Sfântul Chiril al Ierusalimului, Patriarh (363)

Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut om, însă de mulți nu era cunoscut. Dar voind să învețe ceea ce nu era cunoscut, adunând pe ucenici, i-a întrebat: „Cine zic oamenii că este Fiul Omului?” … Și toți tăcând (căci aceasta era mai presus de puterea omului de a cunoaște), Petru, cel dintâi dintre Apostoli, întâiul vestitor al Bisericii, negrăind din propria sa cugetare și nefiind convins prin raționamente omenești, ci având mintea luminată de Tatăl, I-a zis: „Tu ești Hristosul”, și nu numai atât, ci „Fiul lui Dumnezeu celui viu”. (Chiril, Catech. xi. n. 3)

Căci Petru era acolo, cel ce poartă cheile cerului. (Chiril, Cateheze, anul 350)

Petru, căpetenia și cel dintâi conducător al Apostolilor, înaintea unei slujnice a tăgăduit de trei ori pe Domnul, dar mișcat spre pocăință, a plâns cu amar. (Chiril, Catech. ii. n. 15)

Prin puterea aceluiași Duh Sfânt, Petru, de asemenea cel dintâi dintre Apostoli și purtătorul cheilor Împărăției Cerurilor, a vindecat pe Enea, paraliticul, în numele lui Hristos. (Chiril, Catech. xviii. n. 27)

Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului (cca. 638)

Învățându-ne pe toți ortodoxia și nimicind toată erezia și alungând-o din sălile păzite de Dumnezeu ale sfintei noastre Biserici Catolice. Și împreună cu aceste silabe și caractere insuflate, primesc toate scrisorile și învățăturile sale (ale papei) ca purcezând din gura lui Petru, Coryphaeus-ul, și le sărut și le salut și le îmbrățișez cu tot sufletul meu… Recunosc pe cele din urmă ca definiții ale lui Petru și pe cele dintâi ca ale lui Marcu, și încă toate învățăturile insuflate de cer ale tuturor mistagogilor aleși ai Bisericii noastre Catolice. (Sofronie, Mansi, xi. 461)

Străbateți degrabă toată lumea de la un capăt la altul până veți ajunge la Scaunul Apostolic (Roma), unde se află temeliile doctrinei ortodoxe. Faceți cunoscute limpede preasfintelor persoane ale acelui tron chestiunile agitate între noi. Nu încetați a vă ruga și a le cere până când înțelepciunea lor apostolică și dumnezeiască va fi rostit judecata biruitoare și va fi nimicit din temelie… noua erezie. (Sofronie, [citat de Episcopul Ștefan de Dora către Papa Martin I la Conciliul Lateran], Mansi, 893)

Ștefan, Episcop de Dora în Palestina (645)

Și pentru aceasta, uneori cerem apă pentru capul nostru și ochilor noștri izvor de lacrimi, alteori aripile porumbiței, după sfântul David, ca să putem zbura și să vestim acestea Scaunului (Scaunului lui Petru de la Roma) care domnește și prezidează peste toate, adică al vostru, capului și celui mai înalt, pentru vindecarea întregii răni. Căci aceasta a fost obișnuit a face din vechime și de la început cu putere, prin autoritatea sa canonică ori apostolică, pentru că Petru cel cu adevărat mare, capul Apostolilor, a fost socotit în chip vădit vrednic nu numai a i se încredința cheile cerului, singur deosebit de ceilalți, spre a-l deschide cu dreptate credincioșilor ori a-l închide cu dreptate celor ce nu cred Evangheliei harului, ci și pentru că i s-a poruncit să pască oile întregii Biserici Catolice; căci „Petre”, zice El, „Mă iubești tu? Paște oile Mele.” Și iarăși, pentru că avea într-un chip propriu și special o credință în Domnul mai tare decât a tuturor și neschimbată, spre a se întoarce și a întări pe frații săi și frații duhovnicești când sunt clătinați, fiind împodobit de Însuși Dumnezeu întrupat pentru noi cu putere și autoritate sacerdotală… Iar Sofronie de fericită pomenire, care a fost Patriarh al sfintei cetăți a lui Hristos Dumnezeul nostru, și sub care eu am fost episcop, neconsultând trup și sânge, ci îngrijindu-se numai de cele ale lui Hristos cu privire la Sfinția Voastră, s-a grăbit să trimită nevrednicia mea fără întârziere, numai pentru această chestiune, la acest Scaun Apostolic, unde se află temeliile sfintei doctrine.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarh al Constantinopolului (cca. 387)

