§ 1. Pocăința în general

Ce este sacramentul Pocăinței?

Pocăința, numită și Spovadă, este sacramentul rânduit de Isus Hristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.

De ce se dă acestui sacrament numele de Pocăință?

Acestui sacrament i se dă numele de Pocăință, pentru că, spre a dobândi iertarea păcatelor, este de trebuință să le urâm cu căință și pentru că cel ce a greșit trebuie să se supună pedepsei pe care i-o dă preotul.

De ce se numește acest sacrament și Spovadă?

Acest sacrament se numește și Spovadă pentru că, spre a dobândi iertarea păcatelor, nu este de ajuns să le urâm, ci este de trebuință să le arătăm preotului, adică să facem spovada lor.

Când a rânduit Isus Hristos sacramentul Pocăinței?

Isus Hristos a rânduit sacramentul Pocăinței în ziua Învierii Sale, când, intrând în cenacol, a dat în chip solemn Apostolilor puterea de a ierta păcatele.

Cum le-a dat Isus Hristos Apostolilor puterea de a ierta păcatele?

Isus Hristos le-a dat Apostolilor puterea de a ierta păcatele suflând asupra lor și zicându-le: „Luați Duh Sfânt: păcatele celor cărora le veți ierta vor fi iertate, și păcatele celor cărora le veți ține vor fi ținute”.

Care este materia sacramentului Pocăinței?

La sacramentul Pocăinței se deosebește materia depărtată și materia apropiată.

Materia depărtată o alcătuiesc păcatele pe care le-a săvârșit penitentul după Botez.

Materia apropiată sunt actele penitentului, adică: căința, mărturisirea și satisfacția.

Care este forma sacramentului Pocăinței?

Forma sacramentului Pocăinței este aceasta: „Te dezleg de păcatele tale”.

Cine este slujitorul sacramentului Pocăinței?

Slujitorul sacramentului Pocăinței este preotul încuviințat de Episcop ca să asculte spovedaniile.

De ce ai spus că preotul trebuie să fie încuviințat de Episcop?

Preotul trebuie să fie încuviințat și împuternicit de Episcop ca să asculte spovedaniile, pentru că, spre a săvârși în chip valid acest sacrament, nu este de ajuns puterea preoției, ci este de trebuință și puterea jurisdicției, adică puterea de a judeca, care trebuie dată de Episcop.

Câte părți are sacramentul Pocăinței?

Părțile sacramentului Pocăinței sunt: căința, spovada și satisfacția penitentului și dezlegarea preotului.

Ce este căința sau durerea pentru păcate?

Căința sau durerea pentru păcate este o mâhnire a sufletului, prin care urâm păcatele săvârșite și ne hotărâm să nu le mai săvârșim în viitor.

Ce înseamnă cuvântul căință?

Cuvântul căință înseamnă zdrobire, frângere, precum atunci când o piatră este zdrobită și prefăcută în pulbere.

De ce se numește căință durerea pentru păcate?

Durerea pentru păcate se numește căință ca să arate că inima împietrită a păcătosului este, într-un fel, zdrobită de durerea că a supărat pe Dumnezeu.

În ce stă spovada păcatelor?

Spovada stă în învinuirea lămurită a păcatelor noastre, făcută înaintea duhovnicului, pentru a primi dezlegarea și pocăința.

De ce se spune că spovada este o învinuire?

Se spune că spovada este o învinuire pentru că nu trebuie să fie o povestire nepăsătoare, ci arătarea adevărată și dureroasă a păcatelor noastre.

Ce este satisfacția sau pocăința?

Satisfacția sau pocăința este o rugăciune ori o altă faptă bună pe care duhovnicul o dă penitentului spre ispășirea păcatelor sale.

Ce este dezlegarea?

Dezlegarea este hotărârea pe care preotul o rostește în numele lui Isus Hristos, pentru a ierta păcatele penitentului.

Dintre părțile sacramentului Pocăinței, care este cea mai trebuincioasă?

Dintre părțile sacramentului Pocăinței, cea mai trebuincioasă este căința, pentru că fără ea nu se poate dobândi niciodată iertarea păcatelor; iar cu ea singură, când este desăvârșită, se poate dobândi iertarea, cu condiția să fie unită cu dorința, cel puțin implicită, de a te spovedi.

§ 2. Roadele și trebuința sacramentului Pocăinței și dispozițiile pentru a-l primi bine

Care sunt roadele sacramentului Pocăinței?

Sacramentul Pocăinței dă harul sfințitor, prin care se iartă păcatele de moarte și, de asemenea, păcatele veniale pe care le-am mărturisit și de care ne căim; schimbă pedeapsa veșnică în pedeapsă vremelnică, din care o parte, mai mare sau mai mică după dispoziții, se iartă chiar; întoarce meritele faptelor bune făcute înainte de a săvârși păcatul de moarte; dă sufletului ajutoare potrivite ca să nu cadă iarăși în păcat și pune conștiința în pace.

