15 februarie 1559
Bulă pontificală Cum ex apostolatus officio
Prin care se statuează nulitatea numirii la supremul pontificat a unui prelat vinovat de erezie

Dată la Roma, la Sfântul Petru, în anul o mie cinci sute cincizeci și nouă de la Întruparea Domnului, în a patra an al pontificatului nostru, în ziua a cincisprezecea a calandelor lui martie.

Sarcina apostolică, încredințată Nouă de Dumnezeu, în pofida nevredniciei noastre, ne impune grija generală a turmei Domnului. Pentru a o păstra în credință și a o conduce pe calea mântuirii, se cuvine ca Noi, asemenea unui Păstor veghetor, să priveghem neîncetat și să îngrijim cu sârguință ca să fie îndepărtați din staulul Domnului aceia care, în vremurile noastre, dedați păcatelor și încrezători în propriile lor judecăți, se ridică cu o rară perversitate împotriva regulii adevăratei credințe și, denaturând înțelegerea Sfintelor Scripturi prin sofisme subtile și zadarnice, cugetă să sfâșie unitatea Bisericii Catolice și tunica fără cusătură a Domnului; iar dacă disprețuiesc a fi ucenici ai adevărului, nu se cuvine să stăruie în a învăța eroarea.

§ 1. În fața unei situații atât de grave și de primejdioase, nu trebuie să se poată aduce Pontifului roman învinuirea că ar devia de la credință. El este pe pământ Vicarul lui Dumnezeu și al Domnului nostru Isus Hristos; are plinătatea autorității asupra neamurilor și împărățiilor; este judecătorul universal și nu poate fi judecat de nimeni pe acest pământ.

Cu atât mai mult cu cât primejdia este mai mare, cu atât se cere o veghe deplină și atentă, pentru ca profeții mincinoși sau chiar alți oameni, învestiți cu jurisdicție seculară, să nu poată prinde în chip jalnic în mrejele lor sufletele simple și să tragă cu ei la pierzare și la ruina osândei nenumăratele popoare încredințate grijii și cârmuirii lor, atât în cele spirituale, cât și în cele temporale; și pentru ca niciodată să nu fim martori, în locul sfânt, ai urâciunii pustiirii vestite de profetul Daniel, în vreme ce dorim, din toate puterile noastre și cu ajutorul lui Dumnezeu, potrivit însărcinării noastre pastorale, să prindem vulpile care se silesc să pustiască via Domnului și să îndepărtăm lupii din stauluri, pentru a nu ne asemăna cu niște câini muți, incapabili să latre, nici să ne pierdem împreună cu lucrătorii cei răi ai ogorului, nici să fim asemănați cu un simbriaș.

§ 2. După matură deliberare asupra acestui lucru cu venerabilii noștri frați Cardinalii Sfintei Biserici Romane, pe sfatul lor și cu asentimentul lor unanim, prin autoritatea noastră apostolică, aprobăm și reînnoim toate și fiecare dintre sentințele, cenzurile și pedepsele de excomunicare, suspensie, interdict și privare și celelalte, pe care le-au pronunțat și promulgat, în orice mod, împotriva ereticilor și schismaticilor, toți Pontifii romani, Predecesorii noștri – sau cei ținuți drept atare –, fie prin scrisorile lor extravagante, fie prin sfintele Sinoade primite de Biserica lui Dumnezeu, fie prin decretele și statutele Sfinților Părinți, fie prin sfintele Canoane, Constituții și Orânduiri apostolice.

Și voim ca acestea să fie păstrate în veci și, dacă va fi nevoie, să fie readuse în deplină vigoare și să rămână astfel. Ele se aplică, de asemenea, tuturor acelora care, până în prezent, vor fi fost prinși asupra faptului, vor fi mărturisit sau vor fi fost dovediți că au deviat de la credința catolică ori au căzut în vreo erezie sau au căzut în schismă ori au stârnit-o sau au săvârșit-o. Ele se aplică încă (dar Dumnezeu, în mila și bunătatea Sa față de noi, să împiedice aceasta) acelora care, în viitor, vor devia fie căzând în erezie sau în schismă, fie stârnindu-le sau săvârșindu-le, fie că vor fi prinși asupra faptului, fie că vor mărturisi, fie că vor fi dovediți.

