
Catehismul Sf. Pius X
INSTRUCȚIUNE DESPRE SĂRBĂTORI
Sărbătorile Domnului nostru
XI. Sărbătoarea Rusaliilor
Ce mister cinstește Biserica în solemnitatea Rusaliilor?
În solemnitatea Rusaliilor, Biserica cinstește misterul venirii Duhului Sfânt.
De ce sărbătoarea venirii Duhului Sfânt se numește Rusalii?
Sărbătoarea venirii Duhului Sfânt se numește Rusalii, adică a cincizecea zi, pentru că venirea Duhului Sfânt a avut loc la cincizeci de zile după Învierea lui Isus Hristos.
Nu era și Rusaliile o sărbătoare a legii vechi?
Rusaliile erau și la evrei o sărbătoare foarte solemnă și erau figura aceleia care se celebrează la creștini.
În ce scop a fost instituită Rusaliile evreilor?
Rusaliile evreilor au fost instituite în amintirea darului pe care Dumnezeu li l-a făcut pe muntele Sinai, în mijlocul tunetelor și al fulgerelor, al Legii scrise pe două table de piatră, la cincizeci de zile după primul Paște, adică după eliberarea lor din robia Egiptului.
Cum s-a împlinit, în Rusaliile creștinilor, ceea ce era figurat în acelea ale evreilor?
Ceea ce era figurat în Rusaliile evreilor s-a împlinit în cele ale creștinilor prin aceea că Duhul Sfânt S-a coborât asupra Apostolilor și a celorlalți ucenici ai lui Isus Hristos, reuniți împreună cu Fecioara Maria în același loc, și a întipărit legea cea nouă în inimile lor prin iubirea Sa dumnezeiască.
Cum s-a produs coborârea Duhului Sfânt?
La coborârea Duhului Sfânt, s-a auzit deodată un zgomot din cer, asemenea aceluia al unui vânt năprasnic, și s-au arătat ca niște limbi de foc care s-au așezat peste fiecare dintre cei ce erau adunați.
Ce efecte a produs în Apostoli coborârea Duhului Sfânt?
Duhul Sfânt, coborându-Se asupra Apostolilor, i-a umplut de înțelepciune, de tărie, de caritate și de abundența tuturor darurilor Sale.
Ce a fost admirabil în Apostoli după ce au fost umpluți de Duhul Sfânt?
Apostolii, după ce au fost umpluți de Duhul Sfânt, din neștiutori au devenit înțelegători ai celor mai adânci mistere și ai Sfintelor Scripturi; din timizi au devenit curajoși spre a predica credința lui Isus Hristos; au vorbit în diferite limbi și au făcut mari minuni.
Care a fost primul rod al propovăduirii Apostolilor după coborârea Duhului Sfânt?
Primul rod al propovăduirii Apostolilor după coborârea Duhului Sfânt a fost convertirea a trei mii de persoane prin predica ținută de Sfântul Petru chiar în ziua Rusaliilor, convertire urmată în curând de multe altele.
A fost trimis Duhul Sfânt numai Apostolilor?
Duhul Sfânt nu a fost trimis numai Apostolilor, ci și Bisericii și tuturor credincioșilor.
Ce efecte produce Duhul Sfânt în Biserică?
Duhul Sfânt dă viață Bisericii și o conduce prin asistența Sa necontenită; și de aici vine tăria nebiruită pe care o are în prigoane, biruința asupra vrăjmașilor săi, curăția doctrinei sale și spiritul de sfințenie care stăruie în ea în mijlocul coruperii veacului.
Când primesc credincioșii pe Duhul Sfânt?
Credincioșii primesc pe Duhul Sfânt în toate sacramentele și mai ales în Confirmare și în Ordin.
Ce trebuie să facem în sărbătoarea Rusaliilor?
În sărbătoarea Rusaliilor trebuie să facem patru lucruri: 1° să adorăm pe Duhul Sfânt; 2° să-L rugăm să vină în noi și să ne împărtășească darurile Sale; 3° să ne apropiem cu vrednicie de Sacramente; 4° să-I mulțumim dumnezeiescului Mântuitor că a trimis, potrivit făgăduințelor Sale, pe Duhul Sfânt și că astfel a desăvârșit toate misterele și marea operă a întemeierii Bisericii.

