• I. 1° Ce este Ungerea cea de pe urmă? 2° Care îi este natura?
• II. 1° De către cine a fost tăgăduită existența Ungerii celei de pe urmă? 2° Cum se poate dovedi că Ungerea cea de pe urmă este un adevărat sacrament? 3° În ce moment a fost ea instituită de Isus Cristos?
• III. 1° Care este materia Ungerii celei de pe urmă? 2° Ce înseamnă untdelemnul ales ca materie? 3° Care este forma acestui sacrament? 4° În caz de necesitate, câte ungeri trebuie făcute?
• IV. 1° Care sunt efectele Ungerii celei de pe urmă asupra sufletului? 2° Produce ea uneori și efecte asupra trupului?
• V. 1° Este Ungerea cea de pe urmă absolut necesară mântuirii? 2° Este ea uneori necesară, cel puțin cu necesitate de precept?
• VI. 1° Cine este ministrul Ungerii celei de pe urmă? 2° Poate orice preot să o administreze întotdeauna în chip valid?
• VII. 1° Care sunt condițiile cerute pentru a primi Ungerea cea de pe urmă în chip valid? 2° Iar licit? 3° Se poate administra acest sacrament de mai multe ori?
• VIII. Care sunt ceremoniile Ungerii celei de pe urmă?

(421) Termeni.

Ungerea cea de pe urmă. — Acest sacrament se numește astfel, deoarece materia lui constă într-o ungere făcută cu untdelemnul bolnavilor asupra simțurilor celui bolnav și fiindcă această ungere este cea din urmă pe care o primește omul. Ungerea cea de pe urmă înseamnă, așadar, ultima ungere, și nu ungerea pe care o primești când ești la extremitate.

Scriitorii bisericești vechi o numeau „Ungerea bolnavilor”. În veacul al XII-lea s-a dat acestui sacrament numele de Ungerea cea de pe urmă, fie pentru a arăta că este, precum am spus, ultima ungere pe care o primește omul, fie pentru a o deosebi de Mirungere, care se numea atunci sacramentul Ungerii.

În zilele noastre se mai desemnează Ungerea cea de pe urmă și sub numele de sacramentul bolnavilor, sacramentul infirmilor, sacramentul muribunzilor.

A primi Sfintele Untdelemnuri. — Această expresie are același înțeles ca a primi Ungerea cea de pe urmă.

NOTA. — Ungerea cea de pe urmă și Mirungerea sunt singurele două sacramente care întrebuințează untdelemnul ca materie: Sfântul Mir pentru Mirungere, untdelemnul bolnavilor pentru Ungerea cea de pe urmă. Ungerile făcute la administrarea Botezului și a Preoției sunt ceremonii accesorii și nicidecum materia necesară.

DEZVOLTARE

(422) I. Ungerea cea de pe urmă. Definiție.

Ungerea cea de pe urmă este un sacrament instituit de Domnul nostru, spre ușurarea sufletească și trupească a bolnavilor. — Ungerea cea de pe urmă este instituită: — a) pentru ușurarea sufletească a bolnavilor. Ea este, într-adevăr, împlinirea Pocăinței și are drept scop să desăvârșească lucrarea acesteia, nimicind rămășițele păcatului; și — b) pentru ușurarea trupească și chiar vindecarea bolnavului, dacă Dumnezeu socotește de cuviință (a se vedea mai jos efectele Ungerii celei de pe urmă, Nr. 425).

(423) II. Existența Sacramentului Ungerii celei de pe urmă.

1° Erori. — a) Luther, asemănând Ungerea cea de pe urmă cu sacramentaliile, pretindea că ea poate fi administrată în afara cazului de boală. — b) Protestanții moderni, în afară de ritualiști, și moderniștii resping acest sacrament.

2° Doctrina catolică. — Ungerea cea de pe urmă este un adevărat sacrament al Legii noi, instituit de Isus Cristos și promulgat de apostolul sfântul Iacob.

