
Rugăciune către Preasfânta Fecioară Maria pentru unirea schismaticilor cu biserica catolică
Rugăciuni, Meditațiuni și Învățături trebuincioase fiecărui Catolic
„Rugăciunea fără studiu este stearpă, iar studiul fără rugăciune este primejdios.”
Sf. Bernard de Clairvaux
Inspirată din tradiția misionară, această rugăciune cere întoarcerea celor separați la unitatea Bisericii. Exprimă dorința unității în adevăr. Se înscrie în învățătura constantă a Bisericii.
O Marie, Fecioara neprihănită, noi robii tăi și fiii sfintei Biserici Romano-Catolice, plini de încredere în ocrotirea ta cea puternică, te rugăm cu umilință să binevoiești a cere de la dumnezeiescul Duh, spre cinstea și slava veșnicii sale purcederi de la Tată și de la Fiul, îmbelșugarea darurilor sale asupra fraților noștri celor despărțiți de Biserică, pentru ca luminați cu harul lui cel vindecător, să se întoarcă în sânul Bisericii Catolice, sub ocârmuirea negreșelnică a întâiului păstor și învățător, Papa de la Roma, și astfel, uniți cu noi fără prefăcătorie prin aceeași credință și aceeași dragoste, să slăvească împreună cu noi prin fapte bune pe prea Sfântă Treime și în același timp să te cinstească acum și în toși vecii, pe tine, o Fecioara și Maica lui Dumnezeu cea plină de har.
Amin.
Trei Bucură-te Marie.

Regăsiți aici rugăciunile esențiale ale tradiției catolice, adunate pentru a vă hrăni viața spirituală.
