• Ce trebuie să gândim despre ireligiozitate?
• Ce este problema destinului?
• Catehismul rezolvă problema destinului?
• De ce natură este destinul? Este el de ordin natural și se sfârșește la moarte?
• Destinul este liber sau obligatoriu?
• Care sunt datoriile pe care ni le impune destinul?

(1) Termeni

Destin: a) luat în sens general, cuvântul destin înseamnă sfârșitul, țelul către care tinde o ființă; b) în sens particular și în raport cu omul, destinul este chestiunea vieții viitoare, adică a răsplăților sau a pedepselor pe care viața viitoare ni le rezervă.

Catehism sau cateheză (din grecescul „catechesis”, instruire): a) instruire religioasă prin întrebări și răspunsuri. În Biserica primară, învățământul era întotdeauna oral și dat catehumenilor înainte de botezul lor. Când s-a răspândit obiceiul de a boteza pe toți nou-născuții, cateheza a fost amânată pentru anii care preced prima Împărtășanie. b) Ca carte, catehismul datează din epoca protestantismului. Atunci s-au făcut numeroase publicații pentru a răspunde micilor cărți în care protestanții își exprimau ideile noi.

Cele mai vestite catehisme după Catehismul Conciliului de la Trento, care cuprinde o explicație teologică a întregii doctrine creștine, sunt: 1° în secolul al XVII-lea, Catehismul de la Saint-Sulpice, publicat sub conducerea Domnului Olier; 2° catehismul de la Meaux, publicat de Bossuet în 1686; 3° în secolul al XIX-lea, după Concordat, catehismul imperial. Acest catehism din urmă, care cuprindea, între altele, datoriile față de Napoleon I, sub pedeapsa de a atrage osânda veșnică, a fost impus, în 1806, întregii Franțe de către împărat, de acord cu cardinalul-legat Caprara, care a dat aprobarea canonică fără a-l consulta pe papa Pius al VII-lea și împotriva voinței cardinalului-secretar Consalvi. Acest catehism a întâmpinat o opoziție destul de vie din partea unor episcopi francezi și belgieni; el a fost suprimat la Restaurație.

DEZVOLTARE

(2) I. Problema destinului.

Problema destinului s-ar putea formula astfel: dat fiind că viața prezentă nu este decât o trecere, trebuie să cercetăm care este originea noastră, care este sfârșitul nostru și ce mijloace trebuie să ne conducă la sfârșitul nostru. Această problemă, care se impune în mod necesar spiritului nostru, este totodată aceea pe care este cel mai important a o rezolva bine. În adevăr, destinul nu este decât chestiunea sfârșitului omului; însă, deoarece punctul de sosire se leagă în mod necesar de punctul de plecare și nu se ajunge la un scop decât cu condiția de a lua calea care duce la el, urmează că cele trei chestiuni — originea, sfârșitul și mijloacele de a ajunge la sfârșit — sunt inseparabile și cer o soluție.

(3) II. Catehismul rezolvă problema destinului.

Religia este aceea care ne dă soluția problemei destinului. Or, religia se află expusă într-o mică carte care se numește Catehismul: „Există o mică carte, pe care o facem să fie învățată de copii și asupra căreia sunt întrebați în biserică, spune celebrul Jouffroy. Citiți această mică carte, care este Catehismul; veți găsi în ea o soluție la toate întrebările pe care le-am pus; da, la toate fără excepție. Întrebați-l pe creștin de unde vine neamul omenesc, el știe; unde merge, el știe; cum merge acolo, el știe. Întrebați acest copil sărman, care în viața lui nu s-a gândit la aceasta, pentru ce este aici jos, ce va deveni după moartea sa, el vă va da un răspuns sublim… Iată ceea ce eu numesc o mare religie; o recunosc după acest semn că nu lasă fără răspuns nici una dintre întrebările care interesează omenirea.”

(4) III. Natura destinului.

Prima întrebare care se pune cu privire la destin este aceea de a-i cunoaște natura. Dumnezeu, pe Care rațiunea și revelația ni-L arată ca pe Creatorul nostru și ca pe un Creator inteligent și înțelept, nu ne-a putut crea fără a ne rândui un scop de atins. Dar care este acest scop? Este omul făcut pentru o fericire trecătoare: plăcerile trupului și plăcerile spiritului, cărora moartea le-ar pune capăt? Sau, dimpotrivă, moartea nu este decât o trecere și trebuie ea să-l conducă pe om la adevăratul său destin? Și, în acest din urmă caz, de ce ordin este destinul nostru? Este el de ordin natural și constă în dezvoltarea facultăților noastre? Este el de ordin supranatural și îl ridică pe om deasupra naturii sale? La toate aceste întrebări, religia noastră dă un răspuns. Ea ne spune, într-adevăr, că omul este creat înainte de toate pentru slava lui Dumnezeu și nu pentru bucuria pământească, și că el este aici jos pentru a câștiga cerul și a deveni „părtaș al vieții dumnezeiești”.

