• I. 1° Ce este jertfa, în sensul ei teologic? 2° Care este esența jertfei în general? 3° Este oare orice om calificat să ofere o jertfă în numele societății? 4° Care este scopul jertfei?
• II. 1° Cunoașteți mai multe feluri de jertfe? 2° Găsim jertfe la păgâni? 3° Câte feluri de jertfe erau la iudei? 4° Care sunt cele două jertfe ale Legii noi?
• III. 1° Cine sunt aceia care tăgăduiesc existența jertfei Sfintei Liturghii? 2° Pe ce se sprijină dogma catolică ce afirmă existența jertfei Sfintei Liturghii? 3° Cunoașteți textul profetului Malachia care vestește jertfa Sfintei Liturghii? 4° Prin ce cuvinte a instituit Domnul nostru jertfa Sfintei Liturghii? 5° Ce comparație face Sfântul Pavel între jertfa euharistică și jertfele păgâne? 6° Cum se poate dovedi existența jertfei Sfintei Liturghii prin Tradiție și prin rațiunea teologică?
• IV. 1° Care este esența jertfei Sfintei Liturghii? 2° Este ea alcătuită din consacrare și împărtășanie, ori numai din consacrare?
• V. 1° Care sunt raporturile dintre jertfa Sfintei Liturghii și jertfa Crucii? 2° Care sunt asemănările și deosebirile lor?
• VI. 1° Care sunt efectele jertfei Sfintei Liturghii? 2° Care este valoarea ei? 3° Care sunt roadele ei?
• VII. 1° Cine este slujitorul jertfei Sfintei Liturghii? 2° Care sunt condițiile cerute pentru a oferi în chip valid jertfa Sfintei Liturghii? 3° Și în chip licit?
• VIII. 1° Care este subiectul jertfei Sfintei Liturghii? 2° Poate fi Liturghia oferită pentru toți cei vii și pentru toți cei morți?

(380) Termeni.

Jertfă (lat. „sacrificium”, „sacrum” lucru sfânt, „facere” a face). — a) În sens larg, acest cuvânt desemnează orice ofrandă adusă divinității: astfel, roadele pământului aduse lui Dumnezeu de Cain și întâii născuți ai turmelor aduși de Abel erau jertfe. — b) Pentru sensul teologic, vezi nr. 381.
Jertfă omenească. Jertfirea unei persoane oferite ca victimă divinității. Această formă condamnabilă de jertfă urcă până la cea mai înaltă vechime: o găsim practicată la greci și la romani și mai ales la gali și la germani.
Liturghie (lat. „missa”, „mittere” a trimite înapoi). După toată probabilitatea, jertfa euharistică s-a numit Liturghie, jertfa Liturghiei, fiindcă în începuturile Bisericii se trimiteau afară catehumenii la sfârșitul părții numite „liturghia catehumenilor”, și apoi credincioșii la sfârșitul jertfei propriu-zise (vezi nr. 485), prin cuvintele: Ite, missa est. Mergeți, adunarea este desființată ori trimisă.
ALTE NUMIRI. Jertfa euharistică a fost numită: — a) în Apus: cină, ofrandă, împărtășanie, mistere; — b) în Răsărit: sinaxă (împărtășire), liturgie (rugăciune).

Sfânta Liturghie este jertfa trupului și sângelui lui Isus Cristos, oferite pe altar sub speciile pâinii și ale vinului, spre a reprezenta și a reînnoi jertfa crucii și a ne aplica meritele ei.

DEZVOLTARE

(381) I. Jertfa în general.

Luat în sensul său strict și teologic, cuvântul „jertfă” desemnează oferirea unui lucru sensibil pe care îl distrugi dacă este o ființă neînsuflețită sau îl înjunghii dacă este o ființă însuflețită, făcută, de un slujitor legitim, lui Dumnezeu singur, spre a recunoaște stăpânirea Lui suverană și, în caz de păcat, spre a-i împăca dreptatea.