Este sacramentul Pocăinței trebuincios tuturor pentru a se mântui?

Sacramentul Pocăinței este trebuincios pentru a se mântui tuturor celor care, după Botez, au săvârșit vreun păcat de moarte.

Este bine să ne spovedim des?

Este foarte bine să ne spovedim des, pentru că sacramentul Pocăinței nu numai șterge păcatele, ci dă și harurile trebuincioase ca să le evităm în viitor.

Are sacramentul Pocăinței puterea de a ierta toate păcatele, oricât de multe și de mari ar fi?

Sacramentul Pocăinței are puterea de a ierta toate păcatele, oricât de multe și de mari ar fi, cu condiția să fie primit cu dispozițiile cerute.

De câte lucruri este nevoie pentru o spovadă bună?

Pentru o spovadă bună sunt de trebuință cinci lucruri:

1. cercetarea cugetului;
2. durerea că am supărat pe Dumnezeu;
3. hotărârea de a nu mai păcătui;
4. mărturisirea păcatelor;
5. satisfacția sau pocăința.

Ce trebuie să facem mai întâi ca să ne spovedim bine?

Ca să ne spovedim bine, trebuie mai întâi să ne rugăm din toată inima Domnului să ne dea lumina de a cunoaște toate păcatele noastre și tăria de a le urî.

§ 3. Cercetarea cugetului

Ce este cercetarea cugetului?

Cercetarea cugetului este o căutare cu luare-aminte a păcatelor săvârșite de la cea din urmă spovadă bine făcută.

Cum se face cercetarea cugetului?

Cercetarea cugetului se face căutând cu grijă să ne aducem aminte, înaintea lui Dumnezeu, toate păcatele încă nespovedite, săvârșite cu gândul, cu vorba, cu fapta și cu omisiunea, împotriva poruncilor lui Dumnezeu și ale Bisericii și împotriva datoriilor stării noastre.

Asupra căror alte lucruri trebuie să ne cercetăm?

Trebuie să ne cercetăm încă asupra deprinderilor rele și asupra prilejurilor de păcat.

În cercetare trebuie să căutăm și numărul păcatelor?

În cercetare trebuie să căutăm și numărul păcatelor de moarte.

Ce trebuie ca un păcat să fie de moarte?

Ca un păcat să fie de moarte sunt de trebuință trei lucruri: materie gravă, deplină știință și deplină învoire a voinței.

Când este materie gravă?

Este materie gravă când este vorba de un lucru însemnat împotriva legii lui Dumnezeu și a Bisericii.

Când este, păcătuind, deplină știință sau cunoaștere?

Este, păcătuind, deplină știință sau cunoaștere când știm bine că facem un rău grav.

Când este, în păcat, deplină învoire a voinței?

Este, în păcat, deplină învoire a voinței când voim cu bună știință să facem un lucru, deși știm că este vinovat.

Ce grijă trebuie să punem la cercetarea cugetului?

La cercetarea cugetului trebuie să punem grija pe care am pune-o într-o treabă de mare însemnătate.

Cât timp trebuie să dăm cercetării?

Cercetării cugetului trebuie să-i dăm mai mult sau mai puțin timp după trebuință, adică după numărul și felul păcatelor care apasă conștiința și după timpul trecut de la cea din urmă spovadă bine făcută.

Cum se poate ușura cercetarea pentru spovadă?

Cercetarea pentru spovadă se ușurează făcând în fiecare seară cercetarea cugetului asupra faptelor zilei.

§ 4. Durerea

Ce este durerea pentru păcate?

Durerea pentru păcate stă în mâhnire și în urârea sinceră a jignirii aduse lui Dumnezeu.

Câte feluri de durere sunt?

Sunt două feluri de durere:

durerea desăvârșită sau de căință;
durerea nedesăvârșită sau de attriție.

Ce este durerea desăvârșită sau de căință?

Durerea desăvârșită este mâhnirea că am supărat pe Dumnezeu, pentru că El este nespus de bun și vrednic prin Sine Însuși de a fi iubit.

De ce numești desăvârșită durerea de căință?

Numesc desăvârșită durerea de căință din două pricini:

1. pentru că are în vedere numai bunătatea lui Dumnezeu, și nu folosul ori paguba noastră;
2. pentru că ne dobândește îndată iertarea păcatelor, lăsându-ne totuși datoria de a ne spovedi.

Durerea desăvârșită ne dobândește, așadar, iertarea păcatelor fără spovadă?

Durerea desăvârșită nu ne dobândește iertarea păcatelor fără spovadă, pentru că ea cuprinde totdeauna voința de a ne spovedi.

