DIN 15 FEBRUARIE 1559

Din sarcina noastră apostolică, încredințată Nouă de Dumnezeu, în pofida nevredniciei meritelor noastre, izvorăște grija necontenită pentru turma Domnului. Prin urmare, pentru a o păzi cu credincioșie și a o conduce spre mântuire, asemenea unui Păstor veghetor, trebuie să priveghem cu stăruință și să îngrijim cu luare-aminte ca să fie îndepărtați departe de staulul lui Hristos toți aceia care, în vremea noastră, păcătoși împietriți fiind, se bizuie pe propriile lor lumini, se ridică cu îndrăzneală nelegiuită împotriva învățăturii credinței ortodoxe, pervertesc prin născociri superstițioase și artificiale înțelegerea Sfintelor Scripturi și se străduiesc să sfâșie unitatea Bisericii și cămașa cea fără cusătură a Domnului, pentru ca ei să nu poată continua răspândirea erorii, cu dispreț față de starea de ucenici ai adevărului.

§ 1 – Socotim starea de față atât de gravă și primejdioasă, încât Pontiful Roman, Vicar al lui Dumnezeu și al Domnului nostru Isus Hristos pe pământ, învestit cu plinătatea puterii asupra neamurilor și împărățiilor, judecător al tuturor oamenilor și neputând fi judecat de nimeni în această lume, poate totuși să fie mustrat dacă s-ar abate de la credință. Și, deoarece acolo unde primejdia se întinde, acolo ea devine și mai adâncă, trebuie să se vegheze cu atât mai multă sârguință, pentru ca niște falși profeți ori oameni învestiți cu jurisdicție lumească să nu poată prinde în lațurile lor sufletele celor simpli, târând împreună cu ei la pieire și osândă nenumărate popoare încredințate grijii și autorității lor, fie ea spirituală ori temporală. Iar pentru ca să nu vedem niciodată în Locul Sfânt urâciunea pustiirii prevestită de profetul Daniel, voim, pe cât ne va ajuta Dumnezeu și după îndatorirea noastră pastorală, să prindem vulpile care pustiesc Via Domnului și să îndepărtăm lupii din staule, pentru a nu părea asemenea câinilor muți, neputincioși să latre, ca nu cumva să pierim împreună cu slujitorii cei răi și să fim socotiți asemenea unui simbriaș.

§ 2 – După o matură chibzuință asupra acestei chestiuni, împreună cu venerabilii noștri frați Cardinalii Sfintei Biserici Romane, după sfatul și cu asentimentul lor unanim, prin autoritatea noastră apostolică aprobăm și reînnoim toate și fiecare dintre sentințele, cenzurile și pedepsele de excomunicare, interdict, privare și altele asemenea, de orice fel ar fi ele, pronunțate și promulgate de Pontifii Romani, predecesorii noștri, ori considerate ca atare, fie prin însăși scrisorile lor circulare (extravagante), primite de Biserica lui Dumnezeu în Sfintele Sinoade, fie prin decretele și statutele Sfinților noștri Părinți, fie prin Sfintele Canoane și Constituții și Orânduiri Apostolice emise și promulgate în orice chip împotriva ereticilor și schismaticilor. Voim și decretăm ca acestea să fie păstrate și observate în chip perpetuu împotriva ereticilor și schismaticilor; iar dacă, poate, nu sunt observate, să fie repuse în deplina lor vigoare și să rămână astfel.

Mai mult, oricine ar fi surprins, mărturisind ori fiind dovedit că s-a abătut de la credința catolică, că a căzut într-o erezie sau schismă, că a stârnit-o ori că a aderat la ea, sau încă (fie ca Dumnezeu, în îndurarea și bunătatea Sa față de toți oamenii, să împiedice aceasta!) dacă cineva, în viitor, s-ar abate și ar cădea în erezie ori schismă, le-ar stârni sau ar adera la ele, și ar fi prins asupra faptului acestei abateri, instigări ori adeziuni, mărturisind-o sau fiind dovedit, de orice stare, demnitate, ordin, condiție și preeminență ar fi, chiar Episcop, Arhiepiscop, Patriarh, Primat, de o demnitate ecleziastică încă și mai înaltă, onorat cu Cardinalatul și învestit oriunde cu funcția de Legat al Scaunului Apostolic, pe timp determinat ori pe viață, sau strălucind prin excelență și autoritate lumească, Conte, Baron, Marchiz, Duce, Rege ori Împărat, oricare dintre aceștia ar fi, va cădea sub sentințele, cenzurile și pedepsele sus-amintite; aceasta voim și decretăm.