Oricare ar fi starea, rangul, ordinul, condiția și demnitatea lor — Episcop, Arhiepiscop, Patriarh, Primat sau alt demnitar bisericesc superior, Cardinal și Legat perpetuu sau temporar al Scaunului Apostolic — oriunde s-ar afla, precum și oricare ar fi autoritatea sau demnitatea lor în lume — Conte, Baron, Marchiz, Duce, Rege, Împărat — pe oricare dintre aceștia voim și decretăm să cadă sub sentințele, cenzurile și pedepsele sus-menționate.

§ 3. Și socotind, de asemenea, că se cuvine ca aceia care nu se abat de la rău din iubirea virtuții să fie îndepărtați prin frica pedepselor, și că Episcopii, Arhiepiscopii, Patriarhii, Primații, Cardinalii, Legații, Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații, puși să-i învețe pe alții și să le dea pildă bună spre a-i păstra în credința catolică, păcătuiesc mai grav prin prevaricare (căci nu numai că se pierd pe ei înșiși, ci trag cu ei la pierzare și în prăpastia morții nenumărate popoare încredințate grijii și autorității lor sau supuse lor în alt chip); pe un asemenea sfat și cu asentimentul Cardinalilor, în virtutea acestei Constituții a noastre, valabilă în veac, din ură față de o asemenea crimă atât de mare, cea mai gravă și mai primejdioasă cu putință în Biserica lui Dumnezeu, în plinătatea puterii noastre apostolice, hotărâm, statuăm, decretăm și definim că, păstrându-și întreaga lor forță și eficacitate, cu toate efectele lor, sentințele, cenzurile și pedepsele sus-menționate se aplică tuturor și fiecăruia dintre Episcopii, Arhiepiscopii, Patriarhii, Primații, Cardinalii, Legații, Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații care până în ziua de astăzi, precum s-a declarat, au deviat și au căzut în erezie sau au căzut în schismă, ori au fost prinși stârnind sau săvârșind acestea, fie că au fost prinși asupra faptului, fie că au mărturisit, fie că au fost dovediți; întrucât crima lor îi face mai inexcusabili decât pe ceilalți, pe lângă sentințele, cenzurile și pedepsele sus-menționate, vor fi prin însăși aceasta, fără niciun recurs de drept sau de fapt, privați de bisericile lor catedrale, mitropolitane, patriarhale, primatiale, de demnitatea lor cardinalicească, de orice însărcinare de Legat, precum și de orice voce activă și pasivă, cu sau fără sarcină, fie că sunt seculari sau regulari de orice Ordin, pe care le-ar fi dobândit prin concesiuni și dispense apostolice, ca titulari, comendatari, administratori sau în orice alt mod, în care sau asupra cărora ar fi avut vreun drept; vor fi lipsiți, de asemenea, de toate roadele, veniturile și produsele anuale care le-ar fi fost atribuite și rezervate; asemenea, Conții, Baronii, Marchizii, Ducii, Regii și Împărații vor fi privați radical, total și perpetuu de acestea.

Mai mult, toți aceștia vor fi socotiți ca inapți și improprii pentru asemenea funcții, ca relapși și subversivi, întru totul, ca și cum ar fi abjurat public o asemenea erezie; niciodată, în niciun timp, nu vor putea fi restituiți, repuși, reintegrați sau reabilitați în starea lor precedentă, în bisericile lor catedrale, mitropolitane, patriarhale, primatiale, în demnitatea lor cardinalicească sau în orice altă demnitate majoră ori minoră, în vocea lor activă sau pasivă, în autoritatea lor, în mănăstirile și beneficiile lor, în comitatele, baroniile, marchizatele, ducatelor, regatele și imperiile lor; dimpotrivă, vor fi lăsați la hotărârea puterii seculare pentru a suferi pedeapsa lor dreaptă, dacă nu cumva, arătând semnele unei adevărate pocăințe și roadele unei penitențe proporționate, vor fi, prin bunătatea și clemența însăși a Sfântului Scaun, relegati într-o mănăstire sau într-un alt loc regulat, pentru a se deda acolo unei penitențe perpetue, hrăniți cu pâinea durerii și adăpați cu apa întristării.

Vor fi socotiți, tratați și reputați ca relapși și subversivi de către toți, oricare ar fi starea, rangul, ordinul, condiția și preeminența lor, și oricare ar fi demnitatea lor, chiar episcopală, arhiepiscopală, patriarhală, primatială sau orice altă demnitate bisericească, chiar și demnitatea cardinalicească; ori încă, oricare ar fi autoritatea și excelența seculară cu care ar fi învestiți — Conte, Baron, Marchiz, Duce, Rege sau Împărat — și, ca atare, vor trebui evitați și lipsiți de orice mângâiere omenească.

