• I. 1° Ce este Mirul? 2° Ce deosebire este între Mir și Botez?
• II. 1° De către cine a fost negată existența Mirului? 2° Dovediți că Mirul este un adevărat sacrament instituit de Domnul nostru.
• III. 1° Care este materia Mirului? 2° Care este forma lui?
• IV. 1° Care sunt efectele Mirului? 2° Ce este un dar al Duhului Sfânt? 3° Care sunt cele șapte daruri pe care le primim la Mir?
• V. 1° Este Mirul necesar pentru mântuire? 2° Ar fi o vină a nu-l primi când se poate?
• VI. 1° Care este ministrul ordinar al Mirului? 2° Care este ministrul extraordinar?
• VII. 1° Care este subiectul Mirului? 2° Care sunt condițiile cerute pentru validitatea sacramentului? 3° Și pentru liceitate? 4° Prescrie Biserica nași și nașe pentru Mir ca și pentru Botez? 5° Ce condiții trebuie să împlinească ei pentru a fi nași în mod valid și licit?
• VIII. Care sunt ceremoniile Mirului?

(352) Termeni.

Mir (lat. „confirmatio”, „firmare” a întări). A confirma înseamnă a face tare, a fortifica. Potrivit etimologiei cuvântului, Mirul este deci sacramentul destinat a întări, a completa harul conferit prin Botez.

NUMELE MIRULUI. Părinții Bisericii din primele patru veacuri nu întrebuințează cuvântul „confirmare”. Ei numesc acest sacrament: „punerea mâinilor” (Sfântul Augustin), „mirul mistic” (Sfântul Chiril al Ierusalimului). Sfântul Leon cel Mare (veacul al V-lea) întrebuințează întâiul verbul „confirmare”, de unde a venit cuvântul Mir.

Ungere. Ceremonie liturgică ce constă în aplicarea untdelemnului asupra unei persoane, spre a-i conferi vreun har sau a o consacra.

A. În religia iudaică, ungerea ocupă un loc foarte mare. Ea este, într-adevăr, ritul esențial prin care se consacră preoții și regii. Cei care primiseră o ungere sacră erau înconjurați de atâta respect, încât scriitorii inspirați n-au găsit un titlu mai potrivit pentru Domnul nostru decât acela de Hristos sau Mesia, cuvinte care înseamnă amândouă: Unsul prin excelență (v. nr. 71).

B. În liturgia catolică, ungerile nu au o importanță mai mică: ele intră în ceremoniile Botezului, ale Mirului, ale Ungerii de pe urmă și ale Hirotoniei.

Mir (gr. chrisma, unguent, ungere). Untdelemn amestecat cu balsam. Sfântul Mir servește ca materie la sacramentele Mirului și ale Hirotoniei. Se întrebuințează încă la Botez pentru una dintre ungeri, la consacrarea unui potir nou, a unei pietre de altar, a unei biserici. — În binecuvântarea apei de la cristelniță, în Sâmbăta Sfântă și în Vigilia Cincizecimii, celebrantul varsă câteva picături, amestecate cu untdelemnul catehumenilor.

DEZVOLTARE

(353) I. Mirul. Definiție. Natură.

1° Definiție. — Mirul este un sacrament care ne dă pe Duhul Sfânt cu belșugul harurilor Sale și ne face creștini desăvârșiți.

2° Natură. — Deși Botezul și Mirul sunt strâns legate, până într-atât încât foarte mult timp nu au fost administrate niciodată separat, ele sunt de natură diferită și nu conferă aceleași haruri. Botezul dă primul har care ne face creștini; Mirul dă al doilea, care îi transformă pe creștini în soldați ai lui Hristos, în stare să lupte și să moară pentru credința lor. Mirul desăvârșește, așadar, lucrarea Botezului.

(354) II. Instituirea divină a Mirului.

1° Erori. — Existența Mirului a fost respinsă: — a) de Albigenzi; și — b) de Luther și Calvin, care au susținut că Mirul era un rit pur bisericesc și nicidecum de instituire divină. Aceasta este încă părerea protestanților de astăzi, cu excepția totuși a ritualiștilor. Ceea ce luteranii administrează sub numele de Mir nu este socotit de ei decât o simplă ceremonie.

2° Doctrina catolică. — Mirul este un adevărat sacrament al Legii noi. Articol de credință sprijinit pe Scriptură și pe Tradiție.