Din această definiție putem deduce: — a) esența jertfei: distrugerea unui lucru sensibil ori înjunghierea unei ființe vii. Cea mai bună cale pentru om de a-și exprima dependența sa și a celorlalte făpturi este, fără îndoială, moartea voită, adică faptul de a-și pune viața de bunăvoie în mâinile Aceluia de la care o are. Nu aceasta, de altfel, a voit Dumnezeu să facă înțeleasă omenirii când i-a poruncit lui Avraam să-i jertfească pe fiul său Isaac? Dar când, îndată după aceea, mulțumit de ascultarea oarbă a slujitorului său, a pus un berbec în locul lui Isaac, a dezavuat în același timp jertfele omenești la care ar fi avut dreptul și a arătat felul de a le înlocui; — b) slujitorul jertfei. Jertfa este un act de cult public. Nimeni nu o poate împlini dacă nu are titluri să vorbească în numele societății. În legea evanghelică, ca și în legea mozaică, numai preoții sunt delegați pentru această misiune; — c) scopul jertfei, care este a recunoaște stăpânirea suverană a lui Dumnezeu și a-i împăca dreptatea, dacă L-am jignit. Prin însăși creația, există între Creator și făptura Sa un legământ care îi leagă pe unul de celălalt: legământ de suveranitate din partea celui dintâi, legământ de dependență din partea celui de-al doilea. Jertfa este actul prin care exprimăm această relație și proclamăm, pe de o parte, măreția nesfârșită a lui Dumnezeu și, pe de alta, nimicnicia noastră, și, în cazul firii căzute, nerecunoștința noastră și căința noastră.

(382) II. Existența jertfei în toate religiile.

1° La păgâni. — Toate religiile vechimii au avut jertfele lor. Egiptenii, perșii, grecii, romanii și mai târziu galii și germanii jertfeau victime divinității. Socotind pe zei drept stăpâni cărora le aparține totul, voiau să le ofere pârgile bunurilor lor spre a le plăcea și a-i face binevoitori. Apoi, mâncând ei înșiși o parte din victimele jertfite, găseau, în faptul de a fi comeseni ai divinității, un gaj de bunăvoință și de iertare.

2° Sub Legea mozaică. — Evreii aveau trei feluri de jertfe: — 1. holocaustele (din greacă „holos” întreg, „kaustos” ars), în care victima era cu totul mistuită de foc și nu era, prin urmare, împărțită după înjunghiere între preoți și credincioși (vezi Levitic, I, ritul holocaustului) și care aveau drept scop a recunoaște stăpânirea absolută a lui Dumnezeu asupra făpturilor Sale; — 2. jertfele ispășitoare, menite a potoli mânia cerului și în care victimele erau în parte arse pe altar și în parte mâncate de preoți; — 3. jertfele de pace, care aveau ca scop a mulțumi lui Dumnezeu, a-I cere un har sau a împlini un vot. O parte din victimă era arsă; a doua era păstrată pentru preoți și a treia pentru cei ce făceau să se aducă jertfa.

3° Sub Legea cea nouă. — Nu este decât o singură jertfă: jertfa pe care Isus Cristos a instituit-o la Cina cea de pe urmă, pe care a desăvârșit-o a doua zi pe Cruce și pe care Sfânta Liturghie o reînnoiește în fiecare zi (nr. 380).

(383) III. Existența jertfei Sfintei Liturghii.

1° Împotrivitori. — Existența jertfei Sfintei Liturghii a fost tăgăduită: — a) de Luther, care socotea jertfa Sfintei Liturghii drept o insultă adusă jertfei Crucii; — b) de calviniști și de anglicani (cu excepția ritualiștilor) care, neadmițând Prezența reală, resping, prin acest fapt, jertfa Sfintei Liturghii.

2° Dogma catolică. — Jertfa Sfintei Liturghii este o adevărată jertfă. Acest articol de credință, definit de Conciliul de la Trento, sess. XXII, can. 1, se sprijină pe Sfânta Scriptură, pe Tradiție și pe rațiunea teologică.

