Sfânta Congregație Supremă a Sfântului Oficiu

Promulgat la Roma, lângă Sfântul Petru, joi, 4 iulie 1907

Printr-o nenorocire cu adevărat lamentabilă, timpul nostru, care nu suferă niciun frâu, se atașează adesea, în căutarea adevărurilor superioare, de noutăți, până acolo încât, părăsind ceea ce este într-un anumit fel moștenirea genului omenesc, cade în cele mai grave erori. Aceste erori sunt cu atât mai primejdioase când este vorba despre științele sacre, despre interpretarea Sfintei Scripturi, despre principalele mistere ale credinței. Este, așadar, deosebit de deplorabil faptul că se întâlnește, chiar și printre catolici, un număr destul de mare de scriitori care, ieșind din limitele fixate de Părinți și de însăși Sfânta Biserică, urmăresc, sub pretextul unei interpretări mai aprofundate și revendicându-se de la punctul de vedere istoric, un pretins progres al dogmelor, care, în realitate, nu este decât deformarea lor.

Dar, pentru ca asemenea erori, care se răspândesc zi de zi printre credincioși, să nu se înrădăcineze în spiritul lor și să nu altereze curăția credinței lor, a plăcut Domnului Nostru Preasfântul Părinte Pius al X-lea, Papă prin Providența divină, să poruncească a fi notate și reprobate principalele dintre ele prin slujirea Sfintei Inchiziții romane și universale.

În consecință, după o cercetare foarte atentă și după ce s-a luat avizul Preacucernicilor Consultori, Preaeminenții și Preacucernicii Cardinali, Inchizitori generali în materie de credință și moravuri, au judecat că se cuvine a fi reprobate și proscrise următoarele propoziții, după cum sunt reprobate și proscrise prin prezentul Decret general:

1. – [Propoziție condamnată] Evangheliile s-au îmbogățit prin adaosuri și corecturi continue până la fixarea și constituirea Canonului; astfel încât nu a mai rămas din doctrina lui Hristos decât urme slabe și nesigure.
2. – [Propoziție condamnată] Legea bisericească ce prescrie supunerea la o cenzură prealabilă a cărților privitoare la Sfintele Scripturi nu se extinde asupra scriitorilor care se consacră criticii sau exegezei științifice a cărților Vechiului și Noului Testament.
3. – [Propoziție condamnată] Interpretarea Cărților Sfinte de către Biserică nu este, desigur, de disprețuit; ea este totuși subordonată judecății mai aprofundate și corectării exegeților.
4. – [Propoziție condamnată] Din judecățile și cenzurile bisericești pronunțate împotriva exegezei libere și mai savante se poate deduce că credința propusă de Biserică este în contradicție cu istoria și că dogmele catolice nu pot, în realitate, să se împace cu adevăratele origini ale religiei creștine.
5. – [Propoziție condamnată] Magisteriul Bisericii nu poate, nici chiar prin definiții dogmatice, să determine adevăratul sens al Sfintei Scripturi.
6. – [Propoziție condamnată] Depozitul credinței, neconținând decât adevăruri revelate, nu aparține în niciun fel Bisericii a judeca afirmațiile științelor omenești.
7. – [Propoziție condamnată] În definițiile doctrinale, Biserica învățată și Biserica învățătoare colaborează în așa fel încât nu mai rămâne Bisericii învățătoare decât a sancționa opiniile comune ale Bisericii învățate.
8. – [Propoziție condamnată] Biserica, atunci când proscrie erori, nu poate cere credincioșilor să adere printr-un asentiment interior la judecățile pe care le-a emis.
9. – [Propoziție condamnată] Trebuie socotiți lipsiți de orice vină aceia care nu țin seama de condamnările pronunțate de Sacra Congregație a Indexului sau de celelalte Sacre Congregații Romane.
10. – [Propoziție condamnată] Aceia dau dovadă de prea mare simplitate sau de ignoranță care cred că Dumnezeu este cu adevărat Autorul Sfintei Scripturi.
11. – [Propoziție condamnată] Inspirația cărților Vechiului Testament a constat în aceea că scriitorii lui Israel au transmis doctrinele religioase sub un anumit aspect particular, puțin cunoscut sau chiar ignorat de către neamuri.