De ce durerea desăvârșită sau căința are această putere de a ne pune în stare de har?

Durerea desăvârșită sau căința are această putere pentru că se naște din dragoste, care nu poate fi în suflet în același timp cu păcatul de moarte.

Ce este durerea nedesăvârșită sau attriția?

Durerea nedesăvârșită sau attriția este aceea prin care ne căim că am supărat pe Dumnezeu ca pe Judecătorul nostru suprem, adică de frica pedepselor meritate în viața aceasta ori în cealaltă, sau din pricina urâțeniei păcatului însuși.

Ce însușiri trebuie să aibă durerea ca să fie bună?

Durerea, ca să fie bună, trebuie să aibă patru însușiri: să fie lăuntrică, supranaturală, supremă și universală.

Ce înțelegi când spui că durerea trebuie să fie lăuntrică?

Înțeleg că ea trebuie să fie în inimă și în voință, și nu numai în cuvinte.

De ce trebuie să fie durerea lăuntrică?

Durerea trebuie să fie lăuntrică pentru că voința, care s-a depărtat de Dumnezeu prin păcat, trebuie să se întoarcă la Dumnezeu urând păcatul săvârșit.

Ce înțelegi când spui că durerea trebuie să fie supranaturală?

Înțeleg că ea trebuie să fie stârnită în noi de harul lui Dumnezeu și să fie făcută pentru motive de credință.

De ce trebuie să fie durerea supranaturală?

Durerea trebuie să fie supranaturală pentru că țintește un scop supranatural, adică iertarea lui Dumnezeu, dobândirea harului sfințitor și dreptul la slava veșnică.

Arată mai bine deosebirea dintre durerea supranaturală și durerea firească.

Cel ce se căiește pentru că a supărat pe un Dumnezeu nespus de bun și vrednic prin Sine Însuși de a fi iubit, pentru că a pierdut raiul și a meritat iadul, ori din pricina răutății lăuntrice a păcatului, are o durere supranaturală, pentru că acestea sunt motive de credință.

Cel ce, dimpotrivă, s-ar căi numai din pricina rușinii ori a pedepselor pe care și le-a atras de la oameni, ori din pricina vreunei pagube numai vremelnice, ar avea o durere firească, pentru că s-ar căi numai pentru motive omenești.

De ce trebuie să fie durerea supremă?

Durerea trebuie să fie supremă pentru că trebuie să socotim și să urâm păcatul ca pe cel mai mare dintre toate relele, fiindcă el supără pe Dumnezeu, Binele suprem.

Este, poate, de trebuință ca durerea pentru păcate să se arate prin lacrimi, precum se face în nenorocirile acestei vieți?

Nu, nu este de trebuință ca în chip material să arătăm prin lacrimi durerea pentru păcate; este de ajuns ca în inimă să prețuim mai mult faptul că am supărat pe Dumnezeu decât orice altă nenorocire.

Ce înțelegi când spui că durerea trebuie să fie universală?

Înțeleg că ea trebuie să se întindă la toate păcatele de moarte săvârșite.

De ce trebuie durerea să se întindă la toate păcatele de moarte săvârșite?

Pentru că acela care păstrează chiar și un singur păcat de moarte fără a se căi rămâne vrăjmaș al lui Dumnezeu.

Ce trebuie să facem ca să avem durere pentru păcatele noastre?

Ca să avem durere pentru păcatele noastre, trebuie să o cerem lui Dumnezeu din adâncul inimii și să o stârnim în noi prin cugetarea la răul mare pe care l-am făcut păcătuind.

Cum vei face ca să te îndemni să-ți urăști păcatele?

Ca să mă îndemn să-mi urăsc păcatele:

1 voi cugeta asprimea dreptății nesfârșite a lui Dumnezeu și urâțenia păcatului, care mi-a întinat sufletul și m-a făcut vrednic de pedepsele veșnice ale iadului;
2 voi cugeta că am pierdut harul și prietenia dumnezeiască, dreptul meu de copil al lui Dumnezeu și dreptul la moștenirea cerească;
3 că am supărat pe Răscumpărătorul meu, Care a murit pentru mine, și că păcatele mele au fost pricina morții Lui;
4 că am disprețuit pe Creatorul meu, pe Dumnezeul meu; că m-am întors de la El, Binele meu suprem, vrednic de a fi iubit mai presus de toate și slujit cu credincioșie.

Trebuie să avem mare grijă, când ne spovedim, să avem o adevărată durere pentru păcatele noastre?

Când ne spovedim, trebuie, fără îndoială, să avem mare grijă să avem o adevărată durere pentru păcatele noastre, pentru că aceasta este lucrul cel mai însemnat dintre toate și, dacă lipsește durerea, spovada este nulă.