§ 4. Cei care vor pretinde a avea drept de patronaj sau de numire a persoanelor apte să cârmuiască biserici catedrale, mitropolitane, patriarhale, primatiale ori mănăstiri și alte beneficii bisericești devenite vacante prin aceste privări, pentru a nu le expune neajunsurilor unei vacanțe îndelungate după ce au fost smulse din robia ereticilor și pentru a le încredința unor persoane apte să conducă cu fidelitate popoarele pe căile dreptății, aceia vor trebui să prezinte persoanele sus-zise bisericilor, mănăstirilor și celorlalte beneficii în termenele fixate de dreptul canonic sau de contracte particulare ori statornicite de comun acord cu Sfântul Scaun; de asemenea, vor fi ținuți să le prezinte Nouă înșine sau Pontifului roman atunci în exercițiu; altminteri, după scurgerea termenului, deplina și libera dispoziție asupra bisericilor, mănăstirilor și beneficiilor sus-zise va reveni de drept Nouă și Pontifului roman sus-menționat.

§ 5. Mai mult, oricine își va asuma, cu știință și în orice mod, a primi, apăra, favoriza sau a crede pe cei vinovați prinși prin mărturisire ori dovezi de erezie, sau încă a învăța erorile lor, acela va cădea prin însuși faptul într-o sentință de excomunicare. Va deveni în afara legii: nu va putea participa nici prin cuvânt, nici prin faptă, nici în scris, nici prin delegație sau procură, la funcții publice sau private, la Consilii, Sinoade, Conciliu general ori provincial, Conclav al Cardinalilor, adunare a credincioșilor, alegeri, mărturie în judecată. Nu va fi admis în acestea.

De asemenea, va fi inapt să testeze, să moștenească, și nimeni nu va fi obligat să răspundă pentru el în nicio pricină. Dacă este judecător, sentințele sale nu vor avea nicio valoare și nicio cauză nu va putea fi supusă judecății sale; dacă este avocat, patronajul său nu va fi primit în niciun fel; dacă este notar, actele sale nu vor avea nicio putere și nicio importanță.

Mai mult, clericii vor fi privați de toate și fiecare dintre bisericile lor, chiar catedrale, mitropolitane, patriarhale și primatiale, de demnitățile lor, de mănăstirile lor, de beneficiile și funcțiile lor bisericești, chiar dobândite, precum s-a spus, în mod regulat. Ei înșiși, ca și laicii, chiar dacă sunt învestiți în mod regulat cu demnitățile sus-menționate, vor fi privați, chiar fiind în posesiune legitimă, ipso facto, de orice regat, ducat, domeniu, feud și alte bunuri temporale; regatele, ducatelor, domeniile, feudurile și celelalte bunuri de acest fel vor fi confiscate și vor deveni proprietate publică; de drept, ele vor aparține primului dobânditor, dacă acesta, cu credință sinceră, se va afla unit cu Sfânta Biserică Romană, sub ascultarea noastră sau a succesorilor noștri, Pontifii romani aleși canonic.

§ 6. Adăugăm că, dacă vreodată s-ar întâmpla ca un Episcop, chiar având funcția de Arhiepiscop, de Patriarh sau de Primat; sau un Cardinal al Bisericii Romane, chiar Legat; sau chiar un Suveran Pontif, înainte de promovarea sau înălțarea lor la Cardinalat ori la Suveranul Pontificat, să fi deviat de la credința catolică sau să fi căzut în vreo erezie, promovarea sau înălțarea — chiar dacă aceasta ar fi avut loc în înțelegere și cu asentimentul unanim al tuturor Cardinalilor — este nulă, neavenită, fără valoare; și nu se va putea spune că ea a devenit sau devine validă prin faptul că cel interesat a acceptat însărcinarea, a primit consacrarea sau apoi a intrat în posesia ori cvasi-posesia guvernării și administrării, sau prin întronizarea Pontifului roman însuși, ori prin adorarea adusă înaintea lui, ori prin prestarea ascultării ce i-ar fi fost dată de către toți, ori prin scurgerea vreunui timp pentru asemenea acte; ea nu va putea fi socotită legitimă în nicio parte a sa și nu conferă și nici nu poate fi socotită că ar conferi vreun drept de administrare în cele spirituale sau temporale unor astfel de oameni promovați Episcopi, Arhiepiscopi, Patriarhi sau Primați, ori înălțați la Cardinalat sau la Suveranul Pontificat.