A. SFÂNTA SCRIPTURĂ. — Practica Apostolilor. Aceasta ne dă o dovadă evidentă a existenței Sacramentului. Se istorisește, într-adevăr, în Faptele Apostolilor că „Petru și Ioan și-au pus mâinile peste samariteni”, care fuseseră botezați mai înainte de diaconul Filip, și „au primit pe Duhul Sfânt” (Fapte, VIII, 12-17). Tot astfel, Sfântul Pavel, venind la Efes, a botezat în numele lui Isus pe niște ucenici ai lui Ioan și „și-a pus mâinile peste ei ca să se pogoare Duhul Sfânt peste dânșii” (Fapte, XIX, 1-6). Este limpede, după aceste două relatări, că Petru și Ioan, de o parte, Pavel, de cealaltă, au dat pe Duhul Sfânt prin punerea mâinilor, adică printr-un semn văzut; și cum nu este admisibil să credem că au lucrat în afara voinței și a prescripțiilor Învățătorului lor, rezultă că Hristos Însuși instituise Sacramentul Mirului într-o împrejurare care nu a fost relatată de Sfânta Scriptură.

B. TRADIȚIA. — a) Părinții Bisericii. Puțin importă că Părinții Bisericii nu dau acestui sacrament numele de „Mir”. Ei vorbesc despre el ca despre un adevărat sacrament. Tertulian numește Mirul alături de Botez și de Euharistie, ca fiind unul dintre cele trei acte ale inițierii creștine. „Două sacramente, spune Sfântul Ciprian, în veacul al III-lea, prezidează nașterea creștină desăvârșită: unul regenerând pe om, și acesta este Botezul; celălalt, comunicându-i pe Duhul Sfânt.” „Nu uitați pe Duhul Sfânt, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului catehumenilor (veacul al IV-lea), în momentul iluminării voastre: El este gata să vă pecetluiască sufletul cu pecetea Sa.” — b) Credința Bisericii grecești. Biserica greacă schismatică și toate sectele orientale sunt unanime în a admite Mirul în numărul celor șapte sacramente. Acest acord nu se poate explica altfel decât prin originea apostolică a acestui sacrament. — c) Definiția Bisericii. Conciliul de la Trento a definit astfel acest articol de credință: „Dacă cineva spune că Mirul nu este decât o ceremonie deșartă și nu mai degrabă un sacrament adevărat și propriu-zis…, să fie anatema.” (Sess. VII, can. 1).

(355) III. Semnul sensibil. Materia și Forma.

1° Materia. — Materia îndepărtată este Sfântul Mir, alcătuit din untdelemn de măsline și balsam, consacrat de Episcop în Joia Sfântă. Materia apropiată constă în ungerea cu Sfântul Mir și în punerea mâinii care însoțește în chip firesc ungerea.

Nu fără temei a fost ales Sfântul Mir drept materie a sacramentului Mirului, căci „nici una alta nu putea părea mai potrivită să reprezinte efectele produse de acest sacrament.” Precum odinioară atletul, înainte de a intra în arenă, își ungea tot trupul cu untdelemn, spre a-și face mădularele mai sprintene și mai viguroase, tot astfel untdelemnul care intră în alcătuirea Sfântului Mir este simbolul supleței și al tăriei cu care creștinul trebuie să se înarmeze pentru luptele vieții. Pe de altă parte, balsamul, prin mireasma pe care o răspândește, înseamnă buna mireasmă a tuturor virtuților pe care creștinul trebuie să le practice.

2° Forma. — Forma Sacramentului Mirului, în uz în Biserica Latină, constă în cuvintele următoare, rostite de Episcop în același timp când face ungerea cu Sfântul Mir: „Te însemnez cu semnul crucii și te întăresc cu Mirul mântuirii, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Astfel, cel ce se miruiește — a) este însemnat cu semnul Crucii, care este semnul ostașului lui Hristos; — b) este întărit cu Mirul mântuirii, adică înarmat și întărit pentru luptele ce îl așteaptă; — c) este întărit, precum a fost botezat, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh: de la Sfânta Treime, de la Dumnezeu Însuși trebuie să vină tăria. Formula arată deci bine natura Sacramentului.

(356) Efectele Mirului.

1° Sacrament al celor vii, Mirul nu dă prima haruire sfințitoare; el numai sporește și desăvârșește harul primit la Botez sau redobândit prin pocăință.