Acela care mărturisește numai păcate veniale trebuie să aibă durere pentru toate?

Când se mărturisesc numai păcate veniale, ca spovada să fie validă, este de ajuns să fie căință pentru câteva dintre ele; dar pentru a dobândi iertarea tuturor, este de trebuință să ne căim de toate acelea despre care știm că le-am săvârșit.

Acela care, mărturisind numai păcate veniale, nu se căiește nici măcar de unul, face o spovadă bună?

Acela care, mărturisind numai păcate veniale, nu se căiește nici măcar de unul, face o spovadă nulă; și, pe deasupra, spovada este sacrilegă dacă, cu deplină știință, îi lipsește durerea.

Ce este bine a face pentru a face mai sigură o spovadă în care se mărturisesc numai păcate veniale?

Pentru a face mai sigură o spovadă în care se mărturisesc numai păcate veniale, este prudent să mărturisim, pe lângă acestea, cu adevărată durere, vreun păcat mai greu din viața trecută, deși a fost mărturisit și altădată.

Este bine să facem des actul de căință?

Este bine și foarte folositor să facem des actul de căință, mai ales înainte de culcare și când ne dăm seama că am căzut într-un păcat de moarte sau că avem îndoială, ca să ne punem cât mai curând în stare de har. Aceasta este mai ales folositoare pentru a dobândi mai lesne de la Dumnezeu harul de a face același act când vom avea cea mai mare trebuință, adică atunci când vom fi în primejdie de moarte.

§ 5. Hotărârea cea bună

În ce stă hotărârea cea bună?

Hotărârea cea bună stă în voința tare de a nu mai săvârși niciodată păcatul și de a întrebuința toate mijloacele trebuincioase ca să-l fugim.

Ce însușiri trebuie să aibă această hotărâre ca să fie hotărâre bună?

Ca să fie hotărâre bună, această hotărâre trebuie să aibă mai ales trei însușiri: să fie absolută, universală și lucrătoare.

Ce înțelegi când spui: hotărârea cea bună trebuie să fie absolută?

Înțeleg că hotărârea cea bună trebuie să fie fără nicio condiție de timp, de loc sau de persoană.

Ce înțelegi când spui: hotărârea cea bună trebuie să fie universală?

Când spun: hotărârea cea bună trebuie să fie universală, înțeleg că trebuie să avem voința de a fugi toate păcatele de moarte, atât pe acelea pe care le-am săvârșit, cât și pe toate celelalte pe care le-am putea săvârși.

Ce înțelegi când spui: hotărârea cea bună trebuie să fie lucrătoare?

Când spun: hotărârea cea bună trebuie să fie lucrătoare, înțeleg că trebuie să avem voința tare de a pierde orice mai degrabă decât a săvârși un nou păcat; de a fugi prilejurile primejdioase, de a dezrădăcina deprinderile rele și de a împlini toate datoriile născute din păcatele noastre.

Ce se înțelege prin deprindere rea?

Prin deprindere rea se înțelege înclinarea dobândită de a cădea lesne în păcatele cu care ne-am obișnuit.

Ce trebuie să facem ca să îndreptăm deprinderile rele?

Ca să îndreptăm deprinderile rele, trebuie să veghem asupra noastră, să ne rugăm mult, să ne spovedim des, să avem un povățuitor bun, să nu-l schimbăm și să punem în practică sfaturile și leacurile pe care ni le arată.

Ce se înțelege prin prilejuri primejdioase de păcat?

Prin prilejuri primejdioase de păcat se înțeleg toate împrejurările de timp, de loc, de persoane sau de lucruri care, prin firea lor ori din pricina slăbiciunii noastre, ne duc la săvârșirea păcatului.

Suntem datori în mod grav să fugim toate prilejurile primejdioase?

Suntem datori în mod grav să fugim prilejurile primejdioase care, de obicei, ne duc la păcat de moarte și care se numesc prilejuri apropiate ale păcatului.

Ce trebuie să facă acela care nu poate fugi vreun prilej de păcat?

Acela care nu poate fugi vreun prilej de păcat trebuie să spună aceasta duhovnicului său și să urmeze sfaturile lui.

Ce cugetări ne ajută să avem hotărârea cea bună?

Sunt aceleași cugetări care ne ajută să ne îndemnăm la durere, adică frica de dreptatea lui Dumnezeu și iubirea bunătății Lui nesfârșite.

§ 6. Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului

După ce te-ai pregătit bine pentru spovadă prin cercetare, durere și hotărârea cea bună, ce vei face?

După ce m-am pregătit bine pentru spovadă prin cercetare, durere și hotărârea cea bună, voi merge să fac înaintea duhovnicului mărturisirea păcatelor mele, ca să dobândesc dezlegarea.

De ce păcate suntem datori să ne spovedim?