Acest articol de credință a fost astfel definit de Conciliul din Trento: „Dacă cineva spune că Ungerea cea de pe urmă nu este cu adevărat și în chip propriu un sacrament instituit de Domnul nostru Isus Cristos și promulgat de sfântul Iacob, ci numai un rit care vine de la Părinți sau o născocire omenească, să fie anatema” sess. XIV, can. 1. Hotărârea Conciliului din Trento se sprijină pe Sfânta Scriptură și pe Tradiție.

A. SFÂNTA SCRIPTURĂ. — Ritului Ungerii celei de pe urmă este descris de sfântul Iacob în următorii termeni: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii, iar aceștia să se roage asupra lui, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va ridica; și, de a săvârșit păcate, i se vor ierta” (Iacob, V, 14-15). Găsim în acest text cele trei lucruri esențiale oricărui sacrament: semn sensibil, instituire dumnezeiască, producerea harului. — a) Semn sensibil. Sfântul Iacob vorbește de rugăciune și de ungere. — b) Instituire de către Isus Cristos. Sfântul Iacob, la drept vorbind, nu o menționează, însă cuvintele pe care le întrebuințează arată limpede că rugăciunile și ungerile pe care le recomandă sunt deja în uz și că el voiește să promulge un rit care nu putea fi instituit decât de Cristos. În ce moment se poate fixa instituirea dumnezeiască a acestui sacrament? Nu este cu putință a o determina, deoarece evangheliile tac asupra acestui punct. Unii teologi au crezut că Domnul nostru a instituit acest rit în clipa când și-a trimis Apostolii să predice pentru întâia oară în Galileea. Părerea lor se sprijină pe cuvintele următoare ale sfântului Marcu (VI, 13): „Ei scoteau mulți demoni, ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.” Opinia cea mai comună, socotind că ungerea descrisă de sfântul Marcu nu avea drept scop decât vindecarea trupească a bolnavilor, crede că sacramentul n-a fost instituit decât după Înviere. — c) Producerea harului. Sfântul Iacob spune, într-adevăr, că „rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav”, lucru ce se poate tâlcui fără îndoială de sănătatea trupului, ca și de sănătatea sufletului; însă cuvintele pe care le adaugă: „De a săvârșit păcate, i se vor ierta”, arată bine că este vorba mai ales de vindecarea sufletului.

B. TRADIȚIA. — a) Părinții Bisericii, Origen, sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Augustin, sfântul Grigore cel Mare au socotit întotdeauna Ungerea cea de pe urmă ca un sacrament. — b) Această credință a Părinților este întărită de practica Bisericii, atât a Bisericii latine, cât și a Bisericii grecești.

(424) III. Semnul sensibil al Ungerii celei de pe urmă.

1° Materie. — Materia îndepărtată este untdelemnul de măsline, care trebuie, după ritul Bisericii latine, binecuvântat de Episcop în Joia Sfântă. Nu este îngăduit a se întrebuința un alt untdelemn decât untdelemnul bolnavilor care a primit o binecuvântare specială. Nu s-ar avea dreptul a se folosi de untdelemnul catehumenilor sau de Sfântul Mir decât în caz de necesitate. Materia apropiată a Ungerii celei de pe urmă este ungerea pe care preotul o face asupra celor cinci simțuri ale bolnavului cu untdelemnul bolnavilor.

Cât privește alegerea materiei, iată în ce termeni catehismul Conciliului din Trento arată simbolismul ei: „Această materie este foarte potrivită pentru a reprezenta efectul pe care Sacramentul îl produce înlăuntru în suflet. Căci, precum untdelemnul are proprietatea de a alina suferințele trupului, tot astfel virtutea sacramentului temperează întristarea și durerea sufletului. Untdelemnul este încă un leac care reface sănătatea; el aduce bucurie; el slujește ca hrană flăcării care ne luminează și redă trupului obosit puterile și libertatea mișcărilor sale.”

2° Formă. — Forma constă în cuvintele pe care le rostește preotul în același timp când face o ungere pe organele celor cinci simțuri: ochii, urechile, nările, gura, mâinile și picioarele: „Prin această ungere și prin prea sfânta Sa milostivire, să-ți ierte Domnul toate greșelile pe care le-ai săvârșit prin vedere, auz, miros, gust, pipăit.” „Ungerea picioarelor poate fi omisă pentru o cauză rațională” (can. 947).