Însuși Petru, Capul sau Cununa Apostolilor, Cel dintâi în Biserică, Prietenul lui Hristos, care a primit descoperire nu de la om, ci de la Tatăl, precum Domnul însuși mărturisește despre el, zicând: „Fericit ești tu…” Acest însuși Petru — și când numesc pe Petru, numesc acea Stâncă nefrântă, acea Temelie tare, marele Apostol, cel dintâi dintre ucenici, cel dintâi chemat și cel dintâi care a ascultat — a fost vinovat… ajungând chiar să-L tăgăduiască pe Domnul. (Hrisostom, T. ii. Hom.)

Petru, Conducătorul corului Apostolilor, Gura ucenicilor, Stâlpul Bisericii, Sprijinul credinței, Temelia mărturisirii, Pescarul întregului univers. (Hrisostom, T. iii Hom.)

Petru, acel Conducător al corului, acea Gură a celorlalți Apostoli, acel Cap al frățietății, acela rânduit peste întreg universul, acea Temelie a Bisericii. (Hris., In illud hoc Scitote)

(Petru), temelia Bisericii, Coryphaeus-ul corului Apostolilor, iubitorul înfocat al lui Hristos… acela care a alergat prin toată lumea, care a pescuit toată lumea; acest sfânt Coryphaeus al fericitului cor; ucenicul arzător, căruia i s-au încredințat cheile cerului, care a primit descoperirea duhovnicească. Petru, gura tuturor Apostolilor, capul acelei adunări, cârmuitorul întregii lumi. (De Eleemos, iii. 4; Hom. de decem mille tal. 3)

În acele zile Petru s-a ridicat în mijlocul ucenicilor (Fapte 15), atât pentru că era plin de râvnă, cât și pentru că i se încredințase de Hristos turma… el lucrează mai întâi cu autoritate în această chestiune, ca unul căruia toate i-au fost puse în mâini; căci lui i-a zis Hristos: „Iar tu, odată întors, întărește pe frații tăi.” (Hrisostom, Hom. iii Act Apost. tom. ix.)

A trecut cu vederea căderea lui și l-a rânduit întâiul Apostolilor; de aceea a zis: „Simone, Simone…” (in Ps. cxxix. 2). Dumnezeu a îngăduit căderea lui, fiindcă voia să-l facă stăpânitor peste toată lumea, pentru ca, amintindu-și propria cădere, să ierte pe cei ce vor aluneca în viitor. Și că ceea ce am spus nu este presupunere, ascultă pe Hristos Însuși zicând: „Simone, Simone…” (Hris., Hom. quod frequenter conveniendum sit 5, cf. Hom. 73 in Joan 5)

Și de ce, trecând peste ceilalți, vorbește cu Petru despre acestea? (Ioan 21,15). El era alesul Apostolilor și gura ucenicilor și conducătorul corului. Pentru aceasta și Pavel s-a suit odinioară să-l vadă pe el mai degrabă decât pe ceilalți (Galateni 1,18). Și, totodată, pentru a-i arăta că de acum trebuie să aibă încredere, fiind ștearsă tăgăduirea, pune în mâinile lui președinția peste frați. Și nu aduce înainte tăgăduirea, nici nu-i reproșează cele trecute, ci zice: „Dacă Mă iubești, prezidează peste frați…” iar a treia oară îi dă aceeași poruncă, arătând cât prețuiește stăpânirea peste oile Sale. Iar dacă cineva ar zice: „Cum atunci Iacob a primit tronul Ierusalimului?”, aș răspunde că pe acest om (Petru) l-a rânduit învățător nu al acelui tron, ci al întregii lumi. (Hrisostom, In Joan. Hom. lxxxviii. n.1, tom. viii)