Suntem datori să ne spovedim de toate păcatele de moarte; dar este bine să mărturisim și pe cele veniale.

Ce însușiri trebuie să aibă mărturisirea păcatelor sau spovada?

Însușirile principale pe care trebuie să le aibă mărturisirea păcatelor sunt cinci: să fie smerită, întreagă, sinceră, prudentă și scurtă.

Ce înseamnă aceste cuvinte: mărturisirea trebuie să fie smerită?

Înseamnă că penitentul trebuie să-și mărturisească păcatele înaintea duhovnicului fără trufie în cuget sau în cuvinte, ci cu simțirea unui vinovat care își recunoaște greșeala și stă înaintea judecătorului.

Ce înseamnă aceste cuvinte: mărturisirea trebuie să fie întreagă?

Înseamnă că trebuie să arătăm, cu împrejurările lor și cu numărul lor, toate păcatele de moarte săvârșite de la cea din urmă spovadă bine făcută și de care avem știință.

Ce împrejurări trebuie arătate ca mărturisirea să fie întreagă?

Ca mărturisirea să fie întreagă, trebuie arătate împrejurările care schimbă felul păcatului.

Care sunt împrejurările care schimbă felul păcatului?

Împrejurările care schimbă felul păcatului sunt:

1. acelea prin care o faptă vinovată din venială ajunge de moarte;
2. acelea prin care o faptă vinovată cuprinde răutatea a două sau mai multe păcate de moarte.

Dă-mi un exemplu de împrejurare care face să devină de moarte un păcat venial.

Acela care, ca să se dezvinovățească, ar spune o minciună din care ar ieși o pagubă mare pentru aproapele, trebuie să arate această împrejurare, care, din folositoare, face minciuna greu vătămătoare.

Dă-mi acum un exemplu de împrejurare prin care aceeași faptă vinovată cuprinde răutatea a două sau mai multe păcate.

Acela care ar fi furat un lucru sfințit trebuie să arate această împrejurare, care adaugă la furt răutatea sacrilegiului.

Dacă nu am fi siguri că am săvârșit un păcat, am fi datori să ni-l mărturisim?

Dacă nu am fi siguri că am săvârșit un păcat, nu am fi datori să ni-l mărturisim; iar dacă am vrea să-l mărturisim, ar trebui să adăugăm că nu suntem siguri că l-am săvârșit.

Ce trebuie să facă acela care nu-și aduce aminte bine numărul păcatelor sale?

Acela care nu-și aduce aminte bine numărul păcatelor sale trebuie să mărturisească numărul lor aproximativ.

Acela care, din uitare, a tăinuit un păcat de moarte ori o împrejurare trebuincioasă, a făcut o spovadă bună?

Acela care, din simplă uitare, a tăinuit un păcat de moarte ori o împrejurare trebuincioasă, a făcut o spovadă bună, cu condiția să fi pus toată grija cuvenită ca să și-l aducă aminte.

Dacă un păcat de moarte uitat la spovadă îți vine apoi în minte, suntem datori să ni-l mărturisim la o altă spovadă?

Dacă un păcat de moarte uitat la spovadă îmi vine apoi în minte, sunt, fără îndoială, dator să-l mărturisesc întâia oară când mă voi spovedi.

Ce greșeală face acela care, de rușine sau din altă pricină vinovată, ascunde cu voia un păcat de moarte la spovadă?

Acela care, de rușine sau din altă pricină vinovată, ascunde cu voia un păcat de moarte la spovadă, pângărește sacramentul și se face astfel vinovat de un foarte greu sacrilegiu.

Ce trebuie să facă, spre a-și pune rânduială în conștiință, acela care a ascuns cu voia vreun păcat de moarte la spovadă?

Acela care a ascuns cu voia vreun păcat de moarte la spovadă trebuie să arate duhovnicului păcatul pe care l-a ascuns, să spună în câte spovedanii l-a ascuns și să refacă toate spovedaniile de la cea din urmă care a fost bine făcută.

Ce cugetări trebuie să aibă acela care ar fi ispitit să ascundă vreun păcat la spovadă?

Acela care ar fi ispitit să ascundă vreun păcat greu la spovadă trebuie să cugete:

1. că nu i-a fost rușine să păcătuiască în fața lui Dumnezeu, Care vede toate;
2. că este mai bine să-și mărturisească păcatele în taină unui duhovnic decât să trăiască mereu neliniștit, în păcat, cu frica unei morți nenorocite și să fie acoperit de rușine înaintea tuturor la judecata de apoi;
3. că duhovnicul este legat de taina spovezii, pe care nu o poate călca fără a săvârși un păcat foarte greu și fără a se supune celor mai aspre pedepse vremelnice și veșnice.

Ce înseamnă aceste cuvinte: mărturisirea trebuie să fie sinceră?