§ 3 – Socotind însă că este bine ca aceia care nu se feresc de rău din iubirea virtuții să fie îndepărtați de el prin frica pedepselor; și că Episcopii, Arhiepiscopii, Patriarhii, Primații, Cardinalii, Legații, Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații, care trebuie să-i călăuzească pe ceilalți și să le fie pildă spre a-i păstra în credința catolică, păcătuiesc mai grav decât ceilalți dacă ajung să prevarice, deoarece nu numai că se pierd pe ei înșiși, ci târăsc împreună cu ei la pieire și în prăpastia morții nenumărate popoare încredințate grijii și autorității lor ori supușii lor în orice alt chip; pe un asemenea sfat și cu un asemenea asentiment (al Cardinalilor), în virtutea acestei Constituții a noastre valabile în veci, din ură față de o crimă atât de mare, cea mai gravă și mai primejdioasă cu putință în Biserica lui Dumnezeu, în plinătatea puterii noastre apostolice, hotărâm, statornicim, decretăm și definim următoarele:

Sentințele, cenzurile și pedepsele sus-amintite își păstrează întreaga lor putere și eficacitate, producându-și efectele. Prin urmare, toți și fiecare dintre Episcopii, Arhiepiscopii, Patriarhii, Primații, Cardinalii, Legații, Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații care până în prezent, după cum s-a declarat, s-au abătut și au căzut în erezie ori schismă, au fost surprinși stârnindu-le sau aderând la ele, mărturisind aceasta ori fiind dovediți; de asemenea, aceia care, în viitor, se vor abate și vor cădea în erezie ori schismă, le vor stârni ori vor adera la ele și, după ce vor fi prinși, vor mărturisi sau vor fi dovediți; toți și fiecare dintre aceștia, deoarece crima lor îi face mai puțin scuzabili decât tot restul lumii, pe lângă sentințele, cenzurile și pedepsele sus-amintite, vor fi lipsiți definitiv și prin însuși acest fapt, fără recurgere la vreun alt drept ori act, de Bisericile lor Catedrale, Mitropolitane, Patriarhale și Primatiale, de demnitatea cardinalicească, de orice funcție de Legat, precum și de orice vot activ și pasiv, de orice autoritate, de Mănăstirile, beneficiile și funcțiile ecleziastice, fie seculare, fie regulate, ale tuturor ordinelor, pe care le-ar fi dobândit prin concesiuni și dispense apostolice, ca titulari, comendatari, administratori sau în orice alt mod, în care ori asupra cărora s-ar bucura de vreun drept; vor fi lipsiți de asemenea de toate fructele, rentele și veniturile anuale care le-au fost atribuite ori rezervate; iar Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații vor fi lipsiți de acestea în mod radical, total și perpetuu.

Mai mult, toți aceștia vor fi considerați incapabili și nevrednici de asemenea funcții, ca recidiviști și subversivi în toate și pentru toate, ca și cum ar fi abjurat mai înainte în mod public o asemenea erezie; niciodată și în niciun timp nu vor putea fi restabiliți, repuși, reintegrați ori reabilitați în starea lor anterioară, în Bisericile lor Catedrale, Mitropolitane, Patriarhale și Primatiale, în demnitatea cardinalicească ori în orice altă demnitate mai mare sau mai mică, în votul lor activ sau pasiv, în autoritatea lor, în Mănăstirile și beneficiile lor, în Comitatele, Baronatele, Marchizatele, Ducatele, Regatele și Imperiile lor; ba mai mult, vor fi predați hotărârii puterii seculare pentru a primi pedeapsa cuvenită, afară numai dacă vor arăta semnele unei adevărate căințe și roadele unei penitențe potrivite; atunci vor fi retrași, prin bunătatea și clemența însuși a Sfântului Scaun, într-o Mănăstire sau într-un alt loc regulat, pentru a se dedica acolo unei penitențe perpetue, hrăniți cu pâinea durerii și adăpați cu apa întristării.

