Catehismul Sf. Pius X

INSTRUCȚIUNE DESPRE SĂRBĂTORI

Sărbătorile Domnului nostru


IX. Procesiunea care se face în ziua Sfântului Marcu și în cele trei zile ale Rogațiunilor

Ce face Biserica în ziua Sfântului Marcu și în cele trei zile ale Rogațiunilor?
În ziua Sfântului Marcu și în cele trei zile ale Rogațiunilor, Biserica face procesiuni și rugăciuni solemne pentru a-L îmblânzi pe Dumnezeu și a ni-L face binevoitor, pentru ca El să ne ierte păcatele, să îndepărteze de la noi pedepsele Sale, să binecuvânteze roadele pământului care încep să se arate și să îngrijească de toate nevoile noastre, atât spirituale, cât și vremelnice.

Sunt vechi procesiunile Sfântului Marcu și ale Rogațiunilor?
Procesiunile Sfântului Marcu și ale Rogațiunilor sunt foarte vechi: poporul lua parte la ele desculț, într-un adevărat spirit de pocăință și în număr mare, lăsând orice altă ocupație pentru a veni să se asocieze lor.

Ce facem prin Litania Sfinților cântată la Rogațiuni și la alte procesiuni asemănătoare?
1° Prin Litania Sfinților implorăm milostivirea Preasfintei Treimi; și, pentru a fi ascultați, ne adresăm în chip deosebit lui Isus Hristos prin aceste cuvinte: Christe audi nos, Christe exaudi nos; adică: Hristoase, auzi-ne, Hristoase, ascultă-ne;
2° invocăm ocrotirea Sfintei Fecioare, a Îngerilor și a Sfinților din cer, spunându-le: ora pro nobis, roagă-te pentru noi;
3° ne adresăm din nou lui Isus Hristos și-L rugăm, prin tot ceea ce a făcut pentru mântuirea noastră, să ne izbăvească de toate relele și mai ales de păcat, spunându-I: libera nos, Domine; izbăvește-ne, Doamne;

4° îi cerem darul unei adevărate pocăințe și harul de a persevera în sfânta Sa slujire și Îl rugăm pentru toate stările Bisericii, pentru unirea și fericirea întregului popor al lui Dumnezeu, spunând: te rogamus, audi nos; adică: Te rugăm, ascultă-ne;
5° încheiem această rugăciune prin cuvintele cu care a început, adică implorând milostivirea lui Dumnezeu și spunându-I din nou: Kyrie eleison, etc.; Doamne, miluiește-ne, etc.

Cum trebuie să asistăm la procesiuni?
Trebuie să asistăm la procesiuni: 1° în bună rânduială și cu un adevărat spirit de pocăință și de rugăciune, cântând încet și cu pietate ceea ce cântă Biserica; sau, dacă nu știm, unindu-ne cu inima și rugându-ne în particular; 2° cu modestie și reculegere, fără a privi la dreapta și la stânga și fără a vorbi fără nevoie; 3° cu o vie încredere că Dumnezeu va asculta gemetele și rugăciunile noastre comune și că ne va acorda ceea ce ne este necesar pentru suflet și pentru trup.

De ce se pune Crucea în fruntea procesiunilor?
Crucea se pune în fruntea procesiunilor pentru a ne învăța că trebuie să-L avem totdeauna înaintea ochilor pe Isus Hristos răstignit, spre a ne rândui viața și faptele după pildele Sale și spre a-L imita în pătimirea Sa, suportând cu răbdare suferințele care ne întristează.