Înseamnă că trebuie să spunem păcatele așa cum sunt, fără a le scuza, a le micșora ori a le mări.

Ce înseamnă aceste cuvinte: spovada trebuie să fie prudentă?

Înseamnă că, mărturisind păcatele, trebuie să întrebuințăm cuvintele cele mai cuviincioase și să ne ferim cu mare grijă de a descoperi păcatele altora.

Ce înseamnă aceste cuvinte: spovada trebuie să fie scurtă?

Înseamnă că nu trebuie să spunem duhovnicului nimic de prisos.

Nu este greu a fi dator să-ți mărturisești păcatele altuia, mai ales când acestea sunt foarte rușinoase?

Deși poate fi greu a-ți mărturisi păcatele altuia, trebuie să o facem, pentru că aceasta este poruncă dumnezeiască și nu se poate dobândi altfel iertarea păcatelor săvârșite; și, pe deasupra, greutatea spovedaniei este răsplătită prin multe folosuri și mari mângâieri.

§ 7. Chipul de a ne spovedi

Cum te vei înfățișa înaintea duhovnicului?

Mă voi pune în genunchi la picioarele duhovnicului și voi zice: „Binecuvântați-mă, Părinte, că am păcătuit”.

Ce vei face când duhovnicul îți va da binecuvântarea?

Mă voi pleca smerit ca să o primesc și voi face semnul Crucii.

După ce ai făcut semnul Crucii, ce trebuie să spui?

După ce am făcut semnul Crucii trebuie să zic: „Mă mărturisesc lui Dumnezeu atotputernic, Preafericitei Fecioare Maria, tuturor Sfinților și ție, Părinte sufletesc, că am păcătuit”.

Și apoi, ce trebuie să spui?

Apoi trebuie să zici: „M-am spovedit acum atâta vreme; prin harul lui Dumnezeu am primit dezlegarea, am făcut pocăința și m-am împărtășit”. După aceea îți mărturisești păcatele.

După ce ai sfârșit mărturisirea păcatelor, ce vei face?

După ce voi sfârși mărturisirea păcatelor voi zice: „Mă mai învinuiesc de toate păcatele vieții trecute, mai ales împotriva cutărei sau cutărei virtuți (de pildă împotriva curăției, împotriva poruncii a patra etc.)”.

După această mărturisire, ce trebuie să spui?

Trebuie să zici: „De toate aceste păcate și de toate acelea pe care le-am uitat cer iertare lui Dumnezeu din toată inima; și ție, Părinte sufletesc, îți cer pocăința și dezlegarea”.

După ce ai încheiat astfel mărturisirea păcatelor, ce mai rămâne de făcut?

După ce am încheiat mărturisirea păcatelor, trebuie să ascult cu respect ceea ce va zice duhovnicul; să primesc pocăința cu voință sinceră de a o împlini; și, în vreme ce va da dezlegarea, să înnoiesc în inima mea actul de căință.

După ce ai primit dezlegarea, ce mai rămâne de făcut?

După ce am primit dezlegarea, trebuie să mulțumesc Domnului; să fac cât mai curând pocăința; și să pun în practică sfaturile duhovnicului.

§ 8. Dezlegarea

Trebuie duhovnicii să dea întotdeauna dezlegarea celor care se spovedesc?

Duhovnicii nu trebuie să dea dezlegarea decât acelora pe care îi socotesc bine pregătiți să o primească.

Pot duhovnicii uneori să amâne ori să refuze dezlegarea?

Nu numai că duhovnicii pot, dar trebuie să amâne ori să refuze dezlegarea în unele cazuri, ca să nu pângărească sacramentul.

Care sunt penitenții ce trebuie socotiți rău pregătiți și cărora, de obicei, trebuie refuzată ori amânată dezlegarea?

Penitenții ce trebuie socotiți rău pregătiți sunt mai ales:

1. aceia care nu știu principalele taine ale credinței sau care nu se îngrijesc să învețe punctele principale ale Doctrinei creștine pe care sunt datori să le știe după starea lor;
2. aceia care sunt în chip greu neglijenți în cercetarea cugetului și nu arată semne de durere și de căință;
3. aceia care, putând, nu vor să înapoieze bunul altuia pe care l-au luat ori să întoarcă buna faimă pe care au răpit-o;
4. aceia care nu iartă din adâncul inimii pe vrăjmașii lor;
5. aceia care nu vor să întrebuințeze mijloacele trebuincioase ca să se îndrepte de deprinderile lor rele;
6. aceia care nu vor să fugă prilejurile apropiate de păcat.

Nu este prea multă asprime din partea duhovnicului a amâna dezlegarea penitentului pe care nu-l socotește încă bine pregătit?

