Catehismul Sf. Pius X

4 : Sacramentele


Capitolul VII: Ungerea de pe urmă

Ce este sacramentul Ungerii de pe urmă?

Ungerea de pe urmă este sacramentul rânduit pentru ajutorarea sufletească și chiar trupească a bolnavilor aflați în primejdie de moarte.

Ce roade lucrează sacramentul Ungerii de pe urmă?

Sacramentul Ungerii de pe urmă lucrează aceste roade:

  1. sporește harul sfințitor;
  2. șterge păcatele veniale și chiar păcatele de moarte pe care bolnavul căit nu le-ar mai putea mărturisi;
  3. înlătură acea slăbiciune și acea moleșeală către bine, care rămân chiar după dobândirea iertării păcatelor;
  4. dă puterea de a suferi răul cu răbdare, de a sta împotriva ispitelor și de a muri cu sfințenie;
  5. ajută la recăpătarea sănătății trupului, dacă aceasta este de folos mântuirii sufletului.

Când trebuie primită Ungerea de pe urmă?

Ungerea de pe urmă trebuie primită când boala este primejdioasă și când bolnavul a primit, dacă se poate, sacramentele Pocăinței și ale Euharistiei; și este bine să fie primită încă atunci când omul este în deplină cunoștință și mai păstrează o oarecare nădejde de viață.

De ce este bine să primim Ungerea de pe urmă când suntem încă în deplină cunoștință și cu o oarecare nădejde de viață?

Este bine să primim Ungerea de pe urmă când suntem încă în deplină cunoștință și cu o oarecare nădejde de viață, pentru că, primind-o cu dispoziții mai bune, putem dobândi mai multe roade; și încă pentru că, dacă, spre binele sufletului, acest sacrament redă sănătatea trupului, aceasta se face ajutând puterile firii, și de aceea nu trebuie așteptat până când orice nădejde este pierdută.

Cu ce dispoziții trebuie primită Ungerea de pe urmă?

Dispozițiile principale pentru a primi Ungerea de pe urmă sunt:

a fi în stare de har,
a avea încredere în puterea sacramentului și în milostivirea dumnezeiască,
și a ne supune voii lui Dumnezeu.

Ce simțăminte trebuie să aibă bolnavul când vede pe preot?

Când vede pe preot, bolnavul trebuie să aibă simțăminte de mulțumire către Dumnezeu că i l-a trimis; trebuie să-l primească cu bunăvoință și să ceară singur, dacă poate, ajutoarele religiei.