(5) IV. Destinul este liber sau obligatoriu?

A binevoit Dumnezeu a-l ridica pe om la o stare supranaturală și a-i acorda deplina ei realizare într-o viață viitoare. Dar acest destin supranatural este omul liber să-l primească sau să-l respingă? La această nouă întrebare de importanță capitală, Catehismul răspunde că destinul supranatural, dacă este gratuit din partea lui Dumnezeu, este în același timp obligatoriu din partea omului. „Dumnezeu ni-l dă din bunătate și împinge bunătatea până la a ni-l impune, pentru ca, prin capriciul nostru, să nu fim lipsiți de un asemenea privilegiu. Nu suntem deci liberi să-l acceptăm sau să-l refuzăm.” (Vacant, D.T.C., art. Destinée)

(6) V. Datorii pe care ni le impune urmărirea destinului.

Dacă destinul este deopotrivă de ordin supranatural și de caracter obligatoriu, rezultă că orice om trebuie să ia mijloacele potrivite scopului pe care Dumnezeu i-l propune.

a) Prima datorie care se impune este, prin urmare, studiul religiei, care rânduiește raporturile dintre Creator și făpturile Sale.

b) Odată cunoscută religia, a doua datorie este ascultarea de prescripțiile ei: adeziunea spiritului la adevărurile pe care le învață și practica poruncilor sale. Deoarece Dumnezeu a voit să facă din viața noastră un timp de încercare și ne-a dat libertatea pentru a ne lăsa alegerea și meritul destinului nostru, trebuie să luăm mijloacele de a atinge scopul pe care Dumnezeu ni-l propune și de a dobândi răsplata cerească.

(7) VI. Ce trebuie să gândim despre ireligiozitate.

Destinul nostru viitor ne poruncește să studiem și să practicăm religia. Numai ea, într-adevăr, ne descoperă misterul existenței noastre; numai ea ne învață că Dumnezeu ne-a pus în lume pentru a-L cunoaște, a-L iubi, a-L sluji și, prin aceasta, a dobândi viața veșnică.

De aici urmează că ireligiozitatea este:

a) o nerecunoștință, deoarece omul ireligios voiește să se dispenseze de Dumnezeu, să-L înlăture sau să-L ignore; și

b) o nebunie. Căci omul este cel puțin sigur de un lucru, anume că va muri și, oricât de necredincios ar fi, îi este cu neputință să afirme cu certitudine că sufletul său va pieri odată cu trupul. A nu veghea și a trăi ca și cum Dumnezeu nu ar exista este, așadar, o neprevedere nesăbuită și cea mai mare dintre nenorociri.

Concluzie practică.

1° Deoarece știința religiei este cea mai importantă, chiar singura necesară, este pentru noi o datorie strictă de a o studia și de a dobândi o cunoaștere serioasă și luminată a ei. În cealaltă lume, Dumnezeu nu ne va întreba dacă am fost bogați și învățați, ci dacă ne-am cunoscut religia și mai ales dacă am pus-o în practică.

2° „Nu înțeleg că s-ar putea fi virtuos fără religie, spune Jean-Jacques Rousseau; am avut multă vreme această opinie înșelătoare de care m-am dezvățat pe deplin.” „Ignoranța adevăratului Dumnezeu este pentru state cea mai mare dintre calamități.” Platon.

LECTURI

1. Blanca de Castilia. Se povestește despre această regină, mama sfântului Ludovic, că nu numai că își instruia ea însăși fiul în lucrurile religiei, dar făcea, pe deasupra, catehismul și altor copii ai regatului.
2. Napoleon catehet. Timp de mai bine de doi ani, Napoleon a făcut catehismul fiicei generalului Bertrand, tovarășul său de captivitate la Sfânta Elena. Când copilul a împlinit doisprezece ani, împăratul i-a spus: „Acum, copilul meu, cred că ești destul de instruită în privința religiei; trebuie să te gândești la prima Împărtășanie. Voi aduce doi preoți din Franța, unul care te va pregăti să trăiești bine și altul care mă va învăța pe mine să mor bine.” Și a făcut astfel.

TEME SCRISE

1° Care este, după părerea dumneavoastră, lucrul cel mai important în viață? Este sănătatea, plăcerea, gloria sau o carieră onorabilă?
2° Cum îi judecați pe cei care pretind că religia nu este necesară?