Toate cuvintele, faptele și actele lor, administrarea lor și tot ceea ce decurge din acestea, toate sunt fără valoare și nu conferă nimănui nicio autoritate și niciun drept. Acești oameni astfel promovați și înălțați vor fi, prin însuși faptul, fără a fi nevoie de vreo declarație ulterioară, privați de orice demnitate, loc, onoare, titlu, autoritate, funcție și putere, chiar dacă fiecare și toți dintre acești oameni nu au deviat de la credință, căzând în schismă sau erezie, decât după alegerea lor legitimă, fie stârnind-o, fie îmbrățișând-o.

§ 7. Supușii, atât clerici seculari și regulari, cât și laici, inclusiv Cardinalii care ar fi participat la alegerea Pontifului roman deja ieșit din credința catolică prin erezie sau schismă, ori care ar fi consimțit la aceasta și i-ar fi acordat ascultare și i-ar fi făcut omagiu; personalul Palatului, prefecții, căpitanii și ceilalți ofițeri ai Cetății noastre-Mamă și ai întregului Stat ecleziastic; cei care s-ar fi legat și obligat prin omagiu, jurământ sau angajament față de acești oameni promovați și înălțați, vor putea întotdeauna să se dezlege nepedepsiți de ascultarea și slujirea față de ei și să-i evite ca pe niște magicieni, păgâni, vameși, eresiariarhi; aceiași supuși vor putea totuși să rămână atașați fidelității și ascultării față de viitorii Episcopi, Arhiepiscopi, Patriarhi, Primați, Cardinali și față de Pontiful roman care va intra canonic în funcție; dacă vor să continue a guverna și a administra, spre mai mare confuzie a acestor oameni astfel promovați și înălțați, vor putea face apel împotriva lor la brațul secular și, dacă cu acest prilej se vor retrage din fidelitatea și ascultarea față de acești oameni promovați și înălțați, nu vor cădea, asemenea celor care sfâșie tunica Domnului, sub răzbunarea vreunei pedepse sau cenzuri.

§ 8. Fără a se ține seama de hotărârile și dispozițiile apostolice, ori de privilegiile, indulturile și scrisorile apostolice care ar fi fost acordate unor astfel de persoane, fie prin decrete, fie motu proprio, fie prin orice consistoriu sau prin orice alt mijloc folosit; chiar cu aprobări repetate și reînnoite, cu inserarea în corpul legilor bisericești, în capitolele conclavelor, prin jurământ, prin confirmare apostolică sau prin orice altă confirmare, chiar dacă ar fi fost întărită prin jurământ de către Noi înșine.

Toate lucrurile acordate celor menționați în mod expres mai sus le suprimăm numai și în mod special pentru aceste cazuri, fără ca cineva să poată opune ceva împotriva lor.

§ 9. Dar pentru ca prezentul înscris să ajungă la cunoștința tuturor celor interesați, voim ca originalul — sau o copie semnată de mâna unui notar public și autentificată cu sigiliul unui demnitar bisericesc, căreia hotărâm să i se dea credință — să fie publicat și afișat de către unii dintre crainicii noștri la porțile bazilicii Prințului Apostolilor, la Cancelaria Apostolică și, de asemenea, la marginea Campo dei Fiori, și ca o copie să fie lăsată acolo afișată. Publicarea, afișarea și lăsarea unei copii afișate sunt suficiente și trebuie ținute drept solemne și legale; nu se cere și nu se așteaptă nicio altă publicare.

§ 10. În consecință, nimănui nu-i va fi îngăduit să încalce cu îndrăzneală temerară acest text al aprobării, inovației, sancțiunii, statutului, derogării, voinței și decretului nostru. Iar dacă cineva ar avea îndrăzneala să încerce aceasta, să știe că va atrage asupra sa indignarea lui Dumnezeu atotputernic și a fericiților apostoli Petru și Pavel.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, în anul o mie cinci sute cincizeci și nouă de la Întruparea Domnului, în a patra an al pontificatului nostru, în ziua a cincisprezecea a calandelor lui martie (15 februarie 1559).

Eu, PAUL al IV-lea, Episcop al Bisericii Catolice

DOMNUL ESTE AJUTORUL MEU.