Nu, nu este prea multă asprime din partea duhovnicului a amâna dezlegarea penitentului pe care nu-l socotește încă bine pregătit; dimpotrivă, aceasta este dragoste: el lucrează ca un doctor bun, care încearcă toate leacurile, chiar neplăcute și dureroase, ca să scape viața bolnavului.

Păcătosul căruia i se amână ori i se refuză dezlegarea trebuie să deznădăjduiască sau să se depărteze cu totul de spovadă?

Păcătosul căruia i se amână ori i se refuză dezlegarea nu trebuie să deznădăjduiască, nici să se depărteze cu totul de spovadă; ci trebuie să se smerească, să-și recunoască starea sa jalnică, să folosească sfaturile bune pe care i le dă duhovnicul și astfel să se pună cât mai curând în stare de a merita dezlegarea.

Ce trebuie să facă penitentul cu privire la alegerea duhovnicului?

Un adevărat penitent trebuie să se roage mult lui Dumnezeu pentru alegerea unui duhovnic evlavios, învățat și prudent; apoi trebuie să se dea pe mâna lui și să i se supună ca judecătorului și doctorului său.

§ 9. Satisfacția sau pocăința

Ce este satisfacția?

Satisfacția, numită și pocăință sacramentală, este unul dintre actele penitentului prin care dă o oarecare despăgubire dreptății dumnezeiești pentru păcatele săvârșite, împlinind lucrările pe care i le rânduiește duhovnicul.

Este penitentul dator să primească pocăința pe care i-o dă duhovnicul?

Penitentul este dator să primească pocăința pe care i-o dă duhovnicul, dacă o poate face; iar dacă nu o poate face, trebuie să-i spună aceasta cu smerenie și să-i ceară alta.

Când trebuie făcută pocăința?

Dacă duhovnicul nu a rânduit un timp hotărât, trebuie făcută cât mai curând și să ne silim a o face în stare de har.

Cum trebuie făcută pocăința?

Pocăința trebuie făcută întreagă și cu evlavie.

De ce se rânduiește o pocăință la spovadă?

Se rânduiește o pocăință pentru că, de obicei, după dezlegarea sacramentală, care iartă vina și pedeapsa veșnică, rămâne o pedeapsă vremelnică de plătit în lumea aceasta sau în purgatoriu.

Pentru ce pricină Domnul nostru a voit ca în sacramentul Botezului să se ierte toată pedeapsa datorată păcatelor, iar nu și în sacramentul Pocăinței?

Domnul nostru a voit ca în sacramentul Botezului să se ierte toată pedeapsa datorată păcatelor, iar nu și în sacramentul Pocăinței, pentru că păcatele săvârșite după Botez sunt mult mai grele, fiind făcute cu mai multă știință și cu mai multă nerecunoștință față de binefacerile lui Dumnezeu; și, de asemenea, ca datoria de a satisface pentru aceste păcate să fie o frână care să împiedice întoarcerea la ele.

Putem noi, prin noi înșine, să satisfacem lui Dumnezeu?

Nu, prin noi înșine nu putem satisface lui Dumnezeu; dar putem, unindu-ne cu Isus Hristos, Care, prin meritul Patimii și al Morții Sale, dă valoare actelor noastre.

Pocăința dată de duhovnic este totdeauna de ajuns pentru a șterge pedeapsa care rămâne datorată pentru păcate?

Pocăința dată de duhovnic nu este, de obicei, de ajuns ca să plătească toată pedeapsa datorată pentru păcate; de aceea trebuie să căutăm a o împlini și prin alte pocăințe de bunăvoie.

Care sunt lucrările de pocăință?

Lucrările de pocăință se pot reduce la trei feluri: rugăciunea, postul, milostenia.

Ce înțelegi prin rugăciune?

Prin rugăciune înțeleg orice fel de lucrări de pietate.

Ce se înțelege prin post?

Prin post se înțelege orice fel de mortificări.

Ce se înțelege prin milostenie?

Prin milostenie se înțelege orice faptă de milostenie sufletească și trupească.

Care pocăință este mai meritorie: aceea pe care o dă duhovnicul sau aceea pe care ne-o rânduim noi înșine?

Pocăința pe care ne-o dă duhovnicul este mai meritorie, pentru că, făcând parte din sacrament, primește o mai mare putere din meritele Patimii lui Isus Hristos.

Cei care mor după ce au primit dezlegarea, dar înainte de a fi satisfăcut pe deplin dreptății lui Dumnezeu, merg oare îndată în rai?

Nu; ei merg în purgatoriu ca să satisfacă dreptății lui Dumnezeu și să se curețe pe deplin.

Putem ușura, în pedepsele lor, sufletele din purgatoriu?

Da, sufletele din purgatoriu pot fi ușurate prin rugăciuni, prin milostenii, prin toate celelalte fapte bune, prin indulgențe și mai ales prin sfânta jertfă a Liturghiei.