12. – [Propoziție condamnată] Inspirația divină nu se extinde în așa fel asupra întregii Sfinte Scripturi încât să păzească de orice eroare toate și fiecare dintre părțile sale.
13. – [Propoziție condamnată] Exegetul, dacă voiește să se consacre în mod folositor studiilor biblice, trebuie mai înainte de toate să înlăture orice opinie preconcepută despre originea supranaturală a Sfintei Scripturi și să nu o interpreteze altfel decât celelalte documente pur omenești.
14. – [Propoziție condamnată] Înșiși evangheliștii și creștinii din a doua și a treia generație au elaborat în mod artificial parabolele evanghelice și au explicat astfel puținul rod al predicării lui Hristos la iudei.
15. – [Propoziție condamnată] În multe narațiuni, evangheliștii au relatat nu atât ceea ce este adevărat, cât ceea ce au socotit, deși fals, mai folositor pentru cititori.
16. – [Propoziție condamnată] Narațiunile lui Ioan nu sunt propriu-zis istorie, ci o contemplație mistică a Evangheliei; discursurile cuprinse în Evanghelia sa sunt meditații teologice asupra misterului mântuirii, lipsite de adevăr istoric.
17. – [Propoziție condamnată] Al patrulea Evanghelie a exagerat minunile nu numai pentru a le face să pară mai extraordinare, ci și pentru a le face mai apte să caracterizeze lucrarea și slava Cuvântului Întrupat.
18. – [Propoziție condamnată] Ioan revendică, într-adevăr, pentru sine caracterul de martor al lui Hristos; el nu este însă în realitate decât un martor eminent al vieții creștine sau al vieții lui Hristos în Biserică la sfârșitul secolului I.
19. – [Propoziție condamnată] Exegeții heterodocși au redat mai fidel sensul adevărat al Scripturilor decât exegeții catolici.
20. – [Propoziție condamnată] Revelația nu a putut fi altceva decât conștiința dobândită de om despre raporturile existente între Dumnezeu și el.
21. – [Propoziție condamnată] Revelația care constituie obiectul credinței catolice nu a fost completă odată cu Apostolii.
22. – [Propoziție condamnată] Dogmele pe care Biserica le declară revelate nu sunt adevăruri coborâte din cer, ci o anumită interpretare a faptelor religioase pe care spiritul omenesc și-a format-o printr-un efort laborios.
23. – [Propoziție condamnată] Poate exista și există în realitate între faptele relatate în Sfânta Scriptură și dogmele Bisericii, cărora le servesc drept temelie, o opoziție de așa fel încât criticul poate respinge ca false fapte pe care Biserica le ține drept foarte sigure.
24. – [Propoziție condamnată] Nu trebuie condamnat un exeget care stabilește premise din care rezultă că dogmele sunt, din punct de vedere istoric, false sau îndoielnice, cu condiția să nu nege în mod direct dogmele însele.
25. – [Propoziție condamnată] Asentimentul credinței se întemeiază, în cele din urmă, pe o acumulare de probabilități.
26. – [Propoziție condamnată] Dogmele credinței trebuie păstrate numai după sensul lor practic, adică drept regulă obligatorie de conduită, dar nu ca regulă de credință.
27. – [Propoziție condamnată] Dumnezeirea lui Isus Hristos nu se dovedește prin Evanghelii; ci este o dogmă pe care conștiința creștină a dedus-o din noțiunea de Mesia.
28. – [Propoziție condamnată] În timpul exercitării slujirii Sale, Isus nu a avut în vedere, în discursurile Sale, să învețe că El însuși era Mesia, iar minunile Sale nu tindeau să o demonstreze.
29. – [Propoziție condamnată] Se poate admite că Hristosul pe care îl arată istoria este cu mult inferior Hristosului care este obiectul credinței.
30. – [Propoziție condamnată] În toate textele evanghelice, numele de Fiu al lui Dumnezeu echivalează numai cu numele de Mesia; el nu înseamnă nicidecum că Hristos este adevăratul și naturalul Fiu al lui Dumnezeu.
31. – [Propoziție condamnată] Doctrina cristologică a lui Pavel, a lui Ioan și a Conciliilor de la Niceea, Efes și Calcedon nu este aceea pe care a învățat-o Isus, ci aceea pe care conștiința creștină a conceput-o despre Isus.