Sfântul Proclu, Patriarh al Constantinopolului (434)

Ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur

Petru, Coryphaeus-ul ucenicilor și cel pus peste Apostoli (sau căpetenia Apostolilor). Oare nu tu ești cel ce ai zis: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”? Tu, Bar-Iona (fiul porumbiței), ai văzut atâtea minuni și încă ești doar Simon (cel ce ascultă)? Te-a rânduit purtător al cheilor cerului, și încă n-ai lepădat haina pescarului? (Proclu, Or. viii In Dom. Transfig. t. ix. Galland)

Ioan Casian, Monah (cca. 430)

Acel mare bărbat, ucenicul ucenicilor, acel învățător între învățători, care, cârmuind Biserica Romană, deținea autoritatea principală în credință și în preoție. Spune-ne, dar, te rugăm, Petre, prinț al Apostolilor, spune-ne cum trebuie Bisericile să creadă în Dumnezeu. (Casian, Contra Nestorium, III, 12, CSEL, vol. 17, p. 276)

Sfântul Nil al Constantinopolului (448)
Ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur

Petru, Capul corului Apostolilor. (Nil, Lib. ii Epistl.)

Petru, care era cel dintâi în corul Apostolilor și pururea cârmuia între ei. (Nil, Tract. ad Magnam.)

Macedoniu, Patriarh al Constantinopolului (466–516)

Macedoniu a declarat, când i s-a cerut de împăratul Anastasie să condamne Conciliul de la Calcedon, că „un asemenea pas fără un Sinod Ecumenic prezidat de Papa Romei este cu neputință.” (Macedoniu, Patr. Graec. 108:360a)

Împăratul Iustinian (520–533)

Scriind Papei:

Dând cinste Scaunului Apostolic și Sfinției Voastre, și cinstind Sfinția Voastră precum se cuvine a cinsti un părinte, ne-am grăbit să supunem toți preoții întregului ținut răsăritean și să-i unim cu Scaunul Sfinției Voastre, căci nu îngăduim ca vreun punct, oricât de limpede și neîndoielnic ar fi, care privește starea Bisericilor, să nu fie adus la cunoștința Sfinției Voastre, de vreme ce sunteți Capul tuturor sfintelor Biserici. (Iustinian, Epist. ad Pap. Joan. ii. Cod. Justin. lib. I. tit. 1)

Arate Apostolatul vostru că ați urmat cu vrednicie Apostolului Petru, de vreme ce Domnul va lucra prin voi, ca prin Păstorul Suprem, mântuirea tuturor. (Coll. Avell. Ep. 196, 9 iulie 520, Iustinian către Papa Hormisdas)

Sfântul Maxim Mărturisitorul (cca. 650)

Teolog vestit și născut în Constantinopol

Marginile pământului, și fiecare din orice parte a lui, care mărturisesc curat și drept pe Domnul, privesc nemijlocit către Preasfânta Biserică Romană și către mărturisirea și credința ei, ca spre un soare cu lumină neapusă, așteptând de la dânsa strălucirea luminoasă a sfintelor dogme ale Părinților noștri, potrivit cu ceea ce sfintele și insuflatele Sinoade au hotărât fără pată și cu evlavie. Căci, de la pogorârea între noi a Cuvântului Întrupat, toate Bisericile din toate părțile lumii au socotit numai această preamare Biserică drept baza și temelia lor, văzând că, după făgăduința lui Hristos Mântuitorul nostru, porțile iadului nu vor birui niciodată împotriva ei; că ea are cheile mărturisirii ortodoxe și ale dreptei credințe în El; că ea deschide religia adevărată și exclusivă celor ce se apropie cu evlavie, iar orice gură eretică ce grăiește împotriva Celui Preaînalt o închide și o zăvorăște.