„În caz de necesitate (adică în timp de epidemie și în primejdie extremă de moarte) este de ajuns o singură ungere, asupra unui singur simț, sau mai bine pe frunte, cu formula prescurtată rânduită, cu obligația însă de a suplini fiecare ungere când primejdia a încetat” (can. 947).

(425) IV. Efectele Ungerii celei de pe urmă.

Ungerea cea de pe urmă produce două feluri de efecte: asupra sufletului și asupra trupului.

1° Efecte asupra sufletului. — A. Sacrament al celor vii, Ungerea cea de pe urmă sporește harul sfințitor.

B. Ea iartă păcatele: — a) propoziția este sigură, dacă e vorba de păcatele veniale; — b) este îndeobște admisă, dacă e vorba de păcate de moarte când bolnavul este în neputință de a primi sacramentul Pocăinței. Amândouă propozițiile reies din cuvintele sfântului Iacob: „De a săvârșit păcate, i se vor ierta”; — c) ea iartă în plus, după măsura dispozițiilor bolnavului, pedeapsa vremelnică datorată pentru păcatele deja iertate. Sub acest din urmă aspect, Ungerea cea de pe urmă este împlinirea satisfacției în sacramentul Pocăinței.

C. Harul sacramental propriu Ungerii celei de pe urmă constă într-un har de întărire, care întărește sufletul bolnavului împotriva ispitelor de pe urmă și a asalturilor demonului și îi dă răbdarea și resemnarea la voia lui Dumnezeu.

2° Efecte asupra trupului. — Ungerea cea de pe urmă poate reda sănătatea trupească, dacă Dumnezeu judecă aceasta folositoare slavei Sale și mântuirii sufletului bolnavului. Acest efect este, de altfel, mai frecvent decât se crede și pe nedrept se teme cineva de primirea acestui sacrament, ca și cum ar fi o sentință de moarte. Totuși, este bine a adăuga că Ungerea cea de pe urmă nu redă sănătatea în chip miraculos, ci numai ajutând cauzele naturale, lucrând asupra voinței și sprijinind puterile bolnavului.

(426) V. Necesitatea Ungerii celei de pe urmă.

1° Ungerea cea de pe urmă nu este necesară cu necesitate de mijloc. Singura condiție pentru a fi mântuit este starea de har; iar sacramentul Pocăinței este de ajuns pentru a o reda celui ce a pierdut-o. Ungerea cea de pe urmă nu este deci necesară decât în cazul când bolnavul, fiind în stare de păcat de moarte, nu poate primi sacramentul Pocăinței.

2° Este ea necesară cu necesitate de precept? Mulți teologi nu cred aceasta, însă toți admit că se poate fi ținut, sub pedeapsa unei greșeli grave, să se primească sacramentul: — a) dacă există, precum am spus, neputința de a primi sacramentul Pocăinței, și — b) dacă există teamă de scandal, în cazul refuzului.

(427) VI. Ministrul Ungerii celei de pe urmă.

„Orice preot și numai preotul administrează în chip valid acest sacrament.” „Ministrul ordinar este parohul locului unde se află bolnavul; dar, în caz de necesitate, ori cu permisiunea, cel puțin în chip rezonabil prezumată, a parohului sau a Ordinariului locului, orice alt preot poate administra acest sacrament” (Can. 938).

„Ministrul ordinar este ținut în dreptate să administreze acest sacrament prin sine sau prin altul; în caz de necesitate orice preot este ținut de caritate” (can. 939).

(428) VII. Subiectul Ungerii celei de pe urmă.