A. SFÂNTA SCRIPTURĂ. — a) Vechiul Testament. Jertfa Sfintei Liturghii a fost vestită în Vechiul Testament de prorocul Maleahi: „În orice loc, de la răsărit până la apus, se jertfește și se aduce numelui Meu o ofrandă curată” (Maleahi, I, 11). Or, această ofrandă despre care vorbește prorocul nu poate însemna nici jertfele vechi, fiindcă ele trebuiau înlocuite cu o alta, nici jertfa Crucii, care nu a fost adusă decât o singură dată și într-un singur loc, pe Calvar; ea vestește, așadar, o altă jertfă, care trebuie celebrată în tot universul. Această jertfă nu poate fi alta decât jertfa Sfintei Liturghii.

b) Noul Testament. — 1. Instituind sacramentul Euharistiei, Isus Cristos a zis: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca, XXII, 19); „care se frânge pentru voi” (Mat., XXVI, 26). „Acesta este potirul sângelui Meu care se varsă pentru voi.” Aceste cuvinte, luate în sens literal, înseamnă că Isus Cristos, în același timp în care instituia un sacrament, oferea și o adevărată jertfă. Or, nu poate fi vorba de „jertfa Crucii”; căci, pe lângă faptul că verbele „se frânge”, „se varsă” sunt la timpul de față în textul grec și nu pot fi tâlcuite despre jertfa Crucii care nu trebuia să aibă loc decât a doua zi, cuvântul „a frânge” se explică despre jertfa Sfintei Liturghii când este vorba de a frânge pâinea, dar nu se potrivește jertfei Crucii; tot astfel expresia „a vărsa potirul” arată bine consacrarea vinului în jertfa Sfintei Liturghii, dar se potrivește puțin cu vărsarea sângelui pe Calvar. După cum se vede, Isus Cristos, instituind Euharistia, își dăruiește deja trupul și își varsă sângele. Iar El a poruncit Apostolilor Săi să facă ceea ce făcuse El însuși la Cina cea de pe urmă. Putem, deci, încheia că Sfânta Liturghie este o adevărată jertfă, deși nesângeroasă.

2. Sfântul Pavel, în Epistola sa către Corinteni, stabilește o comparație între Euharistie, jertfele iudaice și mesele păgânilor: „Potirul binecuvântării pe care-l binecuvântăm, nu este el oare împărtășire cu sângele lui Cristos? Și pâinea pe care o frângem, nu este ea oare împărtășire cu Trupul Domnului?… Priviți pe Israel după trup: cei ce mănâncă din jertfe nu sunt ei oare părtași altarului?… Nu puteți fi părtași deopotrivă la masa Domnului și la masa demonilor” (I Cor., X, 16, 18, 20). După Sfântul Pavel, creștinii aduc, așadar, asemenea păgânilor, jertfe adevărate; iar Euharistia pe care o mănâncă și o beau la masa Domnului, adică Euharistia ca sacrament și împărtășanie, este rodul jertfei aduse unui singur Dumnezeu, tot astfel cum carnea victimelor pe care păgânii o mâncau provenea din jertfele pe care le aduceau idolilor. În gândirea apostolului Sfântul Pavel, Euharistia este, deci, o adevărată jertfă, în același titlu ca jertfele păgâne.

B. TRADIȚIA. — a) Numeroase pasaje pe care le aflăm în scrierile Părinților Bisericii, îndeosebi la Sfântul Iustin, Sfântul Irineu, Tertullian, Sfântul Ciprian, Sfântul Augustin, mărturisesc că, încă din primele veacuri ale Bisericii, celebrarea Euharistiei era socotită drept o jertfă. Citim, de pildă, în „Învățătura celor Doisprezece Apostoli” aceste îndemnuri către credincioși: „În ziua Domnului, adunați-vă, frângeți pâinea și aduceți mulțumire, după ce v-ați mărturisit păcatele, ca jertfa voastră să fie curată.” — b) Cele mai vechi liturghii cuprind îndemnuri și rugăciuni pentru celebrarea sfintei jertfe.

C. RAȚIUNEA TEOLOGICĂ vine în sprijinul Sfintei Scripturi și al Tradiției. Am spus deja că omul nu are o cale mai bună de a-L adora pe Dumnezeu și de a-I arăta supunerea sa decât prin jertfă. Se cuvenea, așadar, ca religia creștină să nu fie mai prejos decât religiile iudaică ori păgâne și să aibă, și ea, jertfa sa. Or, jertfa Crucii nu putea fi de ajuns, fiindcă era un act trecător. Protestanții invocă, ce-i drept, valoarea ei infinită și, prin urmare, inutilitatea unei alte jertfe; dar pe nedrept, căci, după cum Isus Cristos a instituit sacramentele pentru a ne aplica meritele Pătimirii Sale, deși aceasta era de un preț infinit, tot astfel a întemeiat jertfa Sfintei Liturghii pentru a reînnoi jertfa Crucii și a ne aplica roadele ei.