Cu cât mai mult în cazul clerului și al Bisericii Romanilor, care din vechime și până acum prezidează peste toate Bisericile care sunt sub soare? Căci ea a primit aceasta, fără îndoială, în chip canonic, precum și de la Sinoade și de la Apostoli, de la căpeteniile acestora (Petru și Pavel), și fiind numărată în ceata lor, nu este supusă nici unor scrieri, nici hotărârilor din documente sinodale, din pricina eminenței pontificatului ei… precum, în toate acestea, toți îi sunt deopotrivă supuși ei (Bisericii Romei), potrivit legii sacerdotale. Și astfel, acei slujitori (papii), fără teamă, ci cu toată sfânta și cuviincioasa încredere, sunt ai Stâncii celei cu adevărat tari și neclintite, adică ai preamarii și Apostolicei Biserici a Romei. (Maxim, în J.B. Mansi, ed. Amplissima Collectio Conciliorum, vol. 10)

Dacă Scaunul Roman recunoaște pe Pyrrhus nu numai ca lepădat, ci ca eretic, este cu totul limpede că oricine anatematizează pe cei ce l-au respins pe Pyrrhus anatematizează și Scaunul Romei, adică anatematizează Biserica Catolică. Abia mai trebuie să adaug că se excomunică și pe sine însuși, dacă este în comuniune cu Scaunul Roman și cu Biserica Catolică a lui Dumnezeu… Să se grăbească, înainte de toate, să satisfacă Scaunul Roman, căci dacă acesta este satisfăcut, toți vor consimți să-l numească pios și ortodox. Căci vorbește în zadar acela care socotește că trebuie să convingă sau să prindă în cursă pe unii ca mine, și nu satisface și nu imploră pe fericitul Papă al preasfintei Biserici Catolice a Romanilor, adică Scaunul Apostolic, care, de la însăși întruparea Fiului lui Dumnezeu, și de asemenea prin toate sfintele Sinoade, potrivit sfintelor canoane și definiții, a primit stăpânire universală și supremă, autoritate și putere de a lega și dezlega asupra tuturor sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu din întreaga lume. (Maxim, Scrisoare către Petru, în Mansi x, 692)

Ioan al VI-lea, Patriarh al Constantinopolului (715)

Papa Romei, capul preoției creștine, căruia în Petru Domnul i-a poruncit să întărească pe frații săi. (Ioan VI, Epist. ad Constantin.)

Sfântul Nichifor, Patriarh al Constantinopolului (758–828)

Fără ei (Romanii prezidând la al șaptelea Sinod), o doctrină propusă în Biserică n-ar putea, chiar dacă ar fi întărită prin decrete canonice și prin uz ecleziastic, să dobândească vreodată deplină aprobare ori putere. Căci lor (Papilor Romei) le-a fost încredințată cârmuirea în cele sacre și au primit în mâinile lor demnitatea întâietății între Apostoli. (Nichifor, pro. s. imag. c.25)

Sfântul Teodor Studitul al Constantinopolului (759–826)

Scriind Papei Leon al III-lea:

De vreme ce lui marelui Petru Hristos Domnul nostru i-a dat slujirea de Păstor-Șef, după ce i-a încredințat cheile Împărăției Cerurilor, lui Petru sau urmașului său trebuie cu necesitate să fie supusă orice noutate din Biserica Catolică. [Așadar], mântuiește-ne, o, preadumnezeiescule Cap al capetelor, Păstor-Șef al Bisericii de sub cer. (Teodor, Bk. I. Ep. 23)

Scriind Papei Pascal:

Ascultă, o, Cap Apostolic, Păstor rânduit de Dumnezeu al oilor lui Hristos, purtător al cheilor Împărăției Cerurilor, Stâncă a credinței pe care este zidită Biserica Catolică. Căci tu ești Petru, care împodobești și cârmuiești Scaunul lui Petru. Vino deci din Apus, imitatorule al lui Hristos… Ție ți-a grăit Hristos Domnul nostru: „Și tu, odată întors, vei întări pe frații tăi.” Iată ceasul și locul. Ajută-ne, tu, care ești rânduit de Dumnezeu pentru aceasta… Tu ai putere la Dumnezeu, fiind cel dintâi dintre toți. (Scrisoarea Sf. Teodor și a patru abați către Papa Pascal)

Scriind Împăratului Mihail:

Poruncește ca declarația vechii Rome să fie primită, precum era obiceiul după Tradiția Părinților noștri din vechime și de la început. Căci aceasta, o, Împărate, este cea mai înaltă dintre Bisericile lui Dumnezeu, în care mai întâi Petru a ținut Scaunul, căruia Domnul i-a zis: „Tu ești Petru… și porțile iadului nu o vor birui.” (Teodor, Bk. II. Ep. 86)

Mărturisesc acum înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor: ei s-au rupt pe ei înșiși de Trupul lui Hristos, de Scaunul Suprem (Roma), în care Hristos a așezat cheile credinței, împotriva căruia porțile iadului (adică gura ereticilor) n-au biruit și nu vor birui până la sfârșit, după făgăduința Celui ce nu poate minți. Să se bucure deci fericitul și Apostolicul Pascal, căci a împlinit lucrarea lui Petru. (Teodor, Bk. II. Ep. 63)

Cu adevărat am văzut că un succesor vădit al prințului Apostolilor prezidează peste Biserica Romană. Credem cu adevărat că Hristos n-a părăsit Biserica de aici (Constantinopol), căci ajutorul de la voi a fost singurul și unicul nostru sprijin din vechime și de la început, prin providența lui Dumnezeu, în vremuri critice. Voi sunteți, într-adevăr, izvorul netulburat și curat al ortodoxiei de la început, limanul liniștit al întregii Biserici, departe de valurile ereziei, cetatea de scăpare aleasă de Dumnezeu. (Scrisoarea Sf. Teodor și a patru abați către Papa Pascal)

Să adune el (Patriarhul Nichifor al Constantinopolului) un sinod cu cei cu care a fost în dezbinare, dacă este cu neputință ca reprezentanții celorlalți Patriarhi să fie prezenți — lucru care ar putea fi, negreșit, dacă Împăratul ar voi ca Patriarhul Apusean (Papa Roman) să fie de față, căruia i s-a dat autoritate asupra unui sinod ecumenic — dar să facă pace și unire trimițând scrisorile sale sinodale prelatului Primului Scaun. (Teodor Studitul, Patr. Graec. 99, 1420)

Sfântul Petru, Episcop de Alexandria (306–311)

Petru, pus mai presus de Apostoli. (Petru al Alexandriei, Canon ix)

Sfântul Antonie al Egiptului (330)

Petru, Prințul Apostolilor. (Antonie, Epist. xvii)

Sfântul Atanasie (362)

Roma se numește Tronul Apostolic. (Atanasie, Hist. Arian. ad Monach. n. 35)

Căpetenia, Petru. (Atanasie, In Ps. xv. 8)

Sfântul Macarie al Egiptului (371)

Căpetenia, Petru. (Macarie, De Patientia, n. 3)

Lui Moise i-a urmat Petru, căruia i-a fost încredințată în mâini noua Biserică a lui Hristos și adevărata preoție. (Macarie, Hom. xxvi. n. 23)

Sfântul Chiril al Alexandriei (cca. 424)

Nu-l mai lasă să se numească Simon, exercitând deja asupra lui autoritate și stăpânire, de vreme ce devenise al Său. Printr-un nume potrivit lucrului însuși, i-a schimbat numele în Petru, de la cuvântul petra (stâncă); căci pe el avea mai târziu să-Și întemeieze Biserica. (Chiril, T. iv. Comm. in Joan., p. 131)

El (Hristos) făgăduiește să întemeieze Biserica, atribuindu-i neclintire, întrucât El este Domnul tăriei, iar peste aceasta îl așază pe Petru ca păstor. (Chiril, Comm. on Matt., ad loc.)