2° Cât despre harul sacramental propriu sacramentului Mirului, el constă mai ales în darul tăriei, care trebuie să îngăduie creștinului miruit să lupte cu folos împotriva vrăjmașilor credinței sale. Mirul pune, într-adevăr, în sufletul celui ce se miruiește o revărsare mai îmbelșugată a darurilor Duhului Sfânt. Or, ceea ce se numește aici „daruri” sunt deprinderi supranaturale care ne îndeamnă să urmăm mișcările și inspirațiile Duhului Sfânt pentru mântuirea noastră. Aceste daruri, în număr de șapte, sunt: — a) înțelepciunea, care ne dă simțul și gustul lucrurilor dumnezeiești; — b) înțelegerea, care ne călăuzește în tainele Religiei, fără a ne descoperi totuși secretele lor, și ne face să pătrundem mai bine planurile Providenței; — c) sfatul, care ne îndrumă și ne arată ceea ce este mai folositor mântuirii noastre; — d) tăria, care ne dă curajul de a birui piedicile și de a ajunge la ținta noastră; — e) știința, nu știința profană, ci știința lui Dumnezeu, adică cunoașterea mijloacelor care ne conduc la Dumnezeu; — f) evlavia, care ne face să-L privim pe Dumnezeu ca pe un Tată căruia ne putem adresa cu deplină încredere; — g) frica de Dumnezeu, care are drept pricină nu dreptatea Sa și asprimea pedepselor Sale, ci un amestec de iubire și respect, care ne insuflă o mare groază de a-I displăcea.

3° În al treilea rând, Mirul imprimă în suflet caracterul de neșters de ostaș al lui Hristos.

În afara caracterului, mereu același, efectele produse de Mir sunt proporționate cu dispozițiile celor ce se miruiesc. Fără îndoială, nu mai trebuie să nădăjduim minunile pe care Duhul Sfânt le-a înmulțit în Biserica primară; nu mai trebuie să așteptăm nici darul limbilor, nici pe cel al minunilor: erau măsuri de împrejurare, rânduite pentru răspândirea Evangheliei, care nu mai au astăzi temeiul lor. Dar, chiar micșorată în efectele ei, Mirul nu rămâne mai puțin un dar foarte prețios, întrucât ne dă tăria de a lupta, de a trăi și de a muri ca creștini.

(357) V. Este Mirul necesar pentru mântuire?

1° Mirul nu este necesar cu necesitate de mijloc, deoarece Botezul este de ajuns pentru a șterge toate păcatele și a comunica viața supranaturală.

2° Deși acest sacrament nu este necesar cu necesitate de mijloc, nu trebuie neglijat a-l primi când se poate (Can. 787). Refuzul formal de a primi acest sacrament, sau chiar neglijența, ar constitui o vină gravă, dacă refuzul ar proveni din dispreț sau dacă, din pricina acestei neglijențe, cineva s-ar expune la pericolul apropiat de a-și pierde credința. Ar fi, într-adevăr, a se face vinovat de lipsirea de haruri extrem de folositoare mântuirii și a merge direct împotriva voinței Domnului nostru și a Bisericii.

(358) VI. Ministrul Mirului.

1° Ministru ordinar. — Numai Episcopul este ministrul ordinar al Mirului. De credință, Conciliul de la Trento, Sess. VII, can. 3. Am văzut, într-adevăr, în cele două relatări ce ne sunt date de Apostoli, că numai Apostolii, ai căror urmași sunt Episcopii, au administrat Mirul celor ce fuseseră botezați de slujitori inferiori (Fapte, VIII; XIX).

2° Ministru extraordinar. — Un simplu preot, cu delegație specială din partea Suveranului Pontif, poate fi ministru extraordinar al Mirului. Preotul trebuie să fie delegat, deoarece el nu are plinătatea puterii sacerdotale, iar numai acela care a primit toată puterea de la Isus Hristos, adică papa, poate să o delege: ceea ce se întâmplă foarte des în țările de misiune.

„Episcopul poate mirui, într-o dieceză, chiar și pe străini”, afară numai dacă Ordinariul acestora „a făcut interdicție expresă” (can. 783, § 1). Tot astfel este și pentru ministrul extraordinar pe teritoriul ce i-a fost încredințat (can. 784). Într-o dieceză străină, episcopul trebuie să aibă autorizația Ordinariului sau să o presupună în chip întemeiat, afară de propriii săi diecezani, pe care îi poate mirui acolo în particular, fără cârjă și fără mitră (can. 783, § 2).

(359) VII. Subiectul. Condiții. Nași și Nașe.

1° Subiectul. — Orice persoană botezată și încă nemiruită, oricare i-ar fi vârsta, fie că are uzul rațiunii sau nu, poate primi Sacramentul Mirului. Un copil care nu a ajuns încă la vârsta rațiunii ar primi Mirul în mod valid, dintr-un motiv foarte simplu: sacrementele lucrează prin propria lor putere, iar Mirul nu cere, de altfel, nici un act deosebit din partea celui care îl primește.