În afară de pocăință, ce mai trebuie să facă penitentul după spovadă?

Penitentul, după spovadă, pe lângă pocăință, dacă a făcut pe nedrept vreo pagubă aproapelui în bunurile sau în cinstea lui ori i-a dat scandal, trebuie cât mai curând și pe cât se poate să-i înapoieze bunurile, să-i întoarcă cinstea și să repare scandalul.

Cum se poate repara scandalul pricinuit?

Scandalul pricinuit se poate repara înlăturând prilejul și zidind, prin cuvinte și prin pilda bună, pe aceia pe care i-am smintit.

În ce chip trebuie să satisfacem aproapelui, dacă l-am supărat?

Trebuie să satisfacem aproapelui pe care l-am supărat cerându-i iertare sau făcându-i o altă îndreptare potrivită.

Ce roade lucrează în noi o spovadă bună?

O spovadă bună:

1. ne iartă păcatele săvârșite și ne dă harul lui Dumnezeu;
2. ne aduce pacea și liniștea conștiinței;
3. ne redeschide porțile raiului și schimbă pedeapsa veșnică a iadului în pedeapsă vremelnică;
4. ne păzește de căderi din nou și ne face în stare să dobândim indulgențe.

---

§ 10. Indulgențele

Ce este indulgența?

Indulgența este iertarea pedepsei vremelnice datorate pentru păcatele iertate deja în privința vinei; iertare pe care Biserica ne-o dă în afara sacramentului Pocăinței.

De la cine a primit Biserica puterea de a da indulgențe?

Biserica a primit de la Isus Hristos puterea de a da indulgențe.

Cum ne iartă Biserica pedeapsa vremelnică prin indulgențe?

Biserica ne iartă pedeapsa vremelnică prin indulgențe, aplicându-ne satisfacțiile prisositoare ale lui Isus Hristos, ale Preasfintei Fecioare și ale Sfinților, care alcătuiesc ceea ce se numește comoara Bisericii.

Cine are puterea de a da indulgențe?

Puterea de a da indulgențe aparține numai Papei pentru toată Biserica și Episcopului în dieceza sa, în măsura în care Papa i-a îngăduit aceasta.

Câte feluri de indulgențe sunt?

Sunt două feluri de indulgențe: indulgența plenară și indulgența parțială.

Ce este indulgența plenară?

Indulgența plenară este aceea care iartă toată pedeapsa vremelnică datorată pentru păcatele noastre.

De aceea, dacă cineva ar muri după ce a dobândit această indulgență, ar merge îndată în rai, scăpând cu totul de pedepsele purgatoriului.

Ce este indulgența parțială?

Indulgența parțială este aceea care iartă numai o parte din pedeapsa vremelnică datorată pentru păcatele noastre.

Ce înțelege Biserica făcând indulgențe?

Făcând indulgențe, Biserica înțelege să ajute neputinței noastre de a ispăși în lumea aceasta toată pedeapsa vremelnică, făcându-ne să dobândim, prin fapte de pietate și de dragoste creștinească, ceea ce, în veacurile dintâi, făcea să se dobândească prin asprimea canoanelor de pocăință.

Ce se înțelege prin indulgență de patruzeci de zile, de o sută de zile, de șapte ani și alte asemenea?

Prin indulgență de patruzeci de zile, de o sută de zile, de șapte ani și alte asemenea, se înțelege iertarea pedepsei vremelnice pe care am fi dobândit-o prin patruzeci de zile, o sută de zile, șapte ani de pocăință publică, rânduită odinioară în Biserică.

Ce preț trebuie să dăm indulgențelor?

Trebuie să dăm un preț foarte mare indulgențelor, pentru că prin ele se satisface dreptății lui Dumnezeu și se dobândește mai curând și mai lesne stăpânirea cerului.

Care sunt condițiile cerute pentru a dobândi indulgențele?

Condițiile cerute pentru a dobândi indulgențele sunt:

1. starea de har (cel puțin în cea din urmă dintre lucrările împlinite) și lipsirea chiar de păcatele veniale a căror pedeapsă voim să o ștergem;
2. împlinirea lucrărilor pe care Biserica le poruncește pentru dobândirea indulgenței;
3. intenția de a o dobândi.

Pot fi aplicate indulgențele și sufletelor din purgatoriu?

Da, indulgențele pot fi aplicate sufletelor din purgatoriu, când acela care le dă arată că se pot aplica lor.

Ce este Jubileul?

Jubileul, dat de obicei din douăzeci și cinci în douăzeci și cinci de ani, este o indulgență plenară la care se adaugă multe privilegii și îngăduințe deosebite, precum putința de a dobândi dezlegarea de unele păcate rezervate și de cenzuri și schimbarea unor făgăduințe.