Catehismul Sf. Pius X

1 : Simbolul Apostolilor sau Crezul


Capitolul XII: Al unsprezecelea articol „Învierea trupului”

Ce ne învață al unsprezecelea articol: „Învierea trupului”?

Al unsprezecelea articol al Crezului ne învață că toți oamenii vor învia, fiecare suflet luând iarăși trupul pe care l-a avut în această viață.

Cum se va face învierea morților?

Învierea morților se va face prin puterea lui Dumnezeu atotputernic, Căruia nimic nu-I este cu neputință.

Când va fi învierea morților?

Învierea tuturor morților va fi la sfârșitul lumii, și după aceea va fi judecata generală.

De ce voiește Dumnezeu învierea trupurilor?

Dumnezeu voiește învierea trupurilor pentru ca sufletul, care a făcut binele și răul pe când era unit cu trupul, să fie iarăși împreună cu el pentru răsplată sau pedeapsă.

Vor învia toți oamenii la fel?

Nu, va fi o mare deosebire între trupurile aleșilor și trupurile osândiților; căci numai trupurile aleșilor vor avea, după asemănarea lui Isus Hristos înviat, însușirile trupurilor slăvite.

Care sunt aceste însușiri care vor împodobi trupurile aleșilor?

Însușirile care vor împodobi trupurile slăvite ale aleșilor sunt:

  1. nepătimirea, prin care nu vor mai fi supuse niciunui rău și niciunei dureri, nici unei nevoi de hrană, de odihnă sau de orice alt lucru;
  2. strălucirea, prin care vor lumina ca niște sori și stele;
  3. iuțeala, prin care se vor putea muta într-o clipă și fără osteneală dintr-un loc într-altul și de pe pământ la cer;
  4. subtilitatea, prin care, fără piedică, vor putea străbate toate trupurile, precum a făcut Isus Hristos înviat.

Cum vor fi trupurile osândiților?

Trupurile osândiților vor fi lipsite de însușirile slăvite ale trupurilor Fericiților și vor purta semnul îngrozitor al osândei lor veșnice.