Rugăciuni către Inima lui Isus


Rugăciuni, Meditațiuni și Învățături trebuincioase fiecărui Catolic

„Rugăciunea fără studiu este stearpă, iar studiul fără rugăciune este primejdios.”
Sf. Bernard de Clairvaux

Devoțiunea către Inima lui Isus s-a dezvoltat prin revelațiile către Margaret Mary Alacoque în secolul al XVII-lea. Ea cinstește iubirea infinită a lui Hristos pentru oameni. Este recomandată pentru repararea păcatelor și sfințirea sufletelor.


Rugăciuni către Inima lui Isus

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte; Doamne, ca să-mi ajuți mie grăbește. 

I. Isuse, iubitorule de oameni, gândindu-mă la inima ta cea bună și văzând-o plină de dragoste și blândețe față cu cei păcătoși. simt bucurându-se inima mea și umplându-se de încredere că bine se va primi de tine. O câte păcate am făcut! Însă acum le plâng și le urăsc ca Petru și ca Magdalena cei pocăiți, pentru că prin ele te-am mâniat pe tine, Binele meu cel mai mare. Iartă-mă, și te rog pentru inima ta prea sfântă să-mi dai harul să mor mai bine decât să te mânii, și să trăies numai pentru a te iubi.

După aceea se spune o dată « Tatăl nostru» și de cinci ori «Slavă Tatălui», apoi: 

Dulce inimă a lui Isus al meu, fă-mă să te iubesc din ce în ce mai mult. 

II. Binecuvântez, Isuse al meu, inima ta pra smerită și-ți mulțumesc, că dându-mi-o drept model, nu numai mă îndemni a o imita, ci-mi arăți și-mi înlesnești calea prin atâtea înjosiri ce le-ai suferit. Ce nebun și nerecunoscător am fost! Cât am rătăcit! Iartă-mă! De acum înainte nu voi mai fi mândru, ci vreau să te urmez în mijlocul înjosirilor cu inima smerită, și să dobândesc pace și mântuire. Dă-mi putere, și voi binecuvânta în veci Inima ta. 

« Tatăl nostru» și cinci de «Slavă Tatălui».

III. Mă mir, Isuse al meu, de inima ta pra răbdătoare, și-ți mulțumesc pentru atâtea pilde minunate de suferință nebiruită ce ne-ai lăsat. Mă simt rușinat la vederea marii mele moliciuni, nerăbdătoare pentru cea mai mică suferința. O iubitul meu Isus, varsă în inima mea o dragoste fierbinte și statornică pentru necazuri, cruci, chinuri, pocăință, pentru ca, urmându-te la calvar, să ajung cu tine la slavă și bucurie în paradis. 

« Tatăl nostru» și cinci de «Slavă Tatălui».

IV. Iubite Isuse, când mă gândesc eu la inima ta cea blândă, atunci mă înspăimânt de a mea, așa de deosebită de a ta. Căci la o umbră, la un semn, la un cuvânt împotrivitor eu mă tulbur și mă jelesc. Iartă-mi rătăcirile mele și dă-mi harul ca pe viitor să imit, la orice împotriviri, blândețea ta neschimbătoare și așa să mă bucur de o pace necurmată. 

« Tatăl nostru» și cinci de «Slavă Tatălui».

 V. Să fie lăudată, o Isuse, inima ta cea mare, biruitoarea morții și a iadului, căci este vrednică de orice laudă. Eu sunt rușinat mai mult decât oricând, văzând inima mea așa de sfioasă, ce se teme de vorbele lumii; dar de acum înainte nu va mai fiastfel. Te rog, dă-mi o putere atât de îndrăzneață, încât luptându-mă și biruind pe pământ, să triumfez și să mă veselesc cu tine în Cer. 

« Tatăl nostru» și cinci de «Slavă Tatălui».


Regăsiți aici rugăciunile esențiale ale tradiției catolice, adunate pentru a vă hrăni viața spirituală.