1° Condiții cerute pentru validitate. — Pentru validitate sunt necesare trei condiții: — a) a fi fost botezat, căci Botezul este poarta tuturor sacramentelor; — b) a avea sau a fi avut uzul rațiunii, deoarece Ungerea cea de pe urmă trebuie să înlăture rămășițele păcatului. Nu trebuie deci administrată: copiilor care nu au uzul rațiunii, nebunilor care nu l-au avut niciodată. Dimpotrivă, celor care nu mai au uzul rațiunii, dar l-au avut, de asemenea celor lipsiți de uzul simțurilor, li se poate și li se cuvine a se administra, când există temei de a presupune că ar fi cerut sacramentul dacă ar fi putut; — c) a fi în primejdie de moarte, fie prin boală, fie prin bătrânețe (can. 940, § 1). Nu este necesar ca primejdia să fie iminentă; este de ajuns să fie reală și apropiată. Nu trebuie deci „unși” cei care nu sunt bolnavi, deși în primejdie de moarte: osândiții la moarte, soldații, navigatorii. Dar trebuie administrată: — 1. celor ce au de suferit o operație gravă, întrucât operația presupune o boală; și — 2. bătrânilor, marea bătrânețe fiind cea mai incurabilă dintre boli. Nu trebuie administrată celui care este cu certitudine mort; însă, după mărturia doctorilor moderni, viața părăsește trupul puțin câte puțin. Prin urmare, ori de câte ori sunt temeiuri bune de a crede că moartea este numai aparentă, se poate administra sacramentul sub condiție.

Condiții cerute pentru licitate. — Condițiile cerute pentru a primi cu rod Ungerea cea de pe urmă sunt: — a) starea de har. În mod obișnuit, contriția perfectă, ori attriția unită cu sacramentul Pocăinței, este cerută la cel ce este în stare de păcat de moarte, deoarece Ungerea cea de pe urmă este un sacrament al celor vii. Cel care ar primi-o de bunăvoie în stare de păcat de moarte ar săvârși un sacrilegiu. Dar, dacă bolnavul, nemaibucurându-se de uzul simțurilor, este în neputință de a se spovedi, trebuie și este de ajuns să aibă attriția păcatelor sale; — b) voința de a primi sacramentul, expresă sau prezumată.

NOTA. — Ungerea cea de pe urmă poate fi repetată: — a) într-o nouă boală primejdioasă; — b) în aceeași boală, cu condiția ca aceasta să se prelungească, să fi fost o convalescență cel puțin aparentă și să fi apărut un nou pericol (can. 940, § 2).

(429) VIII. Ceremoniile Ungerii celei de pe urmă.

1° În camera bolnavului trebuie să se afle o masă acoperită cu o pânză albă pe care se așază un crucifix între două lumânări aprinse, o farfurie cu șase ghemotoace de vată destinate ștergerii ungerilor, puțin miez de pâine, apă sfințită și o ramură binecuvântată.

2° La intrare, preotul zice: „Pacea să fie asupra acestei case și asupra celor ce locuiesc în ea.” Și stropește cu apă sfințită pe bolnav și pe cei de față, recitând: Asperges me…

3° Preotul rostește apoi două rugăciuni, după care Confiteor cu Misereatur și Indulgentiam și îndată face ungerile, în semnul crucii, pe ochi, urechi, nas, gură, mâini și picioare, zicând: „Prin această ungere…”

4° În sfârșit, preotul recită trei rugăciuni în care amintește făgăduințele Domnului nostru relatate de sfântul Iacob și cere lui Dumnezeu pentru bolnav sănătatea sufletului și a trupului.

Concluzie practică.

1° A mulțumi lui Dumnezeu că ne-a dăruit un ajutor atât de folositor în ceasul morții noastre.
2° Să dorim a primi acest sacrament la ceasul nostru de pe urmă.
3° Să-l procurăm și altora, rudelor noastre, prietenilor noștri: nu este o caritate mai mare și o cale mai bună de a dovedi atașamentul nostru față de cei pe care îi iubim.

LECTURI. 

Boala și vindecarea regelui Ezechia (IV Regi, XX; Isaia, XXXVIII).

TEME SCRISE. 

1° Ce efecte produce Ungerea cea de pe urmă la cei nebotezați? 2° Poate ea uneori să înlocuiască sacramentul Pocăinței? Poate ea să înlocuiască și contriția? 3° Dacă un preot ar face ungerile asupra bolnavului, iar altul ar rosti formula, ar fi materia unită cu forma și ar fi sacramentul valid? 4° Poate un excomunicat să primească Ungerea cea de pe urmă? Dacă da, spuneți de ce. 5° Poate Ungerea cea de pe urmă să fie folositoare unui copil de cinci ani ori unui nebun? Explicați răspunsul.