Așadar, când Domnul a lăsat să se înțeleagă tăgăduirea ucenicului prin cuvintele pe care le-a rostit: „M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta”, El a adăugat îndată un cuvânt de mângâiere și i-a zis (lui Petru): „Și tu, după ce te vei întoarce, întărește pe frații tăi.” Adică: „Fii sprijin și învățător pentru cei care, prin credință, vin la Mine.” Iarăși, admiră și pătrunderea acelei ziceri, precum și deplinătatea blândeții dumnezeiești a sufletului. Căci, pentru ca să nu-l arunce pe ucenic în deznădejde la gândul că, după tăgăduirea sa, ar trebui să fie lipsit de slăvita cinste de a fi Apostol, îl umple de bună nădejde, că va ajunge la bunurile făgăduite. … O, iubire de oameni! Păcatul încă nu fusese săvârșit, și El îi întinde deja iertarea Sa și îl reașază (pe Petru) în slujirea sa apostolică. (Chiril, Comentariu la Evanghelia după Luca)

Căci minunatul Petru, biruit de o frică de neînfrânat, a tăgăduit pe Domnul de trei ori. Hristos vindecă greșeala săvârșită și cere în felurite chipuri întreita mărturisire… Căci, deși toți sfinții ucenici au fugit, … totuși vina lui Petru, în întreita tăgăduire, era în plus aparte și proprie lui. De aceea, prin întreita mărturisire a fericitului Petru, vina întreitei tăgăduiri a fost ștearsă. Mai mult, prin cuvântul Domnului: „Paște mieii Mei”, trebuie să înțelegem ca o reînnoire a Apostolatului deja dat lui, spălând rușinea intervenită prin căderea sa și micimea neputinței omenești. (Chiril, Comentariu la Evanghelia după Ioan)

Ei (Apostolii) se străduiau să învețe prin unul singur, prin acela preeminent, Petru. (Chiril, Ib. l. ix. p. 736)

Și chiar fericitul Petru, deși pus peste sfinții ucenici, zice: „Doamne, să nu-Ți fie Ție aceasta.” (Chiril, Ibid. 924)

Dacă Petru însuși, acel prinț al sfinților ucenici, s-a scandalizat la un moment dat, încât a strigat deodată: „Doamne, să nu-Ți fie Ție aceasta”, ce mirare că mintea gingașă a femeii se lasă dusă? (Chiril, Ibid., p. 1064)

Că Duhul este Dumnezeu vom învăța și de aici. Căci prințul Apostolilor, căruia „trupul și sângele”, precum zice Mântuitorul, „nu i-au descoperit” taina dumnezeiască, îi spune lui Anania: „Pentru ce a ispitit Satana inima ta…?” (Chiril, T. v. Par. 1. Thesaur. p. 340)

Pe lângă toți aceștia, să vină înainte și acel conducător al sfinților ucenici, Petru, care, atunci când Domnul, cu un anumit prilej, l-a întrebat: „Cine zic oamenii că este Fiul Omului?”, a strigat îndată: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu.” (Chiril, T. v. P.2, Hom. viii. De Fest. Pasch. p. 105)

„Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu Mine.” Când Coryphaeus-ul (Petru) a auzit aceste cuvinte, a început să se schimbe. (Chiril, Ib. Hom.)