(384) IV. Esența jertfei Sfintei Liturghii.

Jertfa Sfintei Liturghii este o adevărată jertfă. În acest punct, toți teologii sunt de acord; însă ei diferă în părere când este vorba să se spună în ce constă, care îi este esența. Este ea alcătuită din consacrare și împărtășanie, ori numai din consacrare?

DUPĂ UNII (BELLARMIN, Sfântul LIGUORI), nu numai consacrarea, prin care victima este jertfită, ci și împărtășania, prin care victima este consumată, țin de esența jertfei Sfintei Liturghii; și ei invocă drept motiv că orice jertfă trebuie să cuprindă deopotrivă jertfirea și distrugerea victimei.

B. DUPĂ O PĂRERE MAI PROBABILĂ, urmată îndeobște de teologii moderni, esența jertfei Sfintei Liturghii constă numai în consacrarea celor două specii, iar împărtășania, deși parte integrantă, nu este nicidecum o condiție esențială. Numai consacrarea cuprinde, într-adevăr, cele trei lucruri constitutive ale jertfei, și anume: — a) jertfirea unei victime; — b) preotul care jertfește; și — c) scopul jertfirii, care este a recunoaște stăpânirea suverană a lui Dumnezeu. Împărtășania, nefiind decât participarea la victimă, nu face jertfa; ea o desăvârșește numai, și o desăvârșește pentru că jertfa euharistică a fost instituită sub chip de hrană și băutură și trebuie, prin urmare, să se încheie prin manducarea victimei.

(385) V. Raporturile dintre jertfa Crucii și jertfa Sfintei Liturghii.

Fiindcă Sfânta Liturghie este, după Conciliul de la Trento, sess. XXII, cap. I, o jertfă reprezentativă și comemorativă a jertfei Crucii, se cuvine a se stabili asemănările și deosebirile lor.

1° Asemănări. — Jertfa Sfintei Liturghii este identică cu cea a Crucii sub un dublu raport. De amândouă părțile este: — a) aceeași victimă care se oferă; este Isus Cristos însuși Cel ce se jertfește. — b) Același preot. Pe Cruce, Isus Cristos Se jertfește de bunăvoie: „Nimeni, a zis El, nu-Mi ia viața, ci Eu o dau de la Mine” (Ioan, X, 18). La Liturghie, tot El, prin mijlocirea preoților. De aceea, în clipa consacrării, preotul rostește cuvintele ca și cum ar vorbi însuși Isus Cristos: „Acesta este trupul Meu”, și nu: „Acesta este trupul lui Isus Cristos”.

2° Deosebiri. — Cele două jertfe se deosebesc: — a) în ce privește jertfirea victimei. Pe Cruce, victima și-a vărsat sângele și a murit în chip real, pe când la Liturghie jertfirea este numai mistică; — b) în ce privește sacrificatorul: am spus deja că, deși marele Preot este același de amândouă părțile, la Liturghie El se folosește de slujirea preoților; — c) în ce privește efectele. Jertfa Crucii a împlinit lucrarea Răscumpărării. Jertfa Sfintei Liturghii nu face decât să ne aplice meritele ei.

(386) VI. Efectele jertfei Sfintei Liturghii. Valoarea ei.

1° Efecte. — Jertfa Sfintei Liturghii produce aceleași efecte ca jertfa Crucii, fiindcă este reînnoirea și aplicarea ei. Ea urmărește un scop împătrit: — a) Adorația. Liturghia, prin însuși faptul că este o adevărată jertfă, împlinește față de Dumnezeu datoria adorației; — b) Mulțumirea. Oferind lui Dumnezeu pe Fiul Său unic, care împărtășește cu El aceeași substanță și toate atributele, Îi aducem mulțumire pentru toate binefacerile Sale. „Această jertfă adorabilă, zice Sfântul IRINEU, a fost rânduită ca să nu fim nerecunoscători față de Dumnezeu”; — c) Satisfacția sau propitiația. Isus Cristos a rostit, într-adevăr, aceste cuvinte când a instituit jertfa Sfintei Liturghii: „Acesta este sângele Meu care se varsă spre iertarea păcatelor” (Mat., XXVI, 28); — d) Impetrația. Isus Cristos pe altar este un Mijlocitor care mijlocește pentru noi la Tatăl Său.