32. – [Propoziție condamnată] Nu se poate împăca sensul natural al textelor evanghelice cu învățătura teologilor noștri privitoare la conștiința și la știința infailibilă a lui Isus Hristos.
33. – [Propoziție condamnată] Este evident, pentru oricine nu este condus de opinii preconcepute, fie că Isus a învățat o eroare cu privire la foarte apropiata venire mesianică, fie că cea mai mare parte a doctrinei Sale cuprinse în Evangheliile sinoptice este lipsită de autenticitate.
34. – [Propoziție condamnată] Critica nu poate atribui lui Hristos o știință nelimitată decât în ipoteza, istoric de neconceput și care repugnă simțului moral, că Hristos, ca om, a posedat știința lui Dumnezeu și că, totuși, a refuzat să comunice ucenicilor și posterității cunoașterea pe care o avea despre atâtea lucruri.
35. – [Propoziție condamnată] Hristos nu a avut întotdeauna conștiința dumnezeirii Sale mesianice.
36. – [Propoziție condamnată] Învierea Mântuitorului nu este propriu-zis un fapt de ordin istoric, ci un fapt de ordin pur supranatural, nici demonstrat, nici demonstrabil, pe care conștiința creștină l-a dedus treptat din alte fapte.
37. – [Propoziție condamnată] Credința în învierea lui Hristos, la origine, privește mai puțin faptul însuși al învierii, cât viața nemuritoare a lui Hristos la Dumnezeu.
38. – [Propoziție condamnată] Doctrina morții ispășitoare a lui Hristos nu este evanghelică, ci numai paulină.
39. – [Propoziție condamnată] Opiniile despre originea sacramentelor, de care erau pătrunși Părinții Conciliului de la Trento și care au influențat fără îndoială redactarea Canoanelor lor dogmatice, sunt foarte îndepărtate de acelea care astăzi, pe bună dreptate, prevalează printre istoricii creștinismului.
40. – [Propoziție condamnată] Sacramentele s-au născut din faptul că Apostolii și succesorii lor au interpretat o idee, o intenție a lui Hristos, sub inspirația și sub impulsul împrejurărilor și al evenimentelor.
41. – [Propoziție condamnată] Sacramentele nu au alt scop decât de a aminti spiritului omului prezența mereu binefăcătoare a Creatorului.
42. – [Propoziție condamnată] Comunitatea creștină este aceea care a introdus necesitatea Botezului, adoptându-l ca un rit necesar și legând de el obligațiile profesiunii creștine.
43. – [Propoziție condamnată] Practica de a conferi Botezul copiilor a fost o evoluție în disciplină; această evoluție a fost una dintre cauzele pentru care acest sacrament s-a dedublat în Botez și în Pocăință.
44. – [Propoziție condamnată] Nimic nu dovedește că ritul sacramentului Mirului a fost folosit de Apostoli; iar distincția formală între cele două sacramente, Botezul și Mirul, nu aparține istoriei creștinismului primitiv.
45. – [Propoziție condamnată] Nu totul trebuie înțeles în mod istoric în relatarea instituirii Euharistiei de către Pavel (I Cor. XI, 23–25).
46. – [Propoziție condamnată] Noțiunea de reconciliere a creștinului păcătos prin autoritatea Bisericii nu a existat în Biserica primitivă; Biserica nu s-a obișnuit cu acest concept decât foarte încet. Mai mult, chiar după ce Pocăința a fost recunoscută ca instituție a Bisericii, ea nu purta numele de sacrament, pentru că era considerată un sacrament rușinos.
47. – [Propoziție condamnată] Cuvintele Domnului: Primiți pe Duhul Sfânt; păcatele vor fi iertate acelora cărora le veți ierta și vor fi ținute acelora cărora le veți ține (Ioan XX, 22 și 23), nu se referă deloc la sacramentul Pocăinței, oricât le-a plăcut Părinților de la Trento să afirme aceasta.
48. – [Propoziție condamnată] Iacob, în epistola sa (vv. 14 și 15), nu are intenția de a promulga un sacrament al lui Hristos, ci de a recomanda un obicei pios; iar dacă vede poate în acest obicei un mijloc de a obține harul, nu o înțelege cu aceeași rigoare ca teologii care au precizat teoria și numărul sacramentelor.