Nu este deci cazul să ne mirăm de obiceiul care se introdusese în Biserica primară de a mirui pe copiii mici, obicei care a dăinuit în Biserica latină până în veacul al XI-lea și care există încă în Biserica greacă. Recunoscând legitimitatea acestui uz, Conciliul de la Trento recomandă episcopilor să aștepte până când cel ce urmează a fi miruit a ajuns la vârsta rațiunii, iar motivul pe care îl dă este că Mirul are drept scop a înarma pe creștin în lupta pe care va trebui să o poarte pentru credința lui Hristos, iar copiii nu sunt chemați la această luptă. Potrivit noului Cod, se cuvine a amâna administrarea acestui sacrament până la vârsta rațiunii, afară de cazul pericolului de moarte (Can. 788).

2° Condiții cerute. — A. Din punctul de vedere al VALIDITĂȚII: — a) Orice confirmand trebuie să fi fost botezat; — b) Adulții trebuie, în plus, să aibă intenția, cel puțin habituală, de a primi Mirul.

B. Din punctul de vedere al LICITĂȚII. Pentru a primi cu rod Mirul, adulții trebuie: — a) să fie în stare de har. Mirul primit în stare de păcat de moarte imprimă caracterul sacramental, dar lasă în suspensie celelalte efecte și constituie un grav sacrilegiu. — b) Să cunoască punctele cele mai însemnate ale doctrinei creștine, mai ales adevărurile necesare mântuirii și cele privitoare la sacramentele Mirului și Pocăinței. Nu este necesar a fi nemâncat, având în vedere, de altfel, uzul foarte frecvent de a se conferi acest sacrament după-amiaza.

3° Nași și Nașe. — Orice confirmand trebuie să aibă un naș sau o nașă și să nu aibă decât unul singur (can. 793 și 794). — A. Condiții de validitate. Pe lângă cele patru condiții arătate pentru Botez (p. 55), nașul sau nașa confirmandului trebuie să fi fost miruiți (can. 795). —

B. Condiții de liceitate. Nașul trebuie să fie altul decât cel de la Botez și de același sex cu confirmandul: aceste două condiții admit dispense pentru motive întemeiate.

Există rudenie spirituală între naș și cel miruit (Can. 797); ea nu constituie, ca la Botez, un impediment de căsătorie.

(360) VIII. Ceremoniile Mirului.

1° Episcopul își pune mâinile peste toți aceia pe care trebuie să-i miruiască, ca și cum ar arăta că Duhul Sfânt voiește să-i ia în stăpânire și să-i scoată din robia demonului. În același timp, rostește o rugăciune pentru a chema asupra lor cele șapte daruri ale Duhului Sfânt.

2° După această ceremonie pregătitoare, Episcopul, chemând pe fiecare confirmand după numele său de botez, îi face cu Sfântul Mir o ungere pe frunte, în formă de cruce, și rostește formula sacramentală. Ungerea se face pe frunte, în formă de cruce, pentru a arăta că nu trebuie să ne rușinăm de crucea lui Isus Hristos.

3° După ungere, Episcopul dă celui miruit o ușoară palmă, zicându-i: „Pacea să fie cu tine!” Palma are drept scop a aminti creștinului că trebuie să fie gata a primi ocara și umilința pentru numele lui Isus Hristos, iar urarea care o însoțește îi arată că pacea va fi răsplata curajului său. Ceremonia se încheie prin rostirea Simbolului Apostolilor, a Rugăciunii Domnești și a Salutării îngerești.

„Cei ce se miruiesc trebuie să fie de față la prima punere a mâinilor și să nu se retragă înainte de sfârșitul ceremoniei” (Can. 789).

Concluzie practică.

1° A mulțumi lui Dumnezeu pentru că a binevoit să desăvârșească harul Botezului nostru prin acela al Mirului.

2° În nici o împrejurare a vieții nu trebuie să ne rușinăm de credința noastră. Un soldat este mândru de drapelul său; îl ține sus; și, pentru a-l apăra de profanările vrăjmașului, preferă să cadă cu slavă. Creștinul este un alt soldat, care are și el un drapel de păzit de orice întinare nelegiuită; să-l iubească cu toată ardoarea sufletului său și să-l păstreze până la moarte!

LECTURI. 

1° Istoria pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor (Fapte, II). Curajul lor după Cincizecime (Fapte, IV). — 2° Sfântul Petru și Sfântul Ioan fac să se pogoare Duhul Sfânt asupra samaritenilor (Fapte, VIII). — 3° Sfântul Pavel la Efes își pune mâinile peste doisprezece ucenici (Fapte, XIX, 1-6).

TEME SCRISE.

1° Spuneți la ce epocă urcă Mirul. 2° Dacă ați fi fost miruiți înainte de Botez, ce ați face? Ați trebui să primiți Mirul a doua oară? 3° Se pogoară Duhul Sfânt asupra noastră la Mir în același chip și cu același aparat exterior ca asupra Apostolilor în ziua Cincizecimii?