Produce Liturghia întotdeauna aceste patru efecte: latreutic, euharistic, propitiator și impetrator? — Da, și fără greș, când este vorba de primele două. Victima care se jertfește pe altar, Isus Cristos, aduce lui Dumnezeu adorația și mulțumirea în chipul cel mai desăvârșit. Cât despre efectul propitiator, Liturghia nu iartă păcatele în chip direct, ci dispune la pocăință și dă harurile convertirii. Efectul impetrator se dobândește în chip direct, dar nu în chip neapărat, căci cu Liturghia este ca și cu rugăciunea: pentru ca efectul ei să fie rodnic, ea cere anumite condiții din partea celui ce cere și a lucrului cerut (vezi nr. 329).

2° Valoarea jertfei Sfintei Liturghii. — În ce măsură produce Liturghia efectele pe care le-am înșirat? — a) Din punctul de vedere al victimei, Liturghia este, fără îndoială, de o valoare infinită, fiindcă este aceeași jertfă ca aceea a Crucii. — b) Din punctul de vedere al aplicării, roadele ei sunt proporționate cu dispozițiile celor pentru care se aduce jertfa. Aceste roade sunt de două feluri: generale și speciale. Roadele generale sunt cele ce se aplică întregii Biserici și, mai ales, celor ce asistă la Liturghie. Roadele speciale sunt cele pe care preotul are intenția de a le aplica unor persoane anumite, rânduite mai dinainte. De vreme ce Liturghia este o rugăciune, preotul este liber să o ofere la intenția cutărei sau cutărei persoane, după cum îi place.

(387) VII. Slujitorul jertfei Sfintei Liturghii. Condiții cerute.

1° Slujitorul. — Numai preoții sunt slujitorii jertfei Sfintei Liturghii: articol de credință definit de Conciliul de la Trento, sess. XXII, can. 2, împotriva lui Luther și Calvin, care pretindeau că toți creștinii sunt preoți. Numai Apostolilor și urmașilor lor în preoție le-a zis Domnul nostru, după instituirea Euharistiei: „Faceți aceasta întru pomenirea Mea” (Luca, XXII, 19). Practica Bisericii nu lasă, de altfel, nici o îndoială asupra acestui punct; ea ne arată, din vremurile cele mai îndepărtate, pe episcopii și preoții Răsăritului și ai Apusului celebrând singuri sfânta jertfă a Liturghiei. Aceeași tradiție, care ne învață că un laic poate boteza, nu vorbește niciodată decât despre episcopi și preoți ca slujitori ai Euharistiei.

Diaconii, care pot, cu îngăduința episcopului sau a parohului locului (vezi mai sus), să împartă sfânta împărtășanie, nu au puterea de a consacra trupul și sângele lui Isus Cristos.

2° Condiții cerute. — A. Pentru VALIDITATE, trebuie ca slujitorul să aibă: a) puterea Ordinului; și — b) intenția de a face ceea ce face Biserica. — B. Pentru LICEITATE, el trebuie: — a) să fie în stare de har; — b) să fie ajun; și — c) să păzească ceremoniile prescrise. În plus, deoarece Liturghia este actul cel mai mare al slujirii preoțești, preoții sunt datori să aducă la ea cele mai bune dispoziții și să nu se suie la altar decât cu toată sfințenia, curăția inimii și evlavia pe care o cere o funcțiune atât de sfântă.

(388) VIII. Subiectul jertfei Sfintei Liturghii.

Prin subiectul jertfei Sfintei Liturghii trebuie înțeleși toți aceia pentru care se poate oferi sfânta jertfă. Conciliul de la Trento ne învață că jertfa Sfintei Liturghii se oferă pentru vii și pentru morți.

