Rugăciuni către Sf. Petru


Rugăciuni, Meditațiuni și Învățături trebuincioase fiecărui Catolic

„Rugăciunea fără studiu este stearpă, iar studiul fără rugăciune este primejdios.”
Sf. Bernard de Clairvaux

Sfântul Petru, primul papă, a primit de la Hristos cheile Bisericii (Mt 16,18). Este invocat pentru statornicia în credință. Reprezintă continuitatea apostolică.


O slăvite sfinte Petru, care, pentru credința ta vie și neclintită, pentru smerenia cea adâncă și dragostea ta cea arzătoare, ai fost înzestrat de Isus cu darurile cele mai deosebite, noi te recunoaștem pe tine Vârhovnicul Apostolilor și mărturisim că ești piatra de temelie pe care Hristos a zidit Biserica sa. 

Dobândește-ne, te rugăm, și nouă o credință neștirbită și neșovăelnică, care să be facă  a vărsa mai degrabă sângele decât de lepăda de dânsa. Dobândește-ne o legătură trainică cu sfânta Biserică și fă să fim pururea strâns uniți cu Papa de la Roma, pe care-l credem moștenitorul credinței și a puterii tale, unicul și adevăratul cap văzut al Bisericii Catolice. 

Noi credeam cu tărie că această Biserică este corabia mântuitoare, afară de care nu este scăpare. Credem de asemenea că precum de atâtea veacuri puterea întunericului și furia prigonirilor n-au putut-o învinge, tot așa și pe viitor porțile iadului n-o vor putea birui niciodată, pentru că credința ta nu se poate slăbi. 

Fă, te rugăm, o negreșelnic învățator al credinței, ca în această corabie a ta să găsim și noi scăpare, urmând cu smerenie învățăturile și sfaturile Maicii noastre Biserici, ascultând cu supunere de potruncile ei, pentru că printr-însa să putem ajunge cu fericire la portul mântuirii veșnice. Amin. 

V. Tu ești Petru.

R. Și pe această piatră voi zidi Biserica mea. 

Să ne rugăm: Dumnezeule care încredințând sfântului Petru, apostolul tău, cheile împărăției cerești, i-ai dat putere de a lega și dezlega: dă-ne ca prin ajutorul mijlocirii lui să fim dezlegați de lanțurile păcatelor noastre. Care viețuiești și domnești ăn veci vecilor.

Amin.


Regăsiți aici rugăciunile esențiale ale tradiției catolice, adunate pentru a vă hrăni viața spirituală.