Ei vor fi considerați, tratați și socotiți ca atare, adică drept recidiviști și subversivi, de către toți, de orice stare, rang, ordin, condiție și preeminență ar fi cineva și de orice demnitate, chiar episcopală, arhiepiscopală, patriarhală, primatială ori altă înaltă demnitate ecleziastică, chiar și demnitatea cardinalicească; sau de orice autoritate și excelență seculară ar fi cineva învestit, Conte, Baron, Marchiz, Duce, Rege ori Împărat; și ca atare trebuie să fie evitați și lipsiți de orice mângâiere omenească.

§ 4 – Oricine pretinde că posedă un drept de patronaj sau de numire a unei persoane apte să conducă Biserici Catedrale, Mitropolitane, Patriarhale, Primatiale ori Mănăstiri și alte beneficii ecleziastice devenite vacante în acest mod, pentru ca acestea să nu fie expuse neajunsurilor unei vacanțe îndelungate, după ce au fost smulse din robia ereticilor și pentru a fi încredințate unor persoane capabile să călăuzească cu credincioșie popoarele pe căile dreptății, va fi obligat să prezinte persoanele respective pentru acele Biserici, Mănăstiri și alte beneficii în limitele termenului stabilit de dreptul canonic ori de convențiile particulare sau hotărât de comun acord cu Sfântul Scaun; de asemenea, va fi obligat să Ni le prezinte Nouă înșine sau Pontifului Roman care va domni în acel timp; iar după expirarea acestui termen, deplina și libera dispoziție asupra Bisericilor, Mănăstirilor și beneficiilor sus-amintite revine de drept Nouă și Pontifului Roman menționat.

§ 5 – Mai mult, oricine ar îndrăzni, cu știință și în orice mod, să primească, să apere, să favorizeze ori să creadă pe cei vinovați surprinși prin mărturisire sau dovezi de erezie, ori să învețe erorile lor, acela va cădea, prin însuși faptul acesta, sub sentința excomunicării. El devine proscris; îi sunt interzise orice cuvânt, orice act personal, orice scriere și orice mesaj; va pierde orice drept la funcții publice ori private, la Consilii, Sinoade, Concilii generale sau provinciale, Conclavul Cardinalilor, adunările credincioșilor, alegeri și mărturii în justiție. Prin urmare, nu va fi admis la niciuna dintre acestea. Va fi, în plus, incapabil să facă testament, să moștenească și nimeni nu va putea pleda pentru el în vreo cauză. Dacă este judecător, sentințele sale nu vor avea nicio valoare și nicio cauză nu va putea fi supusă judecății sale; dacă este avocat, apărarea sa nu va fi nicidecum acceptată; dacă este notar, actele sale nu vor avea nicio putere și nicio importanță.

Clericii vor fi lipsiți de toate și de fiecare dintre demnitățile lor, de Bisericile lor, chiar Catedrale, Mitropolitane, Patriarhale și Primatiale, de Mănăstirile, beneficiile și funcțiile lor ecleziastice, chiar dacă au fost dobândite, după cum s-a spus, în mod legitim.

Ei înșiși, asemenea laicilor, chiar dacă sunt învestiți în mod legitim cu demnitățile sus-amintite, vor fi lipsiți ipso facto, chiar aflându-se în posesie legitimă, de orice Regat, Ducat, Domeniu, Feud și alte bunuri temporale; iar Regatele, Ducatele, Domeniile, Feudele și celelalte bunuri de acest fel vor fi atribuite Statului și vor deveni proprietatea acestuia; de drept, ele vor aparține primului dobânditor, dacă acesta, cu credință sinceră, se află unit cu Sfânta Biserică Romană, sub ascultarea Noastră sau a succesorilor noștri, Pontifii Romani aleși în chip canonic.

§ 6 – Mai mult, dacă vreodată s-ar descoperi că un Episcop, chiar exercitând funcția de Arhiepiscop, Patriarh sau Primat; că un Cardinal al Bisericii Romane, chiar Legat; CĂ ÎNSUȘI SUVERANUL PONTIF, ÎNAINTE DE PROMOVAREA ȘI ÎNĂLȚAREA SA LA CARDINALAT SAU LA SUVERANUL PONTIFICAT, ABĂTÂNDU-SE DE LA CREDINȚA CATOLICĂ, A CĂZUT ÎNTR-O EREZIE OARECARE, PROMOVAREA SAU ÎNĂLȚAREA SA, CHIAR DACĂ A AVUT LOC ÎN DEPLINĂ ÎNVOIRE ȘI CU ASENTIMENTUL UNANIM AL TUTUROR CARDINALILOR, ESTE NULĂ, FĂRĂ VALOARE ȘI NEAVENITĂ.

Intrarea sa în funcție, consacrarea sa, guvernarea sa și administrarea sa trebuie socotite NELEGITIME.

Dacă este vorba despre Suveranul Pontif, nu se va putea pretinde că întronizarea sa, adorarea sa (îngenuncherea înaintea lui), ascultarea jurată lui ori trecerea oricărei durate de timp a domniei sale ar fi validat sau ar putea valida Pontificatul său; acesta nu poate fi socotit legitim niciodată și în niciunul dintre actele sale.

Astfel de oameni, promovați la rangul de Episcopi, Arhiepiscopi, Patriarhi, Primați, Cardinali sau Suveran Pontif, nu pot fi considerați ca având ori putând dobândi vreun drept de administrare, nici în domeniul spiritual, nici în cel temporal. Toate cuvintele, faptele și actele lor, administrația lor și toate efectele acesteia sunt lipsite de orice valoare și nu conferă, prin urmare, nimănui nicio autoritate și niciun drept. Acești oameni astfel promovați vor fi, fără a fi nevoie de vreo declarație ulterioară, lipsiți de orice demnitate, loc, onoare, titlu, autoritate, funcție și putere, chiar dacă toți și fiecare dintre aceia promovați de pretinsul papă nu s-au abătut de la credință și nu au căzut în schismă ori erezie decât după alegerea acestuia, fie stârnindu-le, fie îmbrățișându-le.

§ 7 – În ceea ce privește persoanele supuse pretinsului Pontif, atât clerici seculari și regulari, cât și laici, inclusiv cardinali, care ar fi participat la alegerea Pontifului Roman deja ieșit din credința catolică prin erezie sau schismă ori care și-ar fi dat consimțământul în orice alt mod, care i-ar fi făgăduit ascultare ori s-ar fi plecat înaintea lui; de asemenea, personalul Palatului, Prefecții, Căpitanii și ceilalți funcționari ai Cetății Noastre și ai tuturor Statelor Bisericii; precum și oricine s-ar lega de asemenea persoane prin omagii, jurăminte ori garanții, în loc să renunțe în orice timp, fără teamă de pedeapsă, la a-i asculta și sluji și să-i evite ca pe niște vrăjitori, păgâni, vameși și eresiarhi: toate aceste persoane supuse, dacă pretind totuși să rămână atașate, credincioase și ascultătoare față de VIITORII Episcopi, Arhiepiscopi, Patriarhi, Primați, Cardinali și Pontif Roman instalați în chip canonic; dacă voiesc să continue exercitarea funcției și administrației lor pentru propriul folos și avansare, provocând confuzie prin invocarea împotriva acelora a intervenției brațului secular și fără a profita de ocazie pentru a-și retracta fidelitatea și ascultarea față de cei dintâi, atunci toate aceste persoane vor fi supuse pedepselor cenzurilor și sancțiunilor care îi lovesc pe cei ce sfâșie cămașa Domnului.

§ 8 – Non obstantibus constitutionibus […] etc.

§ 9 – Ut autem praesentes litterae […] etc.

§ 10 – Nulli ergo omnino hominum liceat […] Nimănui dintre oameni să nu-i fie îngăduit a încălca acest document care exprimă hotărârea, înnoirea, sancțiunea, statutul, derogarea, decretul și interdicția noastră, ori să i se împotrivească printr-o îndrăzneală temerară. Dacă cineva ar avea această cutezanță, să știe că va atrage asupra sa MÂNIA DUMNEZEULUI ATOTPUTERNIC ȘI A FERICIȚILOR APOSTOLI SFÂNTUL PETRU ȘI SFÂNTUL PAVEL.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, în a cincisprezecea zi înainte de calendele lunii martie, anul 1559, al patrulea an al pontificatului nostru.

† Ego Paulus, catholicae Ecclesiae episcopus.