
Diferite rugăciuni în cinstea Preasfintei Fecioare
Rugăciuni, Meditațiuni și Învățături trebuincioase fiecărui Catolic
„Rugăciunea fără studiu este stearpă, iar studiul fără rugăciune este primejdios.”
Sf. Bernard de Clairvaux
Diferitele rugăciuni în cinstea Preasfintei Fecioare ocupă un loc deosebit în pietatea catolică. Întemeiate pe Tradiție și recomandate de Biserică, ele exprimă cinstirea datorată Maicii lui Dumnezeu și încrederea în mijlocirea ei. Prin ele, credincioșii se apropie de Hristos, după rânduiala voită de Dumnezeu.
Consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria
Fecioară puternică şi Mamă milostivă, regina cerului şi scăparea păcătoşilor, noi ne consfinţim Inimii tale neprihănite.
Îţi închinăm făptura şi viaţa noastră întreagă, tot ce avem, tot ce iubim şi tot ce suntem. Ale tale să fie trupurile şi locuinţele noastre, familiile şi patria noastră. Voim ca tot ceea ce este în noi şi în jurul nostru să-ţi aparţină şi să se împărtăşească de binecuvântările tale de Mamă.
Şi pentru ca această consfinţire a noastră să aibă într-adevăr tărie şi durată, reînnoim azi la picioarele tale, Marie, făgăduinţele noastre de la Botez şi de la prima sfântă Împărtăşanie. Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică adevărurile de credinţă, să trăim ca adevăraţi catolici, în desăvârşită supunere faţă de toate îndemnurile Sfântului Părinte papa şi ale episcopilor uniţi cu el.
Ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, mai ales sfinţirea Duminicii. Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele, pe cât ne va fi cu putinţă, devoţiunile pline de mângâiere ale religiei creştine, mai ales sfânta Împărtăşanie.
În sfârşit, îţi promitem, slăvită Maică a lui Dumnezeu şi Mamă iubitoare a oamenilor, să punem toată inima noastră în slujba cinstirii tale binecuvântate, pentru ca, prin stăpânirea Inimii tale neprihănite, să grăbim şi să asigurăm domnia Inimii Fiului tău, vrednic de închinare, în inimile noastre şi în toate celelalte inimi, în scumpa noastră ţară şi în lumea întreagă, precum în cer, aşa şi pe pământ. Amin.
Să ne rugăm:
Atotputernice veşnice Dumnezeule, care ai pregătit în Inima preasfintei Fecioare Maria lăcaş vrednic pentru Duhul Sfânt, dă-ne te rugăm harul, ca noi care celebrăm cu evlavie sărbătoarea acestei Inimi neprihănite, să ne învrednicim a trăi după Inima ta. Prin hristos Domnul nostru.
Amin.
Rugăciunea sfântului Alfons
Preasfântă, neprihănită Fecioară şi Maica mea, Marie, la tine, care eşti Maica Domnului meu, regina lumii, mijlocitoarea, speranţa şi scăparea păcătoşilor, alerg azi, eu care sunt cel mai nenorocit dintre toţi.
Mă închin ţie mare regină, şi-ţi mulţumesc pentru atâtea haruri pe care mi le-ai dăruit până acum, mai ales că m-ai ferit de iad, pe care l-am meritat de atâtea ori.
Te iubesc, Stăpâna mea vrednică de iubire şi pentru dragostea ce o am către tine, îţi făgăduiesc că-ţi voi sluji totdeauna şi că-mi voi da toată osteneala să te iubească şi alţii. În tine îmi pun toată speranţa, de la tine aştept toată mântuirea mea. Primeşte-mă ca fiu al tău şi ia-mă sub mantia ta, Maică a îndurării.
Şi pentru că ai atâta putere la Dumnezeu, scapă-mă de toate ispitele ori dobândeşte-mi puterea să le biruiesc până la moarte. De la tine cer adevărata dragoste către Isus Hristos, de la tine sper să am o moarte bună.
Maica mea, pentru dragostea ce o ai către Dumnezeu, te rog să mă ajuţi pururea, dar mai ales în ultima clipă a vieţii. Nu mă lăsa, până nu mă vei vedea în cer, ca să binecuvântez şi să cânt îndurările tale toată veşnicia.
Amin.
Rugăciunea sfântului Alois
Stăpâna mea, sfântă Marie, sub ocrotirea ta binecuvântată şi sub paza ta deosebită încredinţez sufletul meu astăzi, în toate zilele şi în ceasul morţii. Ţie-ţi încredinţez toată speranţa şi mângâierea mea, toate lipsurile şi supărările, viaţa şi sfârşitul vieţii mele, ca prin mijlocirea ta sfântă şi prin vredniciile tale, toate faptele mele să fie călăuzite şi rânduite după voinţa ta şi a Fiului tău.
Amin.
Rugăciune către sfânta Fecioară Maria
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, păstrează-mi o inimă de copil, curată şi cristalină ca un izvor. Dobândeşte-mi o inimă simplă care să nu se închidă în propriile tristeţi, o inimă largă şi generoasă, plină de compătimire, o inimă credincioasă care să nu uite nici un bine şi să nu păstreze ură pentru nici un rău. Formează-mi o inimă blândă şi umilă care să iubească fără să ceară a fie iubită, mulţumită să dispară în alte inimi, sacrificându-se în faţa Fiului tău divin, o inimă mare şi generoasă, pe care nici o nerecunoştinţă să n-o poată închide şi nici o indiferenţă să n-o poată obosi, o inimă însetată de gloria lui Isus Hristos, hrănită de iubirea sa, a cărei rană să nu se vindece decât în cer.
Amin.

Regăsiți aici rugăciunile esențiale ale tradiției catolice, adunate pentru a vă hrăni viața spirituală.