Acest om îndrăzneț (Iulian), pe lângă toate acestea, cârtește și împotriva lui Petru, alesul sfinților Apostoli. (Chiril, T. vi. l. ix. Contr. Julian. p. 325)

Eulogiu al Alexandriei (581)

Nici lui Ioan, nici vreunuia altuia dintre ucenici, nu i-a zis Mântuitorul nostru: „Îți voi da ție cheile Împărăției Cerurilor”, ci numai lui Petru. (Eulogiu, Lib. ii. Cont. Novatian. ap. Photium, Biblioth, cod. 280)

Teodoret, Episcop de Cyr în Siria (450)

Marea temelie a Bisericii a fost clătinată și a fost întărită prin harul dumnezeiesc. Iar Domnul i-a poruncit să poarte aceeași grijă față de frați. „Și tu”, zice El, „după ce te vei întoarce, întărește pe frații tăi.” (Teodoret, Tom. iv. Haeret. Fab. lib. v. c. 28)

„Căci precum Eu”, zice El, „nu te-am disprețuit când erai clătinat, tot astfel fii și tu sprijin fraților tăi în necaz și ajutorul prin care tu ai fost mântuit împărtășește-l și tu altora și îndeamnă-i să nu rămână în clătinare, ci ridică-i din primejdia lor. Pentru aceasta îngădui și ție să aluneci, dar nu-ți îngădui să cazi, dobândind astfel, prin tine, statornicie pentru cei care sunt clătinați.” Astfel acest mare stâlp a sprijinit lumea clătinată și gata să se scufunde și n-a lăsat-o să cadă cu totul, ci i-a redat statornicia, fiind rânduit să pască oile lui Dumnezeu. (Teodoret, Oratio de Caritate)

De aceea rog pe sfinția voastră să convingeți pe preasfântul și fericitul episcop (Papa Leon) să-și folosească puterea apostolică și să-mi poruncească să mă grăbesc către sinodul vostru. Căci acel preasfânt tron (Roma) are stăpânirea peste Bisericile din întreg universul din multe pricini. (Teodoret, Tom. iv. Epist. cxvi. Renato, p. 1197)

Dacă Pavel, vestitorul adevărului, trâmbița Duhului Sfânt, s-a grăbit către marele Petru pentru a primi de la el dezlegarea celor din Antiohia care erau în dispută cu privire la viețuirea sub lege, cu cât mai mult noi, săraci și smeriți, alergăm la Tronul Apostolic (Roma) ca să primim de la voi (Papa Leon) vindecarea rănilor Bisericilor. Căci vouă vă revine întâietatea în toate; căci tronul vostru este împodobit cu multe prerogative. (Teodoret, Ibid., Scrisoare către Leon)

Sfântul Epifanie, Arhiepiscop de Salamina (385)

Sfinții bărbați sunt deci numiți templu al lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt locuiește în ei; precum mărturisește acel Căpetenie al Apostolilor, el care a fost aflat fericit de Domnul, deoarece Tatăl îi descoperise. Lui, așadar, Tatăl i-a descoperit pe adevăratul Său Fiu; iar același (Petru), mai departe, descoperă și pe Duhul Sfânt. Aceasta se cuvenea Celui dintâi dintre Apostoli, acelei Stânci tari pe care este zidită Biserica lui Dumnezeu și pe care porțile iadului nu o vor birui. Porțile iadului sunt ereticii și eresiarhii. Căci în tot chipul a fost întărită credința în acela care a primit cheile cerului; care dezleagă pe pământ și leagă în cer. Căci în el se află toate chestiunile subtile ale credinței. El a fost ajutat de Tatăl pentru a fi temelia siguranței (statorniciei) credinței. El (Petru) a auzit de la același Dumnezeu: „Paște mieii Mei”; lui i-a încredințat turma; el merge în chip minunat înainte, prin puterea propriului său Stăpân. (Epifanie, T. ii. in Anchor.)

Sergiu, Mitropolit al Ciprului (649)

Scriind Papei Teodor:

O, Sfinte Cap, Hristos Dumnezeul nostru a rânduit Scaunul tău Apostolic să fie temelie neclintită și stâlp al credinței. Căci tu ești, precum cu adevărat zice Cuvântul dumnezeiesc, Petru, și pe tine, ca pe o piatră de temelie, au fost așezate stâlpii Bisericii. (Sergiu, Ep. ad Theod. lecta in Sess. ii. Concil. Lat. anno 649)