1° Pentru vii. — Se poate oferi jertfa Sfintei Liturghii: — a) pentru credincioși, drepți ori păcătoși; — b) pentru necredincioși, eretici și schismatici, spre a dobândi întoarcerea lor la credința catolică; — c) pentru excomunicații tolerați; — d) dar nu pentru excomunicații denunțați, deoarece Biserica, excomunicându-i, a avut în vedere tocmai a-i lipsi de sufragiile publice. Totuși, nimic nu împiedică pe preot să ofere Liturghia pentru ei în nume propriu și fără a primi onorariu.

2° Pentru răposați. — a) Jertfa Sfintei Liturghii nu poate fi oferită pentru aceia care sunt incapabili de a-i culege roadele, adică pentru osândiți, pentru copiii morți fără Botez și pentru Sfinți. Se oferă, ce-i drept, Liturghia în cinstea Sfinților, dar numai spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile pe care li le-a dat, ori spre a dobândi, prin meritele și mijlocirea lor, bunurile spirituale și temporale ce pot fi de folos sufletului nostru. — b) În plus, este oprit prin legile bisericești a se spune Liturghie pentru cei care au murit în afara comuniunii Bisericii: necredincioși, eretici, schismatici, excomunicați denunțați, afară numai dacă semne pozitive adeveresc buna lor credință și moartea lor în stare de har. — c) Dar se poate oferi sfânta jertfă a Liturghiei pentru eliberarea sufletelor din Purgatoriu: de credință, Conciliul de la Trento, sess. XXII, can. 3. Dacă jertfele Legii vechi aveau deja o virtute propitiatoare, după cum mărturisește fapta lui Iuda Macabeul (II Mac., XII, 44), care aducea jertfe pentru soldații săi morți în lupte, cu atât mai sigur Liturghia trebuie să dobândească iertarea pedepselor datorate păcatului.

Concluzie practică.

1° A asista cât mai des cu putință la Sfânta Liturghie și cu toată strângerea de inimă și evlavia de care suntem în stare.
2° A privi sfânta jertfă a Liturghiei ca pe priveliștea cea mai mare și mai sublimă pe care pământul ne-o poate oferi, ca pe actul religios cel mai desăvârșit. — „Jertfa altarelor, zice Mgr PIE, este centrul oricărui cult catolic. Faceți să înceteze jertfa: templul devine trist și pustiu ca un mormânt; este o casă goală și nelocuită, căci jertfa care se săvârșește pe altar este toată viața templului… Jertfa altarelor este singurul omagiu vrednic de Dumnezeu: fără ea, pământul n-ar avea nimic de adus cerului; Cel Preaînalt nu și-ar pleca niciodată ochii asupra acestui univers neputincios a-L onora, iar creația, lucrare de acum zadarnică pentru slava lui Dumnezeu, ar cădea iarăși în abisurile neantului” (Œuvres sacerdotales).

LECTURI. 

1° Jertfa lui Melchisedec, care aduce lui Dumnezeu pâine și vin, chip al jertfei Sfintei Liturghii (Facere, XIV, 18).
2° Comparație între preoția lui Melchisedec și aceea a lui Isus Cristos în Epistola către Evrei (VII, VIII, IX).
3° Istoria jertfelor Legii vechi: holocaustul, jertfa ispășitoare, jertfa impetratoare (Levitic, I, III, IV).
4° Jertfa lui Solomon (Cartea I a Regilor, VIII; Cartea a II-a Paralipomenelor, V și VII).
5° Instituirea Euharistiei ca jertfă (Luca, XXII, 19).

TEME SCRISE. 

1° Care sunt: — a) asemănările; — b) deosebirile care există între jertfele vechi, jertfa Crucii și jertfa Sfintei Liturghii? 2° Ce este o Liturghie a Preasfintei Fecioare? 3° Care este sensul acestor cuvinte din Imitarea lui Isus Cristos, cartea IV, cap. 5: „Când preotul celebrează, îl cinstește pe Dumnezeu, îi bucură pe îngeri, zidește Biserica, dobândește celor vii un ajutor puternic și celor morți odihna, iar pe sine însuși se face părtaș la tot felul de bunuri”?