49. – [Propoziție condamnată] Cina creștină, dobândind treptat caracterul unei acțiuni liturgice, cei care aveau obiceiul de a o prezida au dobândit caracterul sacerdotal.
50. – [Propoziție condamnată] Cei vechi, însărcinați cu supravegherea în adunările creștinilor, au fost constituiți de Apostoli preoți sau episcopi pentru a se îngriji de organizarea necesară a comunităților în creștere, și nu propriu-zis pentru a perpetua misiunea și puterea Apostolilor.
51. – [Propoziție condamnată] Căsătoria nu a putut deveni decât destul de târziu în Biserică un sacrament al noii legi; într-adevăr, pentru ca căsătoria să fie socotită sacrament, era necesar mai întâi ca doctrina teologică despre har și despre sacramente să fi ajuns la deplina sa dezvoltare.
52. – [Propoziție condamnată] Nu a fost în gândul lui Hristos să constituie Biserica drept o Societate destinată să dăinuie pe pământ o lungă serie de secole; dimpotrivă, în gândirea lui Hristos, împărăția cerurilor și sfârșitul lumii erau deopotrivă iminente.
53. – [Propoziție condamnată] Constituția organică a Bisericii nu este imuabilă; ci societatea creștină este supusă, asemenea societății omenești, unei evoluții necontenite.
54. – [Propoziție condamnată] Doctrinele, sacramentele, ierarhia, atât în noțiunea lor, cât și în realitate, nu sunt decât interpretări și evoluții ale gândirii creștine, care au sporit și desăvârșit, prin dezvoltări exterioare, mica sămânță latentă în Evanghelie.
55. – [Propoziție condamnată] Simon Petru nu a bănuit niciodată că Hristos i-ar fi conferit primatul în Biserică.
56. – [Propoziție condamnată] Biserica romană a devenit capul tuturor Bisericilor nu printr-o dispoziție a Providenței divine, ci în virtutea unor împrejurări pur politice.
57. – [Propoziție condamnată] Biserica se arată ostilă progreselor științelor naturale și teologice.
58. – [Propoziție condamnată] Adevărul nu este mai imuabil decât omul însuși, căci el evoluează odată cu acesta, în el și prin el.
59. – [Propoziție condamnată] Hristos nu a învățat un corp determinat de doctrină, aplicabil tuturor timpurilor și tuturor oamenilor, ci a inaugurat mai degrabă o anumită mișcare religioasă, adaptată sau care trebuie adaptată diversității timpurilor și locurilor.
60. – [Propoziție condamnată] Doctrina creștină a fost, la originea sa, iudaică, dar a devenit, prin evoluții succesive, mai întâi paulină, apoi ioaneică, în cele din urmă elenică și universală.
61. – [Propoziție condamnată] Se poate spune, fără paradox, că niciun capitol al Scripturii, de la primul capitol al Genezei până la ultimul din Apocalipsă, nu conține o doctrină absolut identică cu aceea pe care Biserica o mărturisește asupra aceleiași materii și, prin urmare, că niciun capitol al Scripturii nu are același sens pentru critic ca pentru teolog.
62. – [Propoziție condamnată] Principalele articole ale Simbolului Apostolilor nu aveau pentru creștinii primelor veacuri aceeași semnificație pe care o au pentru cei din timpul nostru.
63. – [Propoziție condamnată] Biserica se arată incapabilă de a apăra în mod eficace morala evanghelică, pentru că se ține cu încăpățânare legată de doctrine imuabile care nu pot fi împăcate cu progresele actuale.
64. – [Propoziție condamnată] Progresul științelor cere ca să fie reformate conceptele doctrinei creștine despre Dumnezeu, despre Creație, despre Revelație, despre Persoana Cuvântului Întrupat, despre Răscumpărare.
65. – [Propoziție condamnată] Catolicismul de astăzi nu se poate împăca cu adevărata știință decât dacă se transformă într-un anumit creștinism nedogmatic, adică într-un protestantism larg și liberal.

Joia următoare, 4 ale aceleiași luni și aceluiași an, fiind făcută o dare de seamă fidelă despre toate acestea către Preasfântul nostru Părinte Papa Pius al X-lea, Sanctitatea Sa a aprobat și a confirmat Decretul Preaeminenților Părinți și a poruncit ca toate și fiecare dintre propozițiile de mai sus să fie ținute de toți drept